Good News

The Social Incubator și UniCredit Bank continuă programul educațional Start Major

Reading Time: 2 minute

The Social Incubator și UniCredit Bank anunță că vor continua programul educațional Start Major.

Peste 2.500 de elevi din București și șase județe ale țării iau lecții de educație financiară, dezvoltarea carierei și antreprenoriat în cadrul programului Start Major, aflat la cea de-a treia ediție.

Elevi din zeci de licee din învățământul profesional și tehnic vor participa împreună cu profesorii lor la ateliere susținute de traineri specializați și vor merge în tabere în care vor afla cum să își gestioneze banii, să își găsească un loc de muncă și să își deschidă propria afacere.

Programul taberelor de antreprenoriat include sesiuni de lucru pe tematici specifice de antreprenoriat (inclusiv aspecte legislative, strategia de produs, piața și clienții, concurența, marketing, financiar, Canvas model etc.), discuții cu antreprenori locali și vizite la firmele acestora, simulări de business și exerciții practice pentru elevi, precum și sesiuni de formare pentru susținerea unui business pitch.

„Toate cele trei ediții de până acum au venit cu ceva nou: în 2019-2020 proiectul s-a defășurat doar în format fizic și doar în Bucuresti, în 2020-2021 transferul în online ne-a oferit posibilitatea de a ne extinde și către Cluj și Iasi, iar anul acesta am ajuns să acoperim și  Timișoara, Craiova, Brașov și Constanța în plus față de celelalte orașe deja menționate. Cu fiecare an care trece sunt tot mai impresionată de acești tineri. Livram aceste cursuri către elevi din licee tehnice și datorită spiritului lor antreprenorial mai dezvoltat, dar și pentru că provin din medii considerate vulnerabile.

Evoluția pe care am observat-o de la un an la altul este incredibilă – majoritatea au acum carduri de debit, de exemplu, știu foarte bine să analizeze și să caute informații. Feedbackul lor este ceea ce ne motivează,  suntem mândri și bucuroși să putem să oferim această implicare comunităților în care trăim și vom continua să împărtășim către tineri din experienta noastră și în anii următori”, precizează Alina Tetcu, coordonator voluntari UniCredit Bank.

„Tinerii vor avea cunoștințele și abilitățile necesare pe care să se bazeze în a-și dezvolta încrederea în sine. Cu alte cuvinte își vor cunoaște mai bine valoarea și vor avea mai multă încredere în ei, în ceea ce privește cariera lor, dar și posibilitatea de a se dezvolta și a avea succes. Aș menționa și cât de important este să ai educație financiară de la o vârstă fragedă. Îți poate efectiv schimba direcția de viață, stilul de a trăi și relația cu tine și ceilalți”, explică unul din trainerii programului Start Major.

La prima ediție au participat 300 de elevi din București, la cea de-a doua ediție s-au înscris 1.500 de elevi din București și județele Cluj și Iași, iar la ediția actuală vor beneficia peste 2.500 de elevi din Capitală și șase județe: Cluj, Iași, Timiș, Constanța, Dolj și Brașov.

Toader Păun

Recent Posts

Zilele Biz 2024: Cum abordează liderii de business din România provocările unei lumi în continuă transformare

Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…

40 de minute ago

Campari își reafirmă susținerea pentru industria cinematografică

Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…

o oră ago

MINA prezintă „Revolta poveștilor” – primul spectacol de teatru imersiv pentru copii din România, în parteneriat cu Teatrul „Stela Popescu”

MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…

5 ore ago

Ora de sănătate în școli: educație, prevenirea bolilor

„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…

6 ore ago

Reacția piețelor după alegerea lui Donald Trump ca președinte în SUA

Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…

6 ore ago

România, promovată ca destinație de turism pe autobuzele din Londra

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…

6 ore ago