Stiri Companii

The Happiness Index, platforma care ajută organizațiile să afle în timp real cât de fericiți sunt angajații

13 sept. 2022 4 min

The Happiness Index, platforma care ajută organizațiile să afle în timp real cât de fericiți sunt angajații

Reading Time: 4 minute

Sodexo BRS România, liderul pieței locale de beneficii extra salariale, lansează The Happiness Index, un serviciu prin care companiile pot afla în timp real, cu ajutorul neuroștiinței, datelor și tehnologiei, cât de implicați și fericiți sunt angajații la locul de muncă și ce pot face pentru a crește gradul de mulţumire a angajaților.

Pentru început, grupul Sodexo BRS lansează acest serviciu în România, ca inovație în zona HR în ceea ce privește măsurarea stării de bine în companii.

În România, pentru aproape 70% dintre angajați, satisfacția în muncă este cel mai important aspect al vieții lor – angajații simt că trăiesc mai intens atunci când sunt fericiți la locul de muncă, potrivit unui sondaj realizat anul acesta de platforma de recrutare BestJobs. De fapt, potrivit aceluiași studiu, pentru români, să fie împliniți profesional este mai important decât să-și petreacă timpul cu cei dragi (48%).

Cum funcționează The Happiness Index

The Happiness Index folosește o metodologie bazată pe neuroștiință care le permite companiilor să înțeleagă modul în care gândesc, simt și se comportă angajații. Acest serviciu inovator creat de compania britanică de tehnologie The Happiness Index – co-fondată de Matthew Phelan, Tony Latter şi Chris Hyland – măsoară elementele care îi motivează pe angajați, care îi fac fericiți și susțin dezvoltarea lor la locul de muncă.

Cu ajutorul datelor obținute și analizate în timp real, companiile pot să creeze strategii specifice pentru a îmbunătăți satisfacția angajaților, pentru a crește retenția și performanța echipei. 

Printre companiile care folosesc deja The Happiness Index se numără Sodexo, Rocco Forte Hotels, Fitch Ratings, Unilever,  Canary Wharf Group și altele.

O potențială soluție pentru retenția angajaților

„Acest instrument îi ajută pe liderii organizaţiilor și profesioniștii în HR să devină mai eficienți și să aibă mai mult succes în ceea ce privește strategia lor de resurse umane, pe fondul creșterii interesului pentru neuroștiință și al unui grad tot mai înalt de sofisticare a zonei HR din organizații. Fie că vorbim despre o organizație mică sau mare, fie că este vorba despre angajaţi din producţie sau de oameni care lucrează în birouri, de o companie românească sau de una multinațională, provocările din zona de resurse umane au un nivel de complexitate similar.

Fiind la curent, în timp real, cu ceea ce se întâmplă în echipă, îi va ajuta pe angajatori să ia măsuri mai rapide și să anticipeze situațiile care ar putea perturba activitatea. Angajații au câștigat teren, iar companiile fac eforturi pentru a afla ce îi motivează și ce i-ar face să rămână, dat fiind contextul provocator de pe piața muncii în ceea ce privește retenția angajaților talentați. România este o țară cu o rată accelerată a îmbătrânirii populației și cu un raport demografic foarte delicat între populația activă și cea inactivă, de unde și nevoia de a diagnostica din timp și corect orice erodare a satisfacției angajaților pentru ca retenția de talente pe termen lung să nu fie afectată.”

Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo Benefits & Rewards Services România & Bulgaria
The Happiness Index

Retenția angajaților este un factor extrem de important pentru companii, mai ales că în România se manifestă o tendință puternică de îmbătrânire a populației, ceea ce conduce la un raport disproporționat între numărul de angajați și cel de pensionari.

De exemplu, în 2021 raportul dintre numărul mediu de pensionari și cel al salariaților era de 9 la 10, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Iar aceste date au variații teritoriale importante, într-unul din județe înregistrându-se chiar un raport de 16 pensionari la 10 salariați, potrivit aceluiași raport.

De asemenea, din cauza îmbătrânirii populației și a exodului românilor în Europa de Vest, România înregistrează un deficit important de angajați în domenii precum servicii (în special IT), HoReCa, agricultură și construcții.

„Acest serviciu răspunde nevoilor tuturor angajatorilor din România și ne așteptăm ca primii care îl vor adopta să fie companiile care oferă deja cardurile Sodexo celor peste două milioane de angajați pe care îi însumează. În același timp, există companii care măsoară nivelul de implicare a angajaților și, cel mai probabil, acestea vor fi cele care vor face un pas înainte și vor măsura și nivelul de fericire, ca factor important pentru performanța sustenabilă a business-ului.

În calitate de lider în domeniu, este responsabilitatea noastră să stabilim direcția pentru viitor, respectiv aceea a creșterii stării de bine a oamenilor, iar această nouă lansare este o dovadă a angajamentului nostru în acest sens. Astăzi, organizațiile știu din ce în ce mai bine că prin impactul asupra stării de bine a angajaților influențăm starea de bine a întregii țări, în general, și, prin urmare, creăm premisele pentru un ecosistem de afaceri mai bun. Nu este nici mai mult, nici mai puțin decât un cerc virtuos pe care îl creăm împreună.”

Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo Benefits & Rewards Services România & Bulgaria

„Pandemia a schimbat lumea pentru totdeauna. Pentru a supraviețui și a crește, organizațiile trebuie să-și asculte oamenii și să știe în timp real cât de fericiți și de implicați sunt. Măsurând factorii cheie de care angajații au nevoie pentru a prospera la locul de muncă, liderii pot susține strategia lor de resurse umane și pot genera schimbări culturale pozitive. Platforma noastră bazată pe neuroștiință măsoară în mod unic întreaga experiență a angajaților, de la debutanți la cei care pleacă din companie. Acest lucru o transformă într-un factor cheie care schimbă regulile jocului pe piața din România și ne bucurăm că Sodexo BRS este compania care oferă această platformă in România.”

Matthew Phelan, co-fondator și co-CEO al The Happiness Index

Sodexo Benefits & Rewards Services România

Sodexo BRS România este liderul pieței locale de beneficii extrasalariale, în direcția îmbunătățirii calității vieții angajaților și este o filială a Grupului Sodexo, lider mondial în servicii de calitate a vieții. Compania operează pe piața din România de peste 24 de ani, oferind companiilor o gamă complexă de beneficii pentru angajați. Peste 30.000 de companii și două milioane de angajați folosesc deja produsele Sodexo.

Photo © Fizkes | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: