Teodora Migdalovici: calatorie printre idei si senzatii

Teodora Migdalovici: calatorie printre idei si senzatii

In copilarie, era fetita care facea “cele mai frumoase compuneri”, condeierul familiei si autorul tuturor dedicatiilor in momentele festive. Acum este profesionistul care are in portofoliu Brand Leadership Award si care a fost recent recunoscut ca fiind unul dintre cei mai pasionati ambasadori Cannes Lions din intreaga lume.

foto: me.alchemy

Teodora Migdalovici face personal branding la me.alchemy, se ocupa de proiectele asociate cu festivalurile internationale pe care le reprezinta in Romania, coordoneaza The Alternative School for Creative Thinking, tine traininguri private si participa conferinte in calitate de speaker, in tara si dincolo de granite. Sustine prezentari pe teme de inteligenta emotionala, gandire creativa, customer relationship management si comunicare afectiva.

Cateva fragmente din universul Teodorei Migdalovici, in interviul de mai jos.

Care sunt proiectele profesionale cu care-ti ocupi timpul?
Ma impart intre proiectele de personal branding de la me.alchemy, cele asociate cu festivalurile internationale pe care le reprezint in tara (Cannes Lions, Eurobest, Dubai Lynx, Spikes), pregatesc performeri la The Alternative School for Creative Thinking (scoala pe care am creat-o in urma cu 9 ani si care nu inceteaza sa reserve industriei surprize foarte placute) si am anual traininguri private sau conferinte la care merg in calitate de speaker, in tara si dincolo de granite. Tin prezentari pe teme de inteligenta emotionala, gandire creativa, customer relationship management si comunicare afectiva care se bucura de succes. Si eu, odata cu ele. Povestea cu prezentarile la conferinte internationale a aparut dupa 2000. Aveam anual cel putin o invitatie, dar de aproape doi ani frecventa invitatiilor a crescut spectaculos: fiecare prezentare avea in audienta cel putin o persoana care ma voia in tara sa, la o alta conferinta. Nici nu stiti cat de mult ma bucur cand stiu ca o romanca ii inspira, motiveaza sau ii pune pe-o directie pe influentii apretati din vest sau cand sunt intrebata, dupa cate o prezentare, in ce tara locuiesc, desi din bio e limpede ca vin din Romania. In primii mei ani de calator la evenimente internationale de gen, unde eram simplu delegat, imi doream sa vina o zi in care pe scenele lumii sa mai fie si romani care sa dea o alta perspectiva si care sa genereze si alte reactii, dincolo de cele pe care le stiam prea bine in presa internationala. A fost o tema pe care mi-am dat-o si pe care am rezolvat-o consecvent si cu promovarea juratilor romani la festivalurile pe care le reprezint si in cele din urma prin prezentarile pe care eu insami le tin in Viena, Lisabona, Londra, Varsovia  sau Paris. Romania poate fi intriganta, cosmopolita, cuceritoare, fertila in idei si perspective, fragila si puternica in acelasi timp.  Cum faci vestul sa vada lucrurile si asa? Daca oricum clasa politica e repetenta la capitolul reprezentare – caci altele ii sunt prioritatile – trebuie sa fie instante si contexte private care sa schimbe lucrurile. Incurajarea romanilor in jurii internationale, proiectele pe care le faceti voi peste granite sau conferintele tinute de romani sunt metode alternative cat se poate de eficiente, cand vine vorba despre proiectia Romaniei in lume. Si-am aderat la ele.       

Ti-ai inceput cariera cu trei locuri de munca simultan. Cate ai in prezent?
M-am obisnuit sa jonglez cu multe proiecte. Cred ca vine din nevoia de a schimba perspectivele, de a impartasi, de a scoate tot ce e mai bun, in moduri diferite, din tot ce-am acumulat. Munca mea urmeaza firul rosu al unei ture complete de “inspira – apnee – expira”. Fac infuzie de informatie peste tot pe unde calatoresc, procesez, filtrez, decantez, mixez, dupa care ma straduiesc sa dau lumii inapoi rezultatul imbogatit. Indiferent ca e vorba despre consultanta de stil, strategie sau scriitura la me.alchemy, despre formarea unor oameni in traininguri personalizate sau despre public speaking, toate sunt fatele ale aceluiasi demers: acumuleaza – ajuta – impartaseste.

Cum iti organizezi timpul de lucru?
Sunt imprejurari in care simt ca timpul de lucru ma organizeaza pe mine, asa ca asta e o intrebare grea. Ma trezesc devreme. Imi incep ziua cu o meditatie sau o rugaciune. De cele mai multe ori nu lipseste formula “ajuta-ma, Doamne,  sa activez cea mai buna versiune a mea astazi”. Pe urma consum un documentar la cafea. Imi iau necesarele pentru suflet, pentru creier. Nu sunt lucruri care au legatura directa cu business-ul, dar si ele fac parte din sursele de inspiratie. Incerc sa smulg 30 de minute si pentru alergat. Nu-mi iese intotdeauna. In jur de 9 sunt deja in fata calculatorului. Facebook-ul e instrumentul meu de corespondenta, mi se pare mult mai prietenos si mai conectant decat e-mail-ul. Curge ziua intre raspuns la mail-uri, scriitura, o documentare pentru un curs croit pentru nevoile unei multinationale,  o filmare despre dezvoltare personala, coordonarea inscrierilor pentru Scoala si un Skype pe seara cu oameni foarte dragi mie din Genova, Tel Aviv sau Washington. Adorm dupa ora 1, de multe ori in fata unui documentar pe-al carui final o sa-l vad de dimineata. Cand am zile dense, dau ritualul documentarului pe comedii – imi place enorm sa rad – mi se pare oricum cea mai nimerita frecventa si pentru lucru si pentru viata. Ies lucrurile frumos, repede si bine si rezultatul mentine frecventa aia buna si-o da mai departe lumii, la nivel subtil.

Care este regula pe care nu o incalci niciodata in business? Dar in viata?
“Business done with pleasure”. Ghidul meu interior imi spune mereu:  “Asociaza-te cu oameni si companii in care crezi si care cred la randul lor in tine”.  In viata ar fi cam asa: “fa cat de mult bine poti, el se intoarce intotodeauna insutit”. Nu neaparat de la cei pe care i-ai ajutat, dar asta e alta poveste.

Am si reguli generale, valabile pentru viata si business in egala masura. Regula 1: “Stai in vecinatatea celor care vad jumatatea plina a paharului, rad si cu ficatul si traiesc frumos, indiferent de vremuri”.  Regula 2: “Fa tot ce tine de tine, dar lasa loc si pentru magie, sa-si  faca treaba. Regula 3: “Iarta si mergi mai departe”. Rezultatul e miraculos aproape de fiecare data.

Care este fraza care defineste calatoria ta profesionala de pana acum?
Alchimica. Fabuloasa, cosmopolita, neplictisitoare, cu subtanta, cu rezultat dincolo de aici si acum, transformationala si transpersonala.

Unde ai copilarit?
Cea mai mare parte a fost in Rahova, intr-o casa de caramida cu curte, pe care bunicii materni au construit-o pe terenul unei foste gropi de gunoi, cu propriile maini, atunci cand  si-au revenit incet si cu dificultati dupa momentul in care regimul comunist i-a privat de agoniselile mai multor generatii. Era cea mai frumoasa casa de pe strada si a fost locul in care am avut o copilarie perfecta. Bunicul meu se imbraca mereu in costume albe si purta palarie. Asa mi-l amintesc, inalt, smeat si stilat, venind pe strada cu un mers relaxat, de parca ar fi facut mereu misto de ceva sau de cineva. Bunica-mea ma invata despre parafina, regiza piese de teatru cu toate verisoarele, ne ghicea in cafea si nu ne lasa pe strada. Ii placeau musafirii eleganti, viata buna si casa plina. Din putinul pe care il avea, se pricepea sa faca mult si-avea o eleganta care lasa mereu in umbra orice potentiala lipsa. Era o cititoare inraita, stia sa traiasca si asta nu avea aproape nici o legatura cu prezenta sau absenta banilor sau a dificultatilor. Viata la Eleni se petrecea in perimetrul curtii, dar era o lume suficienta si perfecta. Dimineata rascoleam pamantul cu lingurite de argint si alpaca in cautare de comori, udam hortensia roz si toate plantele minunate pe care doar aici le vedeam si care anuntau Mediterana de mai tarziu (nu stiu cum facea bunica-mea de le gasea si le tinea in viata, dar aveau toate un exotism total si flori ca ale ei nu mai avea nimeni, niciunde, nici macar ceilalti bunici care erau cultivatori de plante rare). Cand am ajuns in Sudul Frantei si-n Italia, toata vegetatia de coasta imi amintea de ea. Se intampla si acum, desi s-a prapadit de mult. Pana la 11 sau noaptea tarziu ascultam teatru radiofonic si Cotele Apelor Dunarii. Vara dormeam la pranz de-a latul patului, patru verisoare, acoperite cu o singura patura mare si blanda, de monton. Ne hlizeam si ascultam mustele care se invarteau sub lampa pana ne lua somnul. Cand ne trezeam, mancam gutui cu zahar, date pe razatoare, gogosi calde, si-un degetar de cafea, ca s-avem de ghicit, cot la cot cu matusile. Si dadeam reprezentatii cu box office, toti copiii, pentru rubedenii si vecini. In familie, numele de cod era Crenguta si eram fetita care facea “cele mai frumoase compuneri”, asa ca la fiecare onomastica deveneam condeierul familiei si autorul tuturor dedicatiilor. In casa de la curte se facea tuica si stateam cu orele sa vad cum lucreaza aburul si cum trec picaturile prin alambic. Visinata imi placea maxim, era divina. La pomeni si de Sambata Mortilor imi doream sa tin cadelnita cu tamaie – nu ma lasa niciodata. Si sa pun si eu stampila cu cruce pe prescuri, dupa ce statusera la dospit. Nu prea era “pentru copii”. Cand incepea scoala scuturam nucul. Gustul de nuca cruda, cu pielita si degetele negre de iod erau semnul ca ma mutam la parinti, desi pentru mine “cel mai acasa” insemna “la curte”. Venea inca un an de scoala si viata la curte ramanea de vis si cu fundita pentru sfarsitul de saptamana si, cel mai sigur, pentru urmatoarea vacanta. 

Ce ti-a marcat cel mai mult copilaria?
Cred ca e un mozaic de secvente care ma urmaresc pana azi: primul meu album care se chema “Voir Paris” si peste care ma uitam cu sfintenie inca inainte de a sti sa citesc si sa scriu. Parfumurile mamei, cu mirosuri foarte diverse si sticle cu forme grozave, care ma tintuiau agatata de ele minute in sir. Avionul pe care il vedeam in fiecare dupa-amiaza de vara, cand eram foarte mica si mama ma ducea la plimbare in Politehnica. Toate bunatatile si toata iubirea de la curte. Mama care ne ducea in excursii fara sfarsit prin tara. Felul in care isi documenta fiecare destinatie, in care ne invata istorie si geografie pe teren, inainte sa stim noi ce-i aia, si enervarea totala pe care o producea de fiecare data cand ne punea sa facem lectii in masina, cand deja eram mai mari. Tata si tatal lui, jucand sah, de sambata pana duminica, intrerupti doar de strigatele alarmate din categoria “la maaa-saaaaaa”. Tata lucrand pentru teza lui de doctorat foarte tarziu, in fiecare noapte, paginile cu ecuatii, sinusuri si grafice din care nu intelegeam nimic, dupa cum nu intelegeam care e meseria lui de fapt, in afara de faptul ca “e ceva important si de oameni mari”. Cartelele de la Felix si foile de calculator pe care tata imi desena cai. Bunicii paterni care vorbeau poloneza sau rusa intre ei, atunci cand nu voiau sa fie intelesi de noi, copiii. Cred ca gustul pentru simboluri, pentru criptare si decriptare, pentru cautat mai departe si mai in profunzime vine din toate acestea la un loc: ecuatii, sunetele unei limbi neintelese care veneau totusi cumva familiar pentru urechile mele, plimbarea la avion, calatorii lungi, poezii, piese de teatru, ghicit in cafea si cautare de comori in curte. 

In ce an al vietii tale ai simtit ca ai invatat cel mai mult?
Au fost cativa ani cand am simtit asta. A fost anul in care am invatat sa scriu de la stanga la dreapta. Curios sau nu, dupa ce ai mei m-au invatat alfabetul si cum se scriu cuvintele de tipar, m-am apucat sa le leg de capul meu in propozitii, dar a fost de la dreapta la stanga. Asa mi se parea firesc si normal. Cand si-au dat ei seama cu ce ma indeletniceam, a urmat dezvatul. Cand am legat corect, pe curat, primele propozitii cu stilou si de mana, am zis ca sunt “the king of the world”.

La fel a fost primul an de liceu, cand am invatat fizica si chimie cu atata foc ca devenisem cea mai buna din clasa la materiile tabu, si-asta mi se parea absolut incredibil. Incepusera sa-mi si placa si asta ma facea sa ma simt cumva vinovata fata de fosta “eu”. A mai fost anul in care am descoperit critica literara si ma uita Dumnezeu la Biblioteca Pedagogica – loc foarte drag mie pana azi. A mai fost anul in care m-am pregatit pentru facultate. Si anul in care am mers prima data la Cannes. Profesional, a fost un “breakthrough”. Tot ce a urmat dupa a fost doar caramida si mortar, intr-un ritm destul de constant.

Cand ai simtit ca parintii tai au fost cel mai tare mandri de tine?
Pe tata l-am simtit foarte mandru de trei ori – cand am luat la BAC 9.95 la matematica, cand am luat examenul de admitere la Facultate si cand mi-am luat carnetul de sofer. Mama constant imi repeta “esti cea mai buna” chiar si atunci cand veneam acasa cu note de 7, adica note din zona de alarma. Altminteri a fost foarte exigenta cu mine, criticul numarul unu si mereu reperul pentru “reality check”. Imi aduc aminte totusi ca-si manifesta incantarea cand imi citea textele si pe vremea cand eram la scoala si mai tarziu. 

Este ceva ce ai vrea sa schimbi la viata ta de acum? Ce iti lipseste?
Am o viata plina, cu niste proiecte de vis – traversez realmente o perioada in care dorinte vechi se materializeaza cu acuratete pe toate palierele intr-un firesc dezarmant. Sunt intr-o zona de gratie si mi-ar placea sa devina obisnuinta. La capitolul “vrabia malai viseaza” sunt clasate disciplina si delegarea. Cu tot succesul de care se bucura toate proiectele mele,  mai am momente de inima stransa cu gandul la “poimaine” si de angoasa fara fundament real (ceea ce o face si mai nesuferita). Imi lipsesc inconstienta si increderea oarba de la 20 de ani si pofta cu care ma bucuram de orice cadou de la viata, chiar daca erau lucruri foarte marunte. Acum ma surprind ca ma comport  “ca si cum mi s-ar cuveni”, desi cadourile sunt infinit mai mari. Ma cert in gand, zic “multumesc” si ma resetez.

Care e pentru tine cel mai frumos cuvant din limba romana?
“Alean”. Oricat de mult l-ai explica si DEX-ul e destul de generos la asta, face parte din categoria de cuvinte metafizice pe care le iubesc. Are legatura cu primele povesti, cu dorul de bunica-mea, cu Aleodor Imparat si cu Pipelcuta Coada-Scurta.

Unde te simti “acasa”?
La curte, desi s-au schimbat multe din vremea cautatului de comori cu lingurita. In apartamentul de la Cannes, pe care il regasesc in fiecare vara neschimbat si in care am trait toate victoriile industriei si ale Scolii mele intr-un mare fel. La fel de acasa – fara sa fiu propriu-zis in casa, ma simt si-n aeroporturi, ele traduc cu multa acuratete vibratia tranzitiei si a lui “pe drum”, care imi tine loc de definitie. De fapt, unde e internet, cafea si stare buna, se poate chema acasa. Sunt un nomad contemporan si-mi pare bine.

Care a fost jucaria ta preferata in copilarie?
O papusa frantuzeasca – Anne Marie –  pe care o imbracam intr-un sarafan parizian, cu iepuri de culoare rosie (mi l-as fi pus eu, dar imi ramasese mic) si-un urs-medic pe care il chema Tedi, adica exact cum ma striga – ma striga si acum –  tata. 

Pe lista scurta erau calul, tura si regina de la piesele de sah ale familiei – le cam subtilizam ca imi placea executia. Sahul nu mi-a placut niciodata, dar dupa piese eram topita. Ca sa joci sah trebuia sa ai rabdare si sa diseci versiuni. Pentru o impulsiva ca mine era curata pierdere de timp. 

Care a fost cel mai frumos compliment profesional care ti s-a facut vreodata?
Premiile din India, de la Asia Brand Summit raman un reper. Va vine sa credeti ca Brand Leadership Award, premiul pe care l-am primit in 2007 pentru diagnoza brandurilor din perspectiva terapeutica, sta si pe rafturile unor personaje din top managementul Interbrands sau pe cele ale unei Renee Mauborgne, autoarea ”Blue Ocean strategy” si parte din staff-ul lui Barack Obama?

…dar tind sa cred ca cele mai recente ma impresioneaza cel mai mult – faptul ca fiecare prezentare pe care o tin in afara tarii duce la o alta invitatie, in alta parte a lumii, dar si faptul ca studentii mei au luat aur la design anul asta, la Cannes. Premiul lor e in primul rand un indicator pentru cine sunt si ce pot ei, dar ramane si un reper pentru ce-am sadit la The Alternative School.

Cine ti-a marcat cel mai mult viata profesionala?
Ioana Triculescu – profa mea de inima din liceu, in facultate, Nicolae Manolescu. Ei au pus jaloanele unui mod de a gandi si de a decupa lumea. Si-ai mei, chiar daca indirect…e modelul pe care l-a setat indirect tata – el si la 70 de ani lucreaza, scrie si publica cu frenezie, e felul in care pentru mama n-a existat ”nu se poate”, daca si-a dorit ceva.

Care a fost primul tau vis împlinit?
Cand am facut primul business dintr-un mix de parfumuri care imi placeau si, cu banii castigati, am facut pe Mos Nicolae pentru sora-mea. A fost o aventura incredibila si-a meritat din plin. Nu mai stiu de ce fuseseram pedepsite si mama ma anuntase ca ”anul asta Mosul nu vine”. Visul meu era sa n-o privez pe sora-mea de bucuria Mosului (ea inca era la varsta in care Mosul exista in carne si oase). Vis si facut.

Care e campania de advertising preferata de tine in 2013?
Rezolvarea studentilor mei – Alex Haidamac si Natalia Sfetcu, pentru brief-ul de la Cannes Chimera, care a dus la primul Gold romanesc de la Design, in contextul Cannes Lions.

Ce faci cand nu muncesti?
Gradinaresc, ma uit la comedii, conduc ascultand Radio Romania Muzical in drum spre Snagov sau spre Clinceni, gatesc mediteranean si povestesc la un crevete cu prietenii, dau o fuga la Bernschutz, fac masaj, stau pe Skype, navighez pe net explorand locuri pe care n-ar trebui sa le ratez in urmatoarea calatorie si practic rabdarea pe tema design-ului de interior, pentru un studio pe care l-am cumparat recent tot in Rahova, de dragul exotismului local si-al unei nevoi de realitate de care mi se spune destul de des ca sunt desprinsa.

Ce apare cel mai des in history-ul de browser pe computerul tau?
Facebook, YouTube, edreams, apartmenttherapy si homeaway.com.

Care este filmul pe care l-ai revedea de 10 ori?
“Night on Earth – Rome” de la minutul 6 si “The legend of 1900” integral.