Categories: Stiri

Tensiunile din Orientul Mijlociu majorează iar prețul petrolului

Reading Time: 3 minute

Luni, prețul petrolului a înregistrat creșteri semnificative, cu 3,5% la New York și 3,1% pentru Brent, consolidând astfel avansul de peste 2% de vineri.

Evoluția a fost susținută de trei factori: oprirea anunțată a producției și exporturilor dinspre Libia, tensiunile din Orientul Mijlociu de după bombardamentele din Liban și stocurile din Cushing, SUA, ajunse la minimul ultimei jumătăți de an, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacționare pe bursele internaționale.

Situația din Orientul Mijlociu pare să se îndrepte către o nouă stare de echilibru fragil, după ce Hezbollah a semnalat că atacul cu sute de rachete lansate către Israel a însemnat încheierea ripostei pentru uciderea liderului Hamas. Ambele tabere au comunicat public o formă de victorie, reducând riscul unui nou val de violențe. Cu toate acestea, ar putea fi vorba, mai degrabă, de o perioadă de reașezare și refacere a forțelor decât de un armistițiu durabil, ceea ce amplifică riscul unui scenariu deosebit de volatil pentru piața petrolului în următorul an.

De la începutul anului, Brent a câștigat 4,2%, în timp ce varianta americană a acumulat 8,5%. În prezent, Brent se situează cu 12,3%, iar contractul din SUA cu 13,9% peste media ultimilor 5 ani.

Cu toate acestea, având în vedere inflația globală, ambele seturi de valori reflectă o dinamică mai degrabă reținută decât una expansivă. Eliberarea de rezerve ale SUA și altor state, performanța modestă a sectorului industrial, de la Germania până la China, câștigurile de eficiență și orientarea către surse regenerabile au contribuit, în proporții variabile, la acest rezultat, explică analistul XTB.

Perspectivele economiei reale americane sunt rezumate de piețe prin așteptările privind reduceri ale dobânzii, mergând dincolo de ce semnalizează în prezent oficialii Fed, inclusiv la conferința de la Jackson Hole.

În Germania, indicele IFO a arătat o deteriorare a așteptărilor atât în industrie, cât și în servicii.

În China, proprietarul Temu, PDD Holdings a surprins prin venituri sub așteptări și o perspectivă mai pesimistă, citând variații ale cererii consumatorilor, competiția și incertitudinile globale.

Energia din surse regenerabile continuă să ocupe teren

În 2023, 14,6% din necesarul total la nivel global a provenit din surse verzi. Motorul principal a fost China, în special pe segmentul eolian și cel solar. Autovehiculele electrice și hibride au câștigat cotă de piață în SUA, atiingând 18,7% în trimestrul al doilea, propulsate de segementul hibrid, și ajutate de prețurile în scădere.

Este interesant de avut în vedere, însă, un orizont mai lung, prognozele de acest tip influențând direct investițiile în explorare și producție și, în cele din urmă, trendul prețurilor, subliniază Claudiu Cazacu.

Agenția Internațională pentru Energie (IEA) vede o creștere a capacității de rezervă la nivelul OPEC+ și o plafonare a cererii globale către 2029 la 105,6 milioane de barili pe zi, urmând o scădere ușoară în anii următori. Raportul intră în conflict cu perspectiva oferită de gigantul Exxon: în următorii 25 de ani cererea va rămâne stabilă peste 100 de milioane de barili pe zi, implicit efectul tranziției energetice va fi insuficient pentru a întrerupe dependența de combustibili fosili.

Orizontul anului 2050 este, totuși, relativ lung, și implică un risc ridicat de imprecizie. Potrivit IEA, cererea în 2050 ar fi doar puțin peste jumătate din varianta Exxon, la 54,8 milioane de barili/zi.

Între cele două estimări se situează gigantul britanic BP, cu 75 milioane barili/zi în 2050. În jocul estimărilor, o prognoză de cerere în continuă descreștere, începând cu un vârf atins în viitorul apropiat, poate descuraja investițile. Aceasta ar putea, în cazul unui șoc de reducere a ofertei, să provoace un salt abrupt al cotațiilor, atunci când condițiile vor fi potrivite. Pentru moment, situația sugerează că prețurile energiei nu vor fi obligatoriu în parametrii stabili cu care ne-am obișnuit recent, punctează consultantul de strategie din cadrul XTB România.

Creșterea cererii anul următor, estimată la 1 milion de barili, este egală cu oferta Libiei pe piața internațională. Având în vedere așteptările de sporire a ofertei de la OPEC+, în special dinspre Rusia și Arabia Saudită, în mod „normal”, piața ar putea rămâne într-un relativ echilibru.

Dacă adăugăm tendințele macro pe termen scurt, petrolul pare să se confrunte cu un plafon dificil de depășit. Dacă privim însă și spre riscurile geopolitice, o rundă de apreciere în această toamnă, posibil chiar înaintea alegerilor din SUA, poate fi trecută între scenariile de lucru, subliniază Claudiu Cazacu.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Zilele Biz 2024: Cum abordează liderii de business din România provocările unei lumi în continuă transformare

Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…

3 ore ago

Campari își reafirmă susținerea pentru industria cinematografică

Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…

4 ore ago

MINA prezintă „Revolta poveștilor” – primul spectacol de teatru imersiv pentru copii din România, în parteneriat cu Teatrul „Stela Popescu”

MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…

8 ore ago

Ora de sănătate în școli: educație, prevenirea bolilor

„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…

9 ore ago

Reacția piețelor după alegerea lui Donald Trump ca președinte în SUA

Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…

9 ore ago

România, promovată ca destinație de turism pe autobuzele din Londra

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…

9 ore ago