Brand Focus Tech

Telekom Mobile aniversează 1 an de la lansarea „Mobil așa cum vrei. Simplu și corect”

1 dec. 2022 7 min

Telekom Mobile aniversează 1 an de la lansarea „Mobil așa cum vrei. Simplu și corect”

Reading Time: 7 minute

Un an cu misiunea de a oferi mobil așa cum vor clienții: rețea îmbunătățită, oferte simple și corecte, loialitate recompensată și experiență mai bună.

Toamna aceasta, Telekom Mobile aniversează 1 an de când și-a lansat promisiunea de a oferi clienților mobil așa cum vor, cu un mare MULȚUMESC tuturor românilor care ne-au acordat încrederea.

Noua abordare a Telekom Mobile din noiembrie 2021 s-a bazat pe o gândire exclusiv axată pe client – și nimic altceva – pornind de la nevoile de bază şi cele mai mari aşteptări şi solicitări ale acestora atunci când vine vorba de servicii mobile.

Mobil așa cum vrei. Simplu și corect

„Ne pasă de clienții noștri și punem interesele lor pe primul loc. De aceea ne străduim să le oferim experiența mobilă pe care și-o doresc. Asta înseamnă să le oferim mobilitate nelimitată pentru a rămâne conectați oriunde, oricând, pe orice dispozitiv, fără probleme și fără griji. Și, la fel de important, prețuim încrederea lor și ne străduim să o câștigăm fiind onești, corecți și respectând promisiunile noastre”, declara anul trecut Dina ­Tsybulskaya, CEO al Telekom Romania Mobile Communications SA.

Noua promisiune a mărcii Telekom Mobile este „Mobil așa cum vrei. Simplu și corect” și pune clientul în centrul tuturor inițiativelor companiei, care va trebui să răspundă constant la întrebarea: ce putem face diferit pentru a fi la înălțimea așteptărilor clientului? Ce putem schimba ­pentru a convinge din ce în ce mai mulți români să ni se alăture?

Și ca operator de telefonie mobilă care concurează cu jucători convergenți, noul Telekom Mobile are avantajul de a putea face rapid aceste schimbări și de a-și implementa noua strategie.

Iar primul pas concret a respectat promisiunea mărcii: noua ofertă pentru toamna/iarna 2021 a venit cu oferte simple, tarife clare, internet nelimitat și telefoane incluse.

Aproape un an mai târziu, Telekom Mobile a anunțat că a depășit pragul de 4 milioane de clienți. Comparativ cu 30 septembrie 2021, înseamnă aproape 400.000 de clienți în plus. Ceva a mers bine în strategia Telekom Mobile.

Patru milioane de clienți

Dina Tsybulskaya-Telekom Romania
Dina Tsybulskaya, CEO al Telekom Romania Mobile Communications SA

„Salutăm clientul nostru cu numărul patru milioane și le mulțumim tuturor celor 3.999.999 de clienți anteriori pentru că ne-au încredințat comunicarea zilnică cu Telekom Mobile. De asemenea, îi felicit pe colegii mei care au făcut acest lucru posibil și îi provoc să continue să anunțe rezultate pozitive precum acesta”, a spus Dina Tsybulskaya, CEO al Telekom Romania Mobile, pe 18 august.

Strategia a dat roade nu numai în ceea ce privește clienții, ci și cifrele de afaceri. Potrivit celui mai recent raport, din august, pentru trimestrul al doilea din 2022, veniturile au crescut cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului 2021, la 78,2 milioane de euro. În primele șase luni ale anului, veniturile au fost de 156,6 milioane de euro, în creștere cu 3,1% față de anul precedent.

În al doilea trimestru, EBITDA s-a dublat față de perioada similară din 2021, la 13,7 milioane de euro, în timp ce pentru perioada primelor șase luni din 2022 creșterea a fost de 165% față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 25,4 milioane de euro.

„Telekom Mobile s-a dovedit a fi o echipă puternică și performantă în ultimele trei trimestre, obținând rezultate mai bune la nivelul tuturor indicatorilor cheie de performanță decât ne-am așteptat. Ne-am concentrat strategia pe un singur lucru: să ne tratăm clienții cu respect și corectitudine, în conformitate cu angajamentul de brand față de toți românii de a le oferi Mobile așa cum vrei. Simplu și corect. Tot ce am făcut și vom face în continuare este să ne tratăm clienții așa cum ne-am dori să fim tratați la rândul nostru. Încrederea pe care am primit-o de la ei demonstrează că am ales strategia corectă”, a menționat Dina Tsybulskaya, CEO al Telekom ­Romania ­Mobile, cu acea ocazie.

Surfing pe valurile inflației

Dar această performanță a fost atinsă în condiții economice dificile, pe fondul creșterii abrupte a inflației și al scăderii puterii de cumpărare a populației, dar și impuse de doi ani de pandemie și de invazia militară a Ucrainei.

Nicolas Mahler - Telekom
Nicolas Mahler, Director Executiv Financiar al Telekom Romania Mobile

„Încă trecem printr-o perioadă de incertitudine. În al doilea trimestru al anului, rata inflației a urcat la 15% în iunie 2022, ceea ce a pus și mai multă presiune asupra companiilor locale. În plus, creșterea cazurilor de Covid din ultimele săptămâni înseamnă că încă ne luptăm cu această pandemie. Câteva vești bune au venit la sfârșitul primului trimestru al anului, întrucât PIB-ul a crescut cu 6,5% de la an la an. Sunt încrezător că România va reuși să depășească aceste obstacole și să-și mențină creștere economică”, a declarat Nicolas Mahler, Directorul ­Executiv Financiar al Telekom Romania Mobile.

„Am continuat eforturile noastre de a implementa procese inteligen­te, agile și digitale pentru a crește eficiența operațională și, în consecință, satisfacția clienților. Vedem că acest lucru dă roade în mare măsură, atât în ceea ce privește reducerea costurilor operaționale, cât, cel mai important, în îmbunătățirea feedbackului și a percepției clienților. Acest efort, combinat cu oferte comerciale excelente, a r­ezultat într-o rețetă de succes”, a explicat Nicolas Mahler.

La sfârșitul celui de-al doilea trimestru, Telekom Romania Mobile și-a mutat operațiunile în noul sediu,
@Expo. Nicolas Mahler spunea atunci că „se potrivește mai bine atitudinii de challenger și noi direcții strategice a companiei. Este un loc de inspirație proaspătă care cu siguranță îi va ­motiva pe colegii mei”.

Energie regenerabilă

Eforturile de a face față creșterii prețurilor la energie electrică includ inițiativa de a trece la energia regenerabilă. Telekom Romania ­Mobile implementează un plan ambițios de conectare a antenelor sale la surse regenerabile de energie bazate pe panouri fotovoltaice pentru a înlocui alimentarea tradițională cu energie electrică. Până acum au fost instalate panouri solare pe mai mult de 450 de antene GSM. Locurile unde sunt desfășurate panourile se află în toată România, în așezări urbane mari și rurale mai mici.

Florina Tanase Telekom Mobile
Florina Tănase, Director Executiv Resurse Umane, Juridic și Relații Externe la Telekom Romania Mobile

„Efectele schimbărilor climatice sunt deja vizibile și ne propunem să facem partea noastră pentru a construi un viitor durabil pentru planeta noastră. Protecția mediului este unul dintre pilonii de bază ai strategiei noastre și acționăm în consecință”, a declarat F­lorina Tănase, Director Executiv Resurse Umane, Juridic și Relații ­Externe la ­Telekom Romania Mobile.

În urma montării panourilor, consumul de energie al acestor antene poate fi redus cu până la 90%, în funcție de condițiile meteo. Diferența de până la 100% este reprezentată de sistemele de răcire a aerului condiționat, care încă folosesc energie din sistemul electric național, și de alte constrângeri specifice amplasamentului.

„Având practic zero emisii de carbon, antenele Telekom Mobile alimentate din surse regenerabile vor reduce semnificativ și costurile cu energia electrică, contribuind la o mai bună profitabilitate pentru companie, astfel încât mediul câștigă și ne îmbunătățim și situația financiară. Prin aceasta vom proteja frumosul peisaj al României și vom folosi una dintre resursele unice pe care România le are: ore aproape nesfârșite de soare”, a declarat Nicolas Mahler.

Toate acestea sunt eforturi depuse de lideri, dar și de toți membrii echipei ­Telekom Mobile. Vorbim despre un efort considerabil în schimbarea formulei de abordare a clienților, a perceperii relației furnizor-client, totul cu scopul final de a îndeplini promisiunea de brand rostită de Dina Tsybulskaya în 16 noiembrie 2021.

Totul pentru a le oferi clienților o experiență mai bună

Andreea Cramer Telekom Mobile
Andreea Cramer, Director Executiv Comercial la Telekom Romania Mobile

A îndeplini promisiunea unei expe­rien­țe îmbunătățite a însemnat, în special, găsirea unor modalități de a rezolva mai bine și mai rapid problemele clienților. „Feedbackul clienților noștri ne-a încurajat să dezvoltăm în continuare ofertele pe care românii le-au apreciat atât de mult și care au diferențiat Telekom Mobile de restul pieței. Acum, peste 80% dintre clienții care au interac­ționat cu noi spun că sunt foarte mulțumiți de serviciile noastre*”, a menționat Andreea Cramer, Director Executiv Comercial Telekom Romania Mobile.

Echipa de asistență pentru clienți a ­Telekom Mobile colectează și proce­sează feedbackul clienților prin intermediul platformei interne dedicate, ­Vocea Clientului. Consultanții din call center îi sună pe cei care oferă ­feedback negativ ca urmare a interacțiunii lor cu Telekom Mobile pentru a rezolva situațiile semnalate. Drept urmare, 75% dintre clienții ale căror probleme au fost rezolvate au devenit promotori. Numărul de promotori – clienții transformați în suporteri ai Telekom Mobile – a crescut cu 9% în septembrie 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut. „Anul acesta a implicat eforturi co­erente, zilnice, care au fost depuse cu angajament. Toate aceste realizări oferă dovezi puternice că românii apreciază tratamentul corect mai presus de orice și prețuiesc ofertele oneste”, a mai spus Andreea Cramer, Director Executiv Comercial al Telekom Mobile.

Schimbarea strategiei companiei a dus la o transformare organizațională profundă și la apariția unei culturi organizaționale orientate spre client.

„Ne-am dorit să fim mai aproape de client. Și atunci am transformat aceste aspirații în promisiuni care susțin poziționarea mărcii. Promisiuni pe care ne angajăm ferm să le transformăm în realitate. Astfel, credo-ul sau manifestul nostru și noul nostru motto – Mobil așa cum vrei tu – s-a născut. Simplu și corect”, a declarat Florina Tănase, ­Director Executiv Resurse Umane, ­Juridic și Relații Externe.

Concentrarea asupra clienților și angajaților, transparența și simplificarea, implicarea și grija – acestea au fost elemente cheie în modelarea unei culturi organizaționale care pune îndeplinirea promisiunilor față de clienți mai presus de orice. „Pare complicat, dar mecanismul este simplu: ne ascultăm clienții; aflăm ce probleme au aceștia; ne uităm la modul în care putem rezolva acele probleme; promitem să ne îmbunătățim și o facem, pas cu pas – fiind distractiv să lucrăm împreună. Este un «perpetuum mobile» care ne menține concentrați să fim mai buni, în mod constant”, a adăugat Florina Tănase.

Toți colegii s-au implicat activ în stabilirea noii direcții și au contribuit la construirea noului Telekom Mobile. „Avem multe motive să sărbătorim primul nostru an de Mobil așa cum vor clienții. Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără profesionalismul, eforturile și angajamentul angajaților, partenerilor și colaboratorilor noștri, cărora le mulțumim din toată inima”, a adăugat Florina Tănase.

O ofertă aniversară cu un cadou de mulțumire

Este ceea ce a făcut Telekom Mobile cu anunțul ofertei de toamnă, combinând marele MULȚUMESC datorat clienților fideli cu o ofertă grozavă, însoțită de un cadou de mulțumire.

Așadar, în această toamnă, Telekom ­Mobile a oferit un cadou tuturor clienților care aleg unul dintre abonamentele de mobil NELIMITAT începând de la 7 €/lună (inclusiv TVA) sau Internet mobil WiFi nelimitat la 7 €/lună (inclusiv TVA) în perioada promoției. Orice abonament nou a fost însoțit de un voucher cadou de 50 euro (inclusiv TVA) care poate fi folosit în magazinele Telekom Mobile în următoarele nouă luni la orice achiziție de smartphone (cu un nou abonament).

De asemenea, atunci când își reînnoiesc abonamentul sau cumpără altul, clienții fideli ar putea beneficia de aceleași oferte de telefon disponibile pentru clienții noi. Totodată, dacă își doresc un abonament fără telefon, clienții persoane fizice beneficiază de o reducere de 1 € (inclusiv TVA) la tariful lunar.   

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: