Finanțe Stiri

Tehnologia schimbă fiscalitatea

17 oct. 2017 2 min

Tehnologia schimbă fiscalitatea

Reading Time: 2 minute

Tehnologia schimbă modelele de business, iar acest lucru atrage și modificări ale cadrului legislativ fiscal care țin seama de noua realitate a economiei digitale, a arătat Dan Bădin, partener coordonator servicii fiscale și juridice Deloitte România.

Implicațiile schimbărilor tehnologiei asupra fiscalității au fost discutate din mai multe perspective în cadrul conferinței anuale Taxnology, organizată de Deloitte România și Reff & Asociații, societatea de avocați reprezentând Deloitte Legal în România. Alături de aproximativ 180 de reprezentanți ai unora dintre cei mai mari investitori prezenți pe piața din România, experții Deloitte au dezbătut impactul tehnologiei asupra relației dintre contribuabili și administrația fiscală și implicațiile juridice ale folosirii tehnologiei.

“Schimbările datorate tehnologiei au implicații fiscale din mai multe perspective. În primul rând, investițiile în noi tehnologii sau integrarea lor în business influențează costurile operaționale, cele cu taxele fiind semnificative. În al doilea rând, conformarea cu obligațiile fiscale se simplifică prin automatizarea procedurilor, raportărilor și declarațiilor și, implicit, se reduc costurile administrative. Nu în ultimul rând, transformarea modelelor de business atrage inclusiv modificări ale cadrului legislativ fiscal care țin seama de noua realitate a economiei digitale”, a spus Dan Bădin, partener coordonator servicii fiscale și juridice Deloitte România.

În cadrul evenimentului au fost prezentate trei aplicații dezvoltate de Deloitte România:

D.TAX se poziționează între contribuabil și administrația fiscală, încercând să ajute:

Contribuabilul să raporteze corect, complet și la timp tranzacțiile în sfera TVA, iar administrația fiscală să aibă la dispoziție informațiile solicitate. Este o soluție inovatoare, dezvoltată de echipa Deloitte România, dedicată raportărilor privind TVA, independentă de sistemul contabil al utilizatorilor.

D.TAX funcționează în 4 etape:

  • colectează și încarcă informațiile din surse multiple extrase din fișierele contribuabilului
  • validează informațiile (de exemplu codurile de TVA introduse)
  • generează forma intermediară a declarațiilor și jurnalelor de TVA
  • generează forma finală a declarațiilor și jurnalelor de TVA.

Folosirea aplicației D.TAX reduce operațiunile de rutină, consumatoare de timp ale angajaților care se pot concentra, astfel, pe activități cu valoare adăugată.

Total Rewards este o aplicație care ajută angajatorii să analizeze sistemul de remunerare prin trei filtre:

  • eficacitatea din perspectiva capitalului uman
  • eficiența fiscală
  • gradul de conformare cu cerințele legale

Total Rewads este un instrument automatizat prin care companiile pot obține rapid un diagnostic privind recompensarea totală a angajaților pe baza căruia își pot eficientiza și modela politicile de resurse umane și să identifice zonele vulnerabile din organizație.  

SCORE este o aplicație prin intermediul căreia poate fi verificat gradul de conformare cu obligațiile legale în cazul operării proprietăților comerciale, pentru toate domeniile relevante, precum securitate la incendiu, mediu, protecție civilă etc. Astfel, SCORE:

  • facilitează colectarea și arhivarea documentelor relevante de către utilizator
  • stabilește documentele necesare pentru îndeplinirea activității în raport cu specificul acesteia (e.g. autorizații, avize, planuri etc.)
  • generează un raport care sintetizează în ce măsură documentele existente sunt conforme cu obligațiile legale
  • identifică obligațiile legale încălcate, evaluează riscurile și prezintă potențialele sancțiuni

 

Tendințele în administrația fiscal în contextual tehnologiei au fost prezentate de Daniel Tudor, vicepreședinte Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), coordinator al activității DG Antifraudă Fiscală și Loredana Ilie, director general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili ANAF.

Despre experiența contribuabililor și a autorităților fiscale din Marea Britanie privind impactul tehnologiei, precum și despre cum se va schimba fiscalitatea datorită tehnologiei a vorbit David Wright, Partener Deloitte Marea Britanie.

În a doua parte a zilei, au avut loc cinci ateliere interactive pe următoarele teme: implicațiile fiscale ale controalelor antifraudă, schimburile de informații între autoritățile fiscale din diferite state, aspectele practice de natură fiscală și juridică ale comerțului online, riscurile de răspundere civilă și penală a managementului, controalele fiscale.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: