Biz Timișoara

Teatrul Național din Timișoara devine ”capitala” europeană a teatrelor publice din Europa

Reading Time: 2 minute

Între 9 și 12 noiembrie, Teatrul Național din Timișoara găzduiește Conferința Internațională a Convenției Teatrale Europene, cea mai extinsă rețea teatrală a Europei. Peste 80 de reprezentanți ai celor 59 de teatre membre din peste 35 de țări au confirmat prezența la acest prestigios eveniment teatral.

Convenția Teatrală Europeană – ETC – a fost creată în 1988 cu scopul de a promova circulația europeană a spectacolelor de teatru, a conceptelor teatrale și a patrimoniului spectacologic și lingvistic al țărilor care alcătuiesc acest construct integrator al Uniunii Europene.

SHARE, titlul acestei ediții a Conferinței Internaționale de Teatru, împărtășește pe deplin principiile Teatrului Național din Timișoara privind cercetarea noilor realități europene, dialogul și colaborarea, definindu-se ca purtătoare a mesajului profesionalismului, schimbului de idei și de experiențe și, în ultimă instanță,  ca purtătoare a mesajului democratic și umanist.

Teatrul Național din Timișoara este membru al Convenției Teatrale Europene din anul 2010, această ediție a Conferinței Internaționale fiind a doua pe care o organizează, la șapte ani după prima întâlnire europeană a teatrelor din Europa la Timișoara.

În cadrul Conferinței Internaționale de Teatru de la Timișoara, membrii Convenției Teatrale Europene vor analiza, în termeni de similitudini și diferențe, parcursul teatrelor publice din Europa și vor reflecta asupra felului în care noile realități istorice, politice sociale și culturale provoacă unitatea teatrală europeană și, nu în ultimul rând, vor dezvolta formule prin care teatrele membre să își poată acorda particularitățile de funcționare într-o serie cât mai extinsă de proiecte comune și colaborări, de participări în programele europene inițiate și gestionate de ETC.

Reprezentanții celor 35 de teatre europene vor  fi alături de spectatorii din Timișoara la trei dintre cele mai renumite și mai îndrăgite spectacole ale Teatrului Național: Exod, regia Oskaras Koršunovas – joi, 9.11, ora 19, la Sala Mare, Vocile orașului – Central Park, coregrafia Pál Frenak – vineri, 10.11, ora 19, la Sala 2 și Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese în regia lui Radu Iacoban – sâmbătă, 11.11, ora 19, de asemenea, la Sala Mare.

Toader Păun

Recent Posts

Vom produce drone românești. Protocol semnat între ministere

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…

6 ore ago

Pi2 a fost aleasă agenția de comunicare pentru Freedom24 în România și Ungaria

Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…

6 ore ago

Utilizatorii plătesc în medie 12 abonamente pentru serviciile online

În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…

12 ore ago

Ce cred angajații despre companii. Care sunt cele mai apreciate firme din 2024

JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…

12 ore ago

Cegeka: Companiile IT trebuie să schimbe mentalitatea și să atragă parteneriate strategice

Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…

12 ore ago

Danone susține centrele E.G.A.L. care oferă mese calde pentru copiii din zone defavorizate

Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…

13 ore ago