Marketing

Teads integrează nativ soluția de măsurare a atenției Lumen

19 iun. 2023 3 min

Teads integrează nativ soluția de măsurare a atenției Lumen

Reading Time: 3 minute

Teads a anunțat că este prima platformă din lume care integrează în mod nativ soluția de măsurare a atenției Lumen, oferind clienților posibilitatea să măsoare nivelul de atenție față de reclame în aceeași manieră în care au acces la metricii de viewability.

Teads Attention Program oferă date-cheie privind nivelul de atenție obținute din peste 20 de țări, de la 120 de advertiseri și din analiza a peste 2,5 miliarde de afișări și 500 de reclame.

Activând măsurarea atenției în TAM, advertiserii au acces la informații valoroase cu privire la nivelul de atenție primit de reclamele lor și au posibilitatea să identifice factorii care atrag atenția publicului, să-și optimizeze campaniile și să genereze rezultate cu impact. Aceste valori sunt obținute într-un mod complet cookieless și oferă o soluție scalabilă pentru măsurarea eficienței reclamelor.

„Clienții care folosesc Teads Ad Manager pot măsura atenția în campaniile lor cu un singur click, obținând insight-uri fără precedent referitoare la performanță, bazate pe soluția Lumen de măsurare a atenției.”, explică Mike Follett, Managing Director, Lumen Research.

Odată cu integrarea acestei soluții în platformă, Teads dă publicității concluziile unei meta-analize despre nivelul de atenție față de reclame, care dovedește nevoia de a trata atenția ca pe un metric de sine stătător în campaniile de media. Cercetarea evidențiază astfel direcții prin care companiile pot valorifica acest metric, pentru a crește indicatorii de brand și îmbunătăți rezultatele campaniilor.

Prin acest studiu, Teads a reușit să valideze patru factori majori care influențează nivelul de atenție – calitatea media, experiența oferită de reclamă, relevanța și creativitatea – factori identificați prin cercetări realizate împreună cu parteneri puternici din industrie. Mai mult, prin acest studiu, Teads a reușit să colecteze informații-cheie despre fiecare factor în parte, pe baza măsurătorilor efectuate de Lumen și Adelaide.

Teads a descoperit că publisherii premium obțin o performanță superioară în ceea ce privește nivelul de atenție al consumatorilor: reclamele de calitate rulate de Teads beneficiază de un nivel al atenției de cel puțin trei ori mai mare decât reclamele rulate pe Facebook, conform unor surse de măsurare multiple. În plus, formatele creative premium oferite de Teads înregistrează un nivel al atenției comparabil cu cel al platformei YouTube, cu un APM (secunde de atenție raportat la 1.000 de afișări – „attentive seconds per 1,000 impressions”) cu 15% mai mare în comparație cu referința Lumen din decembrie 2022, fiind totodată mai bine percepute de useri și mai eficiente.

Screenshot 2023 06 19 at 17 16 56 Teads Content

Cercetările Teads, coroborate și cu alte măsurători existente în piață, realizate pe diverse verticale, au validat legătura între creșterea nivelului de atenție și o poziționarea mai bună a brandului. Totodată, au confirmat că cei patru factori identificați în cadrul studiului Teads pot fi utilizați cu succes pentru determinarea nivelului de atenție și implicit al valorii aduse brandului.

„Ceea ce este cu adevărat unic în cadrul Teads Attention Program este că le permitem clienților să testeze, să învețe și să măsoare rezultatele live în cadrul campaniilor. Clienții sunt din ce în ce mai deschiși să ia în calcul nivelul de atenție în cadrul capaniilor și să-și dezvolte astfel un avantaj competitiv. Pentru a-i sprijini în aceasta călătorie, vom continua să inovăm în dezvoltarea soluțiilor de măsurare, dar și în integrarea metricilor de atenție în etapa de activare și planificare a campaniilor.”, explică Caroline Hugonenc, Senior Vice President, Research & Insights, Teads.

 

Array

Articole pe aceeași temă: