Stiri

tbi bank se asociază cu StartDecor pentru a facilita românilor accesul la covoare, mobilă și decorațiuni pentru casă

14 iun. 2024 2 min

tbi bank se asociază cu StartDecor pentru a facilita românilor accesul la covoare, mobilă și decorațiuni pentru casă

Reading Time: 2 minute

În ultimul an, a existat o cerere tot mai mare din partea oamenilor pentru soluții alternative de plată, atât în magazinele online, cât și în cele offline. Această creștere a fost determinată de dorința oamenilor de a avea acces la produse de calitate, fără a pune presiune suplimentară pe bugetul de cheltuieli, inclusiv în sectorul decorațiunilor pentru casă și al mobilierului. tbi bank, una dintre cele mai importante bănci challenger din Europa de Sud-Est, care oferă soluții de plată flexibile, a încheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai dinamici retaileri de decorațiuni pentru casă din România, StartDecor. Clienții pot cumpăra produse de calitate pentru casă prin intermediul soluției Buy Now, Pay Later (BNPL) în 4 rate fără dobândă sau în 6-12 rate cu dobândă.

„Pe măsură ce costurile continuă să crească, inclusiv cele legate de decorarea locuințelor, oamenii au nevoie din ce în ce mai mult de soluții alternative inteligente de finanțare pentru a-și menține un nivel de trai ridicat. Pentru a rămâne aproape de clienții noștri într-un context social și economic complex, am încheiat un parteneriat cu StartDecor, un jucător dinamic în sectorul retailului cu decorațiuni și mobilă. Acest nou acord le permite românilor să plătească mai ușor pentru decorațiuni interioare și alte produse, fără a pune presiune pe bugetul familiei”, a spus Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi.

La finalizarea comenzii pe site-ul comerciantului, cumpărătorii pot selecta opțiunea „Plata în rate prin tbi bank”. Apoi, după completarea cererii de credit, aceasta va fi aprobată rapid de către tbi bank. Soluțiile de finanțare BNPL sunt accesibile cu ușurință, permițând consumatorilor să distribuie costul total al achizițiilor în rate egale. Această opțiune le permite clienților să facă mai multe cumpărături sau să achiziționeze produse de valoare mai mare, în timp ce comercianții beneficiază de un nou instrument care poate răspunde mai eficient nevoilor consumatorilor.

„Asigurarea accesului clienților noștri la produse de calitate pentru casă a fost întotdeauna o prioritate, în special în perioadele economice dificile. Parteneriatul nostru cu un aliat puternic precum tbi bank ne permite să oferim consumatorilor o soluție inteligentă pentru achiziționarea rapidă și ușoară a oricărui produs pentru locuință”, a spus Adrian Moga, CEO, StartDecor.

Array

Articole pe aceeași temă: