Stiri

Târgul Național de Știință CODE Kids 2022, sâmbătă la București

18 nov. 2022 2 min

Târgul Național de Știință CODE Kids 2022, sâmbătă la București

Reading Time: 2 minute

O nouă ediție a Târgul Național de Știință CODE Kids 2022 va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 11.00, la NOD Makerspace (Splaiul Unirii 160). Cele mai bune proiecte realizate de mini-coderi în cluburile gratuite de robotică și programare organizate de Fundația Progress în biblioteci rurale din întreaga țara ajung astfel la București.  

13 cluburi au fost invitate la faza națională a competiției, unde copiii își vor prezenta ideile în fața unui juriu format din profesioniști din companii. Aceștia vor puncta atât implementarea tehnică a proiectelor, cât și schimbarea pozitivă pe care o produc în societate și modul în care cei mici se prezintă în fața publicului.

La eveniment sunt invitați să participe toți copiii din București pasionați de tehnologie și știință, care pot astfel să își voteze ideile favorite și să participe la ateliere de robotică și imprimante 3D, pentru a trăi pentru o zi experiența unui club CODE Kids. Printre surprizele care îi așteaptă pe cei mici se află și o expoziție cu lucrări de artă digitală și instalații care folosesc tehnologia în moduri surprinzătoare și muzică electro-pop live.

Evenimentul se va încheia cu Gala CODE Kids, în care reprezentanți ai autorităților partenere, ai companiilor care sponsorizează proiectul social și invitați surpriză vor decerna premii celor mai reușite proiecte. Prezentatorii acestei ediții sunt jurnalistul Toader Păun și micul coder Alexandru Vlădescu (13 ani), membru al clubului CODE Kids din satul Frâncești, județul Vâlcea.

Târgul Național de Știință face parte din proiectul  CODE Kids – Programează viitorul comunității tale dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de Coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin, prin rezolvarea unor teme digitale și creative. Ediția de anul acesta este sponsorizată de Romanian-American Foundation, Societe Generale Global Solution Centre, Centrul Cultural Expo-Arte (Primăria Municipiului București), Thoughtworks, DelicioUS, CEZ Vânzare și are ca parteneri Autoritatea pentru Digitalizarea României și Radio România Cultural.

Revista Biz susține inovația și Târgul Național de Știință CODE Kids 2022.

Povestea CODE Kids

CODE Kids s-a transformat în 6 ani de funcționare în cea mai mare mișcare națională de coding și STEM, cu peste 4600 de copii din 33 de județe care au beneficiat de cursuri de programare gratuite organizate în biblioteci publice. În 2022 sunt 110 cluburi active la nivel național, în care sunt înscriși 1200 de copii, transformând astfel bibliotecile publice în adevărate hub-uri comunitare.

Programul propune o soluție de alfabetizare digitală în rândul copiilor din mediul rural și urban mic. Elevii de 10-14 ani au acces timp de 2 ani la tehnologii de ultimă oră și training specializat și învață să programeze pentru a rezolva mici probleme identificate în comunitatea lor, iar în același timp își dezvoltă cunoștințele de matematică, logică, limba engleză și soft skills. 

CODE Kids este proiectul flagship al Fundației Progress, premiat în 2022 la Bruxelles la competiția Emerging Europe Awards cu premiul cel mare la categoria Future-proof Education.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: