Tandem creativ
Reading Time: 2 minuteCamelia Sucu si Genoveva Hossu aduc in Romania un nou concept de business, CLASS IN, care se adreseaza atat specialistilor din industria de design interior, cat si iubitorilor de frumos. Class In este un business full-service, care ofera atat servicii de consultanta, cat si obiecte de design, design complet si decorare, solutii complete, la cheie, dar si accesorii.
Asigurand o abordare holistica si creativa asupra oricarui proiect si un lant complet de expertiza, cele doua doamne intra pe piata din Romania cu acest proiect de pionierat, propunandu-si sa revolutioneze conceptul de ”design thinking”, arata Class In, intr-un comun icat de presa.
Noul business este rezultatul unei fuziuni intre doua forte complementare ale industriei de design interior: omul de business cu experienta si decoratorul creativ cu portofoliu remarcabil.
“De ceva vreme o urmaream deja pe Kelly Hoppen – care are cam tot ce-mi place la o femeie de afaceri: talent, pasiune, imaginatie, ambitie si instinct – cand am avut surpriza sa-i gasesc un corespondent pe piata de design interior din Romania: nimeni-alta decat Genoveva Hossu, care este, de altfel, si absolventa a cursurilor Scolii Kelly Hoppen. Am inceput sa-i urmaresc proiectele si sa o descopar putin cate putin”, isi aminteste Camelia Sucu, strategic partner Class In.
”Camelia Sucu este o forta in industrie. Este o femeie care inspira si care impresioneaza prin idei si prin experienta de business greu de intalnit la o alta antreprenoare. Are instincte foarte bune si o pasiune pe care o imbina fericit cu o minte calculata. De cum am intalnit-o, am gasit cu usurinta parghii prin care sa schimbam idei creatoare si multe viziuni comune privind designul. Mi-a placut ideea ei de redefinire a brandului pe care-l detinea, mi-a placut munca ei din trecut, dar cel mai important, mi-a placut doamna din spatele copertilor de reviste glossy. Cu aceasta doamna am pornit la drum, in tandem, pentru a aduce in Romania un concept original”, spune Genoveva Hossu, strategic partner Class In.
Class In este mai mult decat un showroom sau un spatiu-concept de obiecte si proiecte. Este o platforma de parteneriat strategic in industria designerilor si decoratorilor.
Class In isi propune doua obiective ambitioase si realizabile:
- Sa agrege o comunitate restransa de lideri de opinie in domeniu, cu portofolii recunoscute, care sa functioneze ca modele, si care in schimb sa beneficieze de avantaje concrete in proiecte, de networking relevant si de extra expunere.
- Sa contribuie la educarea pietei, care sa inceapa treptat sa perceapa design-ul de interior ca pe un business full-service profesionist si de sine statator, cu standarde si rigori proprii, pe care sa-l ceara corect si mai ales sa-l valorizeze corect.
Pentru cei care sunt curiosi de povestea din spatele brandului, Class In este un tandem creativ, doua prietene care au realizat ca pot duce pasiunea pentru decor interior, pentru estetica si pentru traiul frumos la un alt nivel. Acel nivel este astazi un spatiu in care ti-e drag sa traiesti, acel Acasa (Home) pe care-l cauta fiecare in normalitatea unui existente efemere, dar cu sens. Acesta este Home of interior design, Class In: povestea business-ului pornit din pasiune.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz