Talentele, tehnologia și parteneriatele pot fi esențiale în noua realitate
Reading Time: 4 minuteUn nou studiu IBM Institute for Business Value (IBV) arată că o provocare majoră pentru mulți CEO, în anii următori, va fi modul de gestionare a angajaților „de oriunde”. Directori executivi cu performanțe importante – ale căror organizații au fost în top 20% pentru creșterea veniturilor – prioritizează talentul, tehnologia și parteneriatele pentru a-și orienta companiile către un parcurs de succes după pandemia de COVID-19.
„Găsește-ți esențialul” este un studiu care a sondat opiniile a 3.000 de CEO din 26 de industrii și din aproape 50 de țări, inclusiv Cehia, Estonia, Polonia, România și Rusia. Acest studiu fost realizat în cooperare cu Oxford Economics și a avut ca referință studiile CEO anuale realizate de IBM de peste 20 de ani.
Mulți directori executivi chestionați din Europa Centrală și de Est (CEE) au evidențiat infrastructura tehnologică și schimbările de pe piață ca elementele cheie care vor crea cele mai mari provocări pentru organizația lor în următorii 2-3 ani. În plus, 62% dintre ei consideră tehnologia, iar 43% reglementările drept forțe externe care le vor afecta business-urile în următorii ani.
„Pandemia de COVID-19 a provocat mulți lideri să se reinventeze și să-și accelereze strategiile de digitalizare”, a spus Marta Branska-Rybicka, Country Leader, IBM România și Moldova. „Studiul arată că directorii executivi din Europa Centrală și de Est, inclusiv din România, gândesc în mare măsură la fel când vine vorba de a oferi cinci exemple de tehnologii avansate – Internetul Lucrurilor (IoT), Cloud hibrid, AI (Inteligență Artificială) și automatizare – tehnologii care vor face afacerile lor mai inteligente, mai rapide și mai reziliente în fața schimbărilor pe care pandemia le-a adus în toate industriile.”
Alegerea bazelor tehnologice flexibile și scalabile
Directori din întreaga lume au menționat că tehnologii de top precum Cloud, AI, IoT și Robotic Process Automation (RPA) vor oferi beneficii pentru business în următorii ani. În zona Europei Centrale și de Est, 83% dintre CEO au confirmat că IoT va oferi cele mai multe beneficii, urmat de Cloud, AI și RPA.
CEO cu performanțe notabile, chestionați în acest sondaj, au declarat că fundamentele tehnologice reprezintă o provocare de top, afirmând că este important să fii cu un pas înaintea tehnologiilor emergente – pe măsură ce tehnologia evoluează, la fel trebuie și fundamentele sale. Numărul celor cu performanțe mai slabe care au indicat acest lucru a fost de două ori mai mic.
La fel și în cazul AI – de două ori mai mulți CEO performanți, față de cei cu rezultate mai slabe, se așteaptă ca această tehnologie să crească în următorii doi-trei ani. Teza IBM este că acești lideri ar putea fi cu mult mai departe în viitor decât colegii lor în ceea ce privește integrarea AI în organizațiile lor – punând Inteligența Artificială în centrul fluxurilor lor de lucru și nu doar în unele proiecte pilot.
Construite pe o infrastructură cloud hibridă, tehnologii precum AI, IoT și automatizarea pot face operațiunile esențiale care stau la baza business-urilor (lanțul de aprovizionare, finanțe, resurse umane, achiziții) mai receptive și mai inteligente, permițând o eficacitate și eficiență mai mare în contextul unui mediu de afaceri în continuă schimbare și oferind mai multe informații în timp real.
Ca urmare a rezultatelo racestui studiu, mai mulți lideri din România și alte țări din regiunea CEE și-au exprimat opiniile legat de rolul tehnologiei în viețile noastre.
„În urma pandemiei de COVID-19, multe companii din întreaga lume au fost nevoite să accelereze procesul de digitalizare și, indiferent de industrie, să se bazeze pe tehnologie pentru a asigura continuitatea afacerilor. Credem că dincolo de provocările actualei pandemii, digitalizarea este un nou mod de a face afaceri, prin care clienții noștri pot obține importante economii de costuri și de timp, precum și noi oportunități de dezvoltare. La UniCredit Bank, în România, transformarea digitală este o direcție strategică și avem ambiția de a fi un jucător de top în bankingul digital, în acord cu abordarea multi-canal a Grupului, și de a oferi clienților noștri produse bancare care contează cu adevărat pentru ei. Colaborăm cu succes cu IBM în diferite proiecte de digitalizare în care inovația și securitatea se află în centrul inițiativelor noastre”, a afirmat Carlo Driussi, Head of GBS UniCredit Bank România, unul dintre clienții IBM.
Mizează pe oamenii lor
Studiul anual al IBM a constatat că majoritatea directorilor executivi chestionați au raportat că abilitarea unei forțe de muncă la distanță a fost prioritatea lor principală în cursul anului 2020. Jumătate dintre cei intervievați au spus că gestionarea unei forțe de muncă „de oriunde” este o provocare de management în următorii ani. Doar un sfert dintre directorii cu performanțe scăzute (cei din companiile cu cele mai mici creșteri ale veniturilor, circa 20% din total) au declarat același lucru. Mai mult de jumătate dintre liderii intervievați din Europa Centrală și de Est au spus că lucrul de la distanță a fost principala provocare pentru companiile lor în 2020.
În plus, 77% dintre directorii executivi care și-au depășit performanțele, în comparație cu doar 39% dintre cei cu rezultate mai slabe, au raportat că vor acorda prioritate bunăstării angajaților chiar dacă acest lucru afectează rezultatele afacerii pe termen scurt – ceea ce arată că liderii organizațiilor de top se concentrează mai puternic asupra angajaților la momentul actual.
Parteneriate pentru succes prin inovare deschisă
Directorii executivi performanți sunt, de asemenea, mai concentrați pe parteneriate, potrivit studiului IBV. 63% dintre aceștia au declarat că parteneriatele au devenit mai importante pentru stimularea business-ului; sub jumătate dintre cei cu performanțe slabe au spus același lucru. Pe baza rezultatelor acestui studiu, teza IBM este că liderii cu rezultate își limitează atenția la ceea ce fac cel mai bine și se bazează pe parteneri și pe ecosisteme de afaceri pentru a avea acces la oportunități de inovare și idei mai largi.
În plus, IBM observă că, pe măsură ce tot mai mulți lideri înțeleg că organizațiile lor pot ajuta la abordarea problemelor globale interconectate, cum ar fi schimbările climatice, ecosistemele pot juca un rol esențial pentru stimularea unor schimbări care să fie durabile.
Studiul IBV include recomandări, ale IBM, pentru lideri privind modul în care pot profita de acest moment pentru a-și reseta sistemul de lucru și a se concentra asupra a ceea ce poate fi esențial pentru succes: alegerea platformelor tehnologice flexibile și scalabile, cum ar fi un cloud hibrid deschis, investiția în bunăstarea angajaților și parteneriatele pentru o abordare deschisă a inovației.
IBM Institute for Business Value (IBV) oferă informații de încredere despre afaceri, dintr-o poziție unică de la intersecția dintre tehnologie și business. Este astfel combinată experiența liderilor de gândire din industrie, cadre universitare de top și experți în domeniu, cu date globale de cercetare și de performanță. Portofoliul IBV include cercetări aprofundate, analiza practicilor de lucru și comparații ale performanțelor, dar acces la date care sprijină luarea deciziilor de business în toate regiunile, industriile și tehnologiile.
Credit foto: Photo 143286567 © Vladimir Stanišić – Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz