Swisspod, startup-ul românului Denis Tudor, s-a alăturat inițiativei Comisiei Europene pentru standardizarea Hyperloop
Reading Time: < 1 minutSwisspod, startup-ul fondat în Elveția de Denis Tudor, a anunțat că se alătură inițiativei Comisiei Europene de a accelera dezvoltarea unor sisteme sigure de tip Hyperloop în Europa.
„Siguranța este prioritatea noastră principală. Identificarea și aplanarea riscurilor de către echipa noastră de ingineri se află la baza proiectului nostru. Suntem mândri să facem parte din comunitatea Hyperloop și așteptăm cu nerăbdare următoarele întâlniri ale grupului de lucru. Cred că prin această cooperare vom obține standarde înalte de siguranță pentru pasagerii Hyperloop dar și pentru transportul de mărfuri prin acest sistem”, a declarat Denis Tudor, CEO și cofondator al Swisspod.
Startup-ul Swisspod dezvoltă capsule (pods) în care urmează să călătorească pasagerii și să fie transportate mărfurile prin sistemul Hyperloop, o nouă formă de transport electric în tuburi etanșe cu presiune scăzută a aerului. Astfel, se pot obține viteze mai mari decât în cazul avioanelor și se reduce semnificativ amprenta de carbon în domeniul transporturilor. O călătorie de la Geneva la Zurich prin Hyperloop ar dura doar 17 minute.
Swisspod a fost fondată de Denis Tudor și Cyril Dénéréaz, ambii membri ai echipei câștigătoare din partea EPFL (Politehnica din Lausanne) a SpaceX Hyperloop Competition, ediția 2019.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz