Companii CSR Stiri

Sustenabilitatea la raport din 2017

7 nov. 2016 3 min

Sustenabilitatea la raport din 2017

Reading Time: 3 minute

De anul viitor, companiile vor avea o obligație în plus atunci când vor raporta rezultatele financiare și anume raportarea legată de performanțele non-financiare. Cu alte cuvinte, organizațiile își vor raporta progresele înregistrate în domeniul sustenabilității și astfel vom avea o imagine mult mai bună asupra a ceea ce se întâmplă în acest domeniu în România.

Raportarea de sustenabilitate a devenit obligatorie în țara noastră conform Ordinului nr. 1938/2016 al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) care transpune în legislația românească  prevederile Directivei UE 95/2014

În baza acestui ordin, din ianuarie 2017, toate entitățile de interes public care, la data bilanțului, depășesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar sunt obligate să includă în raportul administratorilor și un raport de sustenabilitate.

Câte din firmele românești sunt pregătite?

Conform directorului de rapoarte de sustenabilitate publicat de csrreport.ro, în România, în momentul de față, sunt doar 22 de companii, toate din sectorul privat, care au publicat în ultimii ani cel puțin un raport de sustenabilitate.

poza_dragos-alb_rotate_crop_web_b_wDe aceea, începând cu luna martie a acestui an, am inclus în portofoliul de servicii al agenției cursul de raportare a sustenabilității conform GRI G4cel mai folosit standard de la Global Reporting Initiative utilizat de organizații din 90 de țări. Cursul GRI oferă participanților toate informațiile de care au nevoie pentru a coordona realizarea rapoartelor de sustenabilitate conform cerințelor Ministerului de Finanțe și Directivei UE 95 /2014. Următoarea sesiune de pregătire va avea loc în perioada 14-15 decembrie 2016, în București“, spune Dragoș Tuță, General Manager, The CSR Agency.

Cursul oferă, timp de două zile, prin studii de caz și exerciții, argumentele de care managerii au nevoie pentru a (se) convinge că raportarea este un proces în egală măsură necesar și benefic, atât pentru organizație cât și pentru mediul socio-economic românesc, în ansamblu. Participanții învață cum să raporteze ceea ce trebuie, cui trebuie, cum deschid și administrează dialogul cu stakeholderii organizației, cum identifică, prioritizează și validează aspectele relevante, cum colectează datele, stabilesc ținte realiste, redactează raportul și îl comunică eficient.

Participanții din seriile trecute au exprimat opinii favorabile acestui curs și îndeamnă și alte companii să își trimită reprezentanții la training pentru a învăța să raporteze corect.

Valer Hancas, Corporate Affairs & Communications Manager Kaufland România, consideră că programul de training oferă “informații complexe, multiple, dar bine structurate, astfel încât cred că pot fi puse în practică fără un efort consistent. Urmând structura și pașii GRI, raportul poate fi elaborat în termenii propuși”.

“Cursul oferă o înțelegere amplă asupra necesității dezvoltării unei relații de încredere cu stakeholderii interni și externi, dar și a beneficiilor pe termen lung asupra unei abordări strategice față de aceștia. Cred că tehnica de raportare GRI va face diferența între companiile care raportează pentru că trebuie și cele care raportează pentru că fac”, a adăugat Adriana Burlacu, Community Affairs Coordinator în cadrul Coca-Cola HBC România.

“Recomand training-ul celor care stabilesc strategia de CSR a companiei, dar și celor care se ocupă de implementarea acesteia și, mai apoi, de raportarea rezultatelor. Ghidul GRI este un instrument complex și complet, care necesită înțelegere pentru a putea fi utilizat eficient și corect, cu beneficii reale pentru business”, a concluzionat Romina Roșu, Corporate Affairs Senior Officer&CSR Coordinator la Provident Financial România.

gri-dec-16-2GRI G4 CERTIFIED TRAINING se va desfășura în perioada 14-15 decembrie 2016 în București și este susținut de Doru Mitrana, trainer certificat GRI G4, cu experiență de zece ani în CSR.

Înscrierile se fac aici, iar programa cursului poate fi consultată aici.  

Printre companiile care au ales să participe deja la cursul organizat de The CSR Agency se numără: OMV Petrom SA, Raiffeisen Bank România SA, UniCredit Bank, Kaufland România, Coca-Cola HBC România, SNTGN Transgaz SA, Electrica SA, CEC Bank, BCR, Dacia Renault Groupe, HeidelbergCement România.

Ofertele de preț sunt:

  • 950 EUR + TVA | 850 EUR + TVA pentru înscrieri cu 30 de zile în avans. Oferta expiră pe 14 noiembrie 2016.
  • 650 EUR + TVA pentru studenți și angajați din ONG-uri.
  • 5% Discount per participant dacă se înregistrează doi participanți din aceeași organizație.
  • 10% Discount per participant dacă se înregistrează trei participanți din aceeași organizație.
  • 15% Discount per participant dacă se înregistrează mai mult de patru participanți din aceeași organizație.
  • 5% Extra-discount per participant pentru organizații înscrise în Global Compact Network Romania.

The CSR Agency este o companie specializată în consultanță de CSR – responsabilitatea socială a întreprinderilor și sustenabilitate – ce oferă servicii complete companiilor interesate de raportarea non-financiară: de la formare la evaluare, la raportarea (ISO, GRI), până la planificare strategică și implicarea părților interesate (angajat, lanțul de aprovizionare, etc).

Foto: © Nadeesha Gamage | Dreamstime.com – Business Ethics

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: