Vlad Dobrescu este românul care a făcut din pasiunea lui un stil de viață, construindu-și o carieră de succes într-un domeniu care nu promitea foarte multe în urmă cu aproape 20 de ani, muzica. Este artistul care a reușit să îmbine ativitatea sa, el fiind component al trupei Controlul Tehnic de Calitate (CTC), alături de Vlad Munteanu (DOC) și Răzvan Eremia (Deliric), dar, în același timp, să pună bazele unui business unic la noi în țară: food truck-ul Supa Dupa.
Supa Dupa, mașina de supe pe care o vedeți la aproape toate evenimentele relevante din Capitală și din țară, a ales dintre sute de rețete din întreaga lume. Business-ul coordonat de Dobrescu vine cu idei proprii, gustoase, în întâmpinarea consumatorilor de supe care, negreșit, îi fac pe aceștia să se întoarcă și să încerce toate sortimentele.
Ideea s-a născut în urmă cu trei ani atunci când, mai mult pe drumuri, jonglând între concerte și viața personală, Vlad Dobrescu a observat o nevoie în piață pe care a concretizat-o: ” Pe vremea aceea în Bucureşti nu exista un bistro specializat pe supe şi m-am gândit că ar putea avea succes şi la noi ceva de genul”, a povestit Vlad.
Așadar, am stat de vorbă cu Vlad Dobrescu- antreprenorul, deoarece pe parte de muzică prezentatorul MIC Check-ului nu mai are nevoie de nicio introducere.
Când și cum a luat naștere ideea Supa Dupa și de ce ai ales să pui bazele unei afaceri de tip food-truck?
Acum 3 ani făceam naveta Bucureşti – Timişoara, ca să petrec timp cu prietena mea care era studentă la o facultate de acolo. Ea este vegetariană aşa că, de multe ori, ajungeam la un local numit ”Suppa Bar”, unde servesc nişte supe de nota zece.
Strânsesem nişte bani din concerte şi din emisiunea mea, MIC Check, şi căutam să îi investesc într-o afacere care să mă facă mai puțin dependent de veniturile din muzică, unde există întotdeuna riscul ca ascultătorii să îşi schimbe preferințele şi să nu te mai susțină sau să nu mai simți tu nevoia să te expui.
Din păcate nu ştiam mai nimic despre administrarea unei afaceri sau despre bucătărie, așadar m-am întâlnit cu o cunoştință mai veche care avea experiență în domeniu şi ne-am asociat. Nu am reuşit să găsim un spațiu pentru local, aşa că ne-am decis să construim o bucătărie în care să gătim, şi un food truck din care să vindem supele.
Între timp partenerul meu a venit cu ideea unui brand de delivery, pe care l-am construit apoi împreună. Am devenit însă frustrat de faptul că delivery-ul ne consuma tot timpul, banii şi energia, iar partea cu supa stagna, în timp ce apăreau alte afaceri similare care aveau succes şi se dezvoltau acaparând piața. Aveam, de asemenea, viziuni diferite despre cum trebuia condusă afacerea, aşa că în urmă cu un an am decis să ne separăm, asociatul rămânând cu bucătăria şi brand-ul de delivery şi eu cu food truck-ul şi brandul Supa Dupa.
A trebuit să pornesc totul aproape de la zero, să transform maşina într-o bucătărie pe roți, să refac meniul şi rețetele şi să învăț partea administrativă, ca să fiu cu toate actele în regulă. Afacerea a început să meargă bine de-abia acum, după un an de efort continuu.
Câteva cuvinte despre produsele Supa Dupa? Cum sunt făcute rețetele? Plănuiți să aduceți rețete noi în viitor?
Inițial am cumpărat de pe Amazon toate cărțile despre supă pe care le-am găsit, ne-am întrebat prietenii despre supele lor preferate şi am folosit, bineînțeles, internetul ca să aflăm tot felul de ”tips & tricks” şi rețete exotice.
În momentul în care am rămas singur în proiect am decis să reiau rețetarul de la zero. Nu voiam compromisuri în ceea ce priveşte calitatea ingredientelor, să scot din rețetă vreun ingredient ca să păstrez costurile mici sau să scurtez timpul de preparare. Cred că şi clienții simt şi apreciază asta.
Acum avem un meniu foarte variat, supele se schimbă în fiecare zi a săptămânii şi sunt toate apreciate, dar fiecare impresionează într-un mod diferit. Avem o grămadă de rețete pe care o să la introducem în meniu la momentul potrivit şi ne gândim şi la un fel doi, După Supă.
Care sunt planurile pe care le aveți cu brand-ul Supa Dupa?
În momentul de față caut un spațiu pentru a deschide un bistro, şi plănuiesc să intrăm şi pe platformele de livrare la domiciliu. Nu aş vrea să ne extindem prea repede pentru că îmi e teamă că asta ar afecta calitatea supelor.
Cu câți angajați ați început și câți sunteți astăzi? Cât de dificil este să găsiți angajați bun în acest domeniu?
La început am făcut totul de unul singur, apoi, când am mers la primele evenimente, mi-am luat un ajutor. Acum am doi angajați în formula de bază şi încă șase colaboratori cu care lucrez la evenimente mai mari cum este Electric Castle. Mi-a fost uşor să găsesc angajați printre cei care mă apreciau ca MC, iar dintre ei i-am cernut cu timpul pe cei pricepuți şi cu chef de muncă.
Care sunt cele mai frecvente provocări pe care un antreprenor le întâmpină în acest domeniu?
Principala problemă este că legislația nu a fost adaptată pentru food truck-uri, prin urmare ne desfăşurăm activitatea după legi făcute pentru restaurante.
Spațiul mic în care ne desfăşurăm activitatea e altă provocare, trebuie să valorificăm fiecare centimetru pătrat pe care îl avem la dispoziție. E greu şi cu sursele de apă, accesul la canalizare sau depozitarea ingredientelor.
O altă problemă este faptul că nu putem găsi un loc permanent. Chiar dacă că stăm două- trei luni undeva și ne creăm o clientelă, tot trebuie să ne mutăm şi să începem practic de la zero.
Fenomenul food truck a luat amploare în ultima perioadă în România. De ce crezi că a urmat acest trend?
Cred că există o mulțime de oameni cu idei bune în domeniul culinar şi un food truck e o soluție ”low cost” de a începe afacerea. Riscurile sunt şi ele mai mici: dacă locul nu e bun poți muta oricând maşina, dacă ideea nu este bună te poți reprofila uşor, dacă nu funcționează cum sperai tu, o poți vinde.
Ce sfat ai da unui tânăr care dorește să urmeze modelul și să pună bazele unui astfel de business? De ce?
Din experiența de până acum pot spune că e nevoie de o perseverență vecină cu inconştiența, de multe sacrificii pe plan personal şi, nu în ultimul rând, de disponibilitatea de a învăța permanent lucruri noi!
Foto: Ciprian Alexandru Caluti
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…
După o investiție de aproape un milion de euro, la începutul anului viitor, brandul Maidan va inaugura un nou spațiu…
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă procesul de expansiune la nivel național și inaugurează al…