Suburbie verde și comunitate la cheie
Reading Time: 5 minuteLa 14 kilometri de Piața Victoriei se dezvoltă Amber Forest, prima suburbie verde din România, ce va include 700 de locuințe verzi. Proiectul este dezvoltat pe 31 de hectare și are cel mai mic coeficient de utilizare a terenului, cu doar 15% suprafață construită, fiind dominat de spații verzi și clădiri joase.
Amber Forest se află în acest moment în etapa de licitație pentru selectarea constructorilor diferitelor faze ale proiectului și se planifică începerea construcțiilor. La scurt timp după lansarea Amber Forest din primăvara anului 2021, s-au înregistrat vânzări record, ajungând acum la peste 300 de locuințe vândute.
Alesonor, dezvoltatorul care a demarat prima suburbie verde, activează pe piața de imobiliare de lux din România de peste 18 ani. În acest timp a dezvoltat proiecte rezidențiale precum Clover Residence, Magnolia Residence, Ivy Office Residence și Almond Tree Residence. Din portofoliul Alesonor se remarcă Amber Gardens, primul ansamblu rezidențial din România cu vile verzi de lux, care a fost vândut în proporție de 100%.
Amber Forest este cel mai nou proiect, care vine cu un concept nou în România și o investiție estimată la 110 milioane euro. „Am remarcat o mare cerere pentru filosofia pe care o propunem la Amber Gardens: adevăratul lux este verde și de înaltă calitate. Pornind de la această filosofie și primind din ce în ce mai multe solicitări, am luat inițiativa de a dezvolta Amber Forest în care, respectând standardele de eficiență energetică impuse de legislația europeană, precum și pe cele de design modern și stil de viață în comuniune cu natura și în comunitate, să oferim locuințe potrivite ca dimensiuni și buget pentru diferite familii care împărtășesc aceleași valori”, a spus Alex Skouras, Managing Partner la Alesonor.
Comunitate verde
Dacă pentru Amber Gardens dezvoltatorul a pus accent pe modul în care este construită o casă, cu Amber Forest acesta intenționează să „revoluționeze modul în care e construită o comunitate”.
Suburbia Amber Forest va avea infrastructură ce susține dezvoltarea unei comunități: trei hectare rezervate pentru școală, grădiniță și terenuri de sport, iar 5,3 hectare sunt utilizate pentru parcuri și zone verzi, policlinică, farmacie, supermarket, restaurant și cafenea, hub pentru birouri, brutărie, piață, dar și piste de biciclete și de alergare.
Va exista o deschidere de aproximativ un kilometru la pădurea Băneasa și, pentru a aduce natura în mijlocul comunității, vor fi plantați peste 75.000 de copaci și arbuști în interiorul suburbiei.
Cerere în creștere
În contextul pandemiei, se observă o cerere crescută pentru apartamentele mai spațioase, dar și pentru casele ce au curte proprie. În același timp, casele verzi încep să capteze tot mai multă atenție, datorită calității vieții pe care acestea le oferă, dar și pentru costurile de întreținere mult mai reduse. Dacă în trecut costul pe metrul pătrat era unul dintre cei mai importanți factori de decizie, astăzi au devenit foarte relevante și aspecte precum confortul, siguranța și eficiența energetică.
„Cererea există și vom vedea din ce în ce mai mulți oameni care petrec mult mai mult timp în propriile locuințe. În acest context, proiectele mixte se vor multiplica. Vom vedea mai multe persoane care acordă atenție unui stil de viață echilibrat, care își doresc să își crească familiile într-o comunitate cu valori similare, aproape de natură, în afara centrului orașului, într-un complex rezidențial de înaltă calitate care poate integra și răspunde tuturor nevoilor: educative (grădiniță/școală/afterschool), sociale (zone de divertisment, restaurante), de sport și natură (zone sportive, acces direct la pădure), administrative (zone comerciale) și multe altele”, a adăugat Alex Skouras.
De asemenea, pentru că locuințele Amber Gardens consumă cu 90% mai puțină energie față de o vilă convențională, locuitorii pot economisi aproximativ 50.000 euro de-a lungul a 20 de ani, datorită utilizării eficiente.
Provocările sustenabilității
Pentru Alesonor, construirea primului ansamblu rezidențial cu locuințe verzi de lux a reprezentat o adevărată provocare. Compania a dorit să obțină o construcție de calitate, să creeze clădiri responsabile față de mediul înconjurător și să reducă semnificativ costurile pentru energie și întreținere. Pentru acestea, a fost necesar să înceapă etapa de proiectare cu alegerea unor materiale de calitate superioară și identificarea celor mai bune tehnici de construcție. „Amber Gardens a fost un proiect complex, primul din categoria caselor verzi de lux din România, iar echipa noastră a investit resurse importante pentru a aplica toate standardele impuse pentru construirea unor locuințe cu un consum extrem de redus de energie”, a explicat Alex Skouras, Managing Partner la Alesonor.
Etapa de design, analiza de piață, instruirea echipei, alegerea materialelor și selectarea furnizorilor au durat aproximativ doi ani. Pentru a respecta toate regulile impuse de standardele unei case pasive și a investi în materiale de calitate superioară, au fost necesare costuri mai mari de construcție. Multe dintre materialele folosite au fost dezvoltate și aduse special pentru acest proiect pentru prima dată în România.
Atragerea și investiția în talente reprezintă, de asemenea, o provocare constantă. Alesonor are în componența sa o echipă formată din 25 de profesioniști, dar și numeroși colaboratori. „Pe lângă arhitecți, este nevoie de implicare 100% din partea unei întregi echipe dedicate, manageri de proiect, administratori, designeri de interior etc. Managerii noștri de proiect sunt zilnic la șantier, supervizează fiecare etapă a construcției și gestionează relația cu clienții, viitorii locuitori”, a completat Alex Skouras.
Prețuri și opțiuni
În cadrul Amber Forest există peste 20 de tipuri de vile și 14 tipuri de apartamente, în clădiri joase P+2E+3R, pentru diverse nevoi și preferințe. Prețul pentru vilele verzi cu două dormitoare începe de la 180.000 de euro plus TVA, iar al apartamentelor cu două camere pornește de la 92.000 plus TVA. Locuințele Amber Forest pot fi achiziționate și cu ajutorul creditului Ipoteca Verde, conceput pentru a susține achiziția vilelor și apartamentelor verzi, eficiente energetic.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 359 (15 decembrie 2021 – 15 februarie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz