Studiul Arhitectura Viitorului: 9 din 12 țări analizate favorizează proiectele urbane care acordă prioritate oamenilor

Studiul Arhitectura Viitorului: 9 din 12 țări analizate favorizează proiectele urbane care acordă prioritate oamenilor

Derulat cu ajutorul arhitecților și urbaniștilor din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Austria, Franța, Spania, Italia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia și Emiratele Arabe Unite, Studiul Arhitectura Viitorului, realizat de PlanRadar, readuce în atenție pe plan global necesitatea înțelegerii impactului puternic pe care noile construcții îl au asupra mediului.

10 teme comune se regăsesc în preocupările specialiștilor: sustenabilitate, clădiri Net Zero, design-ul centrat pe om (people centric), clădiri integrate în mediul inconjurător, reziliența, reutilizarea clădirilor, centuri verzi în jurul orașelor, regenerare urbană, cartiere multifuncționale, materialele viitorului.

Studiul Arhitectura Viitorului

Proiectul de cercetare “Arhitectura Viitorului” include analiza și concluziile a numeroase studii și rapoarte oficiale realizate de asociații de profil (urbaniști, arhitecți, ingineri civili), designeri de produs și amenajări interioare, producători de mobilă, jurnaliști în domeniu, și publicate în perioada 2020 – 2022. Proiectul analizează tendințele, prioritățile și strategiile viitoare pentru arhitectură si a fost lansat anul acesta, la inițiativa PlanRadar, soluția de software pentru managementul proiectelor de construcții și imobiliare.

Potrivit analizei, 9 din 12 țări favorizează proiectele urbane care acordă prioritate oamenilor (people first), 50% doresc să reducă expansiunea urbană și să construiască orașe mai dense, iar 66% din țări se concentrează în proiectele locale pe conservarea apei.

Strategii pentru viitor în arhitectură

1. Sustenabilitate. Pentru multe dintre națiunile evaluate, sustenabilitatea, ca parte din strategia pe termen lung a UE pentru 2050, în cadrul căreia blocul  European aspiră să fie neutru din punct de vedere climatic până în 2051, este un parcurs firesc. Întrucât construcțiile contribuie în mod semnificativ la emisiile de carbon, atât în timpul fazei de construcție, cât și în timpul funcționării și ocupării unei clădiri, o serie de măsuri pentru diminuarea emisiilor de carbon se impun din partea guvernelor și a autorităților locale.

2. Net Zero.  În construcții, Net Zero înseamnă dezvoltarea de clădiri a căror construcție și exploatare implică costuri foarte mici de carbon. Utilizarea energiei în toate etapele trebuie redusă, iar clădirile trebuie să funcționeze cât mai eficient posibil. Cum se poate realiza acest lucru? Prin utilizarea de materiale inovatoare și implementarea biofiliei, ar putea fi posibil că o clădire finalizată să poată capta carbonul. Nu există un singur mod, unic și infailibil de a construi clădiri Net Zero. Cu toate acestea, arhitecții, inginerii și cercetătorii în domeniul materialelor caută în mod constant să aducă îmbunătățiri. Un principiu de bază al gândirii moderne în materie de sustenabilitate, Net Zero este o strategie comună pentru a realiza progrese măsurabile în direcția unor clădiri ecologice.

10 țări din cercetare menționează Net Zero ca fiind o tendință cheie în arhitectură reflectă presiunile legale existente pentru a realiza îmbunătățiri în acest domeniu.

Absența Ungariei din aceste 10 țări poate reflecta faptul că s-a angajat să își reducă emisiile doar cu 7% până în 2033. Cu toate acestea, Polonia s-a angajat, de asemenea, la o reducere de numai 7% în acest interval de timp, dar citează totuși Net Zero că fiind o preocupare majoră. Emiratele Arabe Unite și-au stabilit obiectivul de a ajunge la Net Zero până în 2050, dar, întrucât acest obiectiv a fost anunțat abia în octombrie 2021, ne așteptăm că el să se reflecte în orice document strategic viitor.

3. Designul centrat pe om – people centric. Există multe fațete și strategii care intervin în proiectul unei clădiri și a unei comunități locuibile. În mod fundamental, arhitectura locuibilă este cea care sprijină bunăstarea fizică și mentală a locatarului, care plasează omul în centrul proiectării.

Caracteristicile comune ale unei clădiri și ale unei comunități locuibile contribuie, de asemenea, la obiectivele de sustenabilitate. Astfel, mersul pe jos reduce nevoia de deplasări lungi și poluante, dezvoltările mixte de înaltă densitate oferă oportunități pentru o utilizare mai eficientă a spațiului și a resurselor; integrarea oportunităților de transport public si identificarea de soluții eficiente de încălzire și răcire, în funcție de climatul local, sunt principalele măsuri care se iau în calcul în proiectarea people centric.

Printre țările care afirmă că sporirea locuibilității este un obiectiv-cheie se numără Marea Britanie, Germania, Austria, Spania, Republica Cehă, Emiratele Arabe Unite și Polonia.

4. Clădirile ca parte a mediului. Deși clădirile sunt rareori construite în mod izolat, mediul înconjurător al unei clădiri poate fi exploatat, influențând proiectarea sistemelor de încălzire și de răcire, apariția umbrei acolo unde este necesar, dar și accesul la facilități naturale locale – apă, vânț, lumină solară sau energie geotermală.

Totuși, pentru a proiecta pe deplin o clădire ca parte a mediului înconjurător, proiectantul trebuie să fie conștient și de daunele potențiale pe care construcția le poate provoca zonei înconjurătoare. Institutul American al Arhitecților abordează în profunzime acest subiect în raportul “Cadrul pentru excelență în proiectare”. În „Proiectarea pentru ecosisteme”, AIA afirmă că „O bună proiectare aduce beneficii reciproce locuitorilor umani și non-umani”.

În acest scop, ei sugerează o serie de bune practici de proiectare, inclusiv încorporarea de plante care atrag polenizatorii, adăugarea de strategii de proiectare care să descurajeze coliziunea cu păsările și evitarea creării unei poluări luminoase excesive. Astfel, mediul înconjurător poate fi exploatat de către proiectant pentru a crea un mediu plăcut și durabil pentru oameni, dar clădirile pot fi, de asemenea, adaptate pentru a avea un impact net pozitiv asupra mediului lor natural.

Printre țările care declară că sunt interesate de proiectarea clădirilor în armonie cu mediul se numără SUA, Germania, Franța, Slovacia, Italia și Polonia.

5. Reziliența. Conceptul de clădiri reziliențe se află la granița dintre două tendințe identificate anterior: cea a sustenabilității și cea a locuibilității.

O tendință în direcția clădirilor reziliențe recunoaște faptul că schimbările climatice locale reprezintă o provocare pentru locuitori. De exemplu, zonele din Europa Centrală și de Vest sunt afectate de inundații mai frecvente, în timp ce Europa de Sud se confruntă cu un risc crescut de incendii de pădure. Între timp, SUA se confruntă cu valuri de căldură mai lungi și mai intense, ceea ce duce la incendii de vegetație în zone ale țării care anterior erau considerate sigure de acest tip de catastrofă, cum ar fi nord-vestul Pacificului, precum și cu uragane mai intense, în special de-a lungul coastei de est. De asemenea, din anul 2005, în sud-vestul țării se manifestă o așa-numită „megasecetă”.

În timp ce Emiratele Arabe Unite pot fi considerate uneori relativ sigure în fața schimbărilor climatice, având în vedere climatul său deșertic, pe site-ul propriu al guvernului se afirmă că „Emiratele Arabe Unite sunt clasificate printre categoriile de țări cu cea mai mare rată de vulnerabilitate la impactul potențial al schimbărilor climatice din lume”. Aceștia preconizează că acest lucru va crește temperaturile deja ridicate și va reduce și mai mult precipitațiile, provocând secete, în timp ce, simultan, nivelul mării va crește și va există o frecvență mai mare a furtunilor.

6. Reutilizarea și refolosirea clădirilor. Reutilizarea adaptivă este o altă strategie care derivă din obiectivele de sustenabilitate. În general, este mai sustenabil să se renoveze, să se reutilizeze sau să se refolosească o structură existentă decât să se demoleze o structură și să se construiască una nouă în locul ei. Este mai rapidă, mai rentabilă și utilizează mai puține materiale. De asemenea, reutilizarea permite proprietarilor și dezvoltatorilor să păstreze clădirile de patrimoniu care pot fi protejate de legile locale.

Cu toate acestea, reutilizarea nu este întotdeauna un proces simplu. De exemplu, clădirile mai vechi pot deveni structural nesigure, iar remedierea acestui lucru într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor și al forței de muncă poate fi extrem de dificilă. De asemenea, unele clădiri au fost proiectate pentru utilizări atât de specifice încât ar fi nevoie de o cantitate mare de muncă pentru a le transformă în structuri multifuncționale.

În pofida acestor provocări, 41% dintre țările intervievate prevăd că, în următoarele decenii, va există un volum mai mare de reutilizare și reconversie a clădirilor.
Printre țările care manifestă un interes strategic pentru reutilizarea clădirilor se numără SUA, Marea Britanie, Austria, Franța și Spania.

7. Centuri verzi în jurul orașelor mari. Din 1955, Marea Britanie a demarat o politică de clasificare a terenurilor neamenajate din jurul orașelor drept „centură verde”. Austria a protejat propria centură verde a Vienei încă din 1905. Prima centură verde din SUA a fost legiferată în Kentucky în 1958, iar multe alte state și orașe au urmat exemplul acesteia. Între timp, în Spania, Madridul a fost mult timp înconjurat de o centură verde naturală, până când expansiunea rapidă a orașului a eradicat o parte din ea. Acum, există un proiect în curs de desfășurare pentru a reînnoi centură verde și a reface pădurile.

Deși conceptul de centură verde nu este atât de popular în Franța, Parisul a fost înconjurat de o serie de ziduri care au limitat expansiunea orașului de-a lungul istoriei. Ultimul său zid a fost demolat în 1931, permițând orașului să se dezvolte și să devină metropolă care este astăzi. În prezent, în Franța se discută din nou despre centurile verzi pentru a preveni expansiunea urbană, un proces fiind în curs de desfășurare la Rennes.

Aceste proiecte de centuri verzi urbane au pus presiune asupra spațiului dezvoltat existent. Pentru că populația să continue să crească, tot spațiul utilizat în interiorul centurii verzi trebuie să fie maximizat. Între timp, este mai ușor să se atingă obiectivele de sustenabilitate prin modernizarea clădirilor existente. Reutilizarea și reconversia clădirilor face posibilă realizarea creșterii populației fără a recurge la extinderea urbană.

8. Regenerarea urbană. Regenerarea urbană se referă la practica de reînnoire și îmbunătățire a cartierelor urbane care se află în diferite tipuri de degradare. Zonele care sunt vizate de regenerarea urbană au adesea clădiri și facilități degradate. De asemenea, acestea sunt adesea defavorizate din punct de vedere socio-economic, iar companiile din aceste zone pot avea dificultăți în a prospera.

Scopul regenerării urbane este de a aduce o nouă viață în aceste cartiere – stimulând o calitate a viețîi îmbunătățită pentru locuitori și o creștere economică pentru afacerile locale. Alternativ, regenerarea urbană poate fi solicitată atunci când o zonă a fost folosită în scopuri industriale, cum ar fi zonele portuare și depozitele, dar aceste industrii nu mai sunt prezente în zonă. Aceste terenuri industriale dezafectate sunt adesea zone ideale pentru reamenajare.

Regenerarea urbană a fost deseori criticată pentru că provoacă îmbogățirea și strămutarea locuitorilor existenți. Strategiile de regenerare urbană pot include: Finanțarea regenerării zonelor industriale dezafectate, Investițîi în infrastructură de transport, Finanțarea reparațiilor și îmbunătățirea întreținerii facilităților locale, cum ar fi parcurile, bibliotecile și serviciile pentru tineret, Oferirea de stimulente dezvoltatorilor pentru a crește stocul de locuințe sau pentru a renova proprietățîle existente, Investiții în industria turismului și dezvoltarea de facilități care să atragă vizitatori.
Șase țări analizate în cadrul cercetării sunt angajate în regenerarea sau renovarea mediului construit existent: Regatul Unit, Germania, Austria, Franța, Spania și Republica Cehă.

9. Cartierele multifuncționale. Districtele multifuncționale includ toate tipurile de clădiri – rezidențiale, educaționale, comerciale, de retail. Acest tip de cartier este esențial dacă un planificator urban dorește să reducă dependența de mașini.

Districtele multifuncționale permit, de asemenea, planificatorilor urbani să mențină densitatea populației la un nivel relativ ridicat. În loc să răspândească facilitățile în diferite districte, fiecare district poate fi folosit pentru locuințe. Extinderea urbană este recunoscută ca fiind un proces dăunător din cauza creșterii emisiilor de CO2, a creșterii solului artificial și a timpului și energiei suplimentare necesare pentru a se deplasa de la un cartier la altul.

Districtele multifuncționale pot contribui la compactizare și la reducerea impactului de mediu al zonei urbane, având în același timp un impact pozitiv asupra comunității locale, permițând o mai mare mobilitate pietonală.

În Germania, cartierele multifuncționale au fost o alegere deliberată de planificare încă din anii 1970, zonele de locuit, oportunitățîle de educație și de angajare și oportunitățile de recreere fiind integrate în mod deliberat. Între timp, în Spania, majoritatea locuitorilor orașelor locuiesc în apartamente.  În prezent, orașele spaniole se confruntă cu provocarea de a integra suburbiile și noii sateliți urbani.

Există o nevoie potențial similară în Republica Cehă, unde o mare parte din fondul locativ a fost construit în timpul guvernului socialist. Aceste blocuri rezidențiale de mari dimensiuni au încercat să creeze locuințe egalitare, dar adesea erau prost conectate cu alte facilități. Imediat după instaurarea regimului comunist, guvernul a transferat responsabilitatea planificării urbane către municipalități, iar majoritatea locuințelor au fost privatizate, ceea ce a dus la o pauză în dezvoltarea urbană și la o integrare mai strânsă a cartierelor.

În Polonia s-au înregistrat probleme similare cu cele din Republica Cehă. Având în vedere că atât industrializarea, cât și urbanizarea au avut loc într-un ritm extraordinar la jumătatea secolului al XX-lea, constructorii au acordat prioritate dezvoltărilor rezidențiale uriașe. Magazinele, restaurantele, școlile și alte facilități au fost planificate pentru a fi construite mai târziu, ceea ce înseamnă că populațiile uriașe au fost adesea deservite insuficient. În timp ce orașele mai vechi, care au fost mai puțîn afectate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și-au păstrat o mare parte din caracterul și diversitatea lor, orașele mai mici sau mai industriale au fost aproape în întregime remodelate. În timp ce celelalte națiuni care adoptă această abordare au adesea probleme existente de rezolvat, Emiratele Arabe Unite a început dezvoltarea urbană abia în anii 1950, iar cel mai mare boom a avut loc în ultimii 25 de ani.

Dubai și-a planificat în mod explicit orașul pentru a atrage turismul și investițiile din întreaga lume, în loc să se concentreze pe un număr relativ mic de rezidenți. Cu toate acestea, orașul se dezvoltă rapid – de la mai puțîn de 1 milion de locuitori în 2000 la peste 3,4 milioane în 2022, cu o populație estimată să ajungă la 6,5 milioane de locuitori până în 2040. Având în vedere numărul atât de mare de persoane care vin în EAU și în special în Dubai, este posibil că obiectivul specific de a dezvoltă cartiere multifuncționale să contribuie la a-i face pe noii sosiți să se simtă că acasă.

5 din cele 12 țări analizate consideră că districtele multifuncționale reprezintă o tendință-cheie în planificarea urbană în următorul deceniu – Germania, Spania, Republica Cehă, Emiratele Arabe Unite și Polonia.

10. Materialele Viitorului. O direcție clară este dată de materialele inteligente, momentan destul de scumpe.
O tendință bine stabilită însă este întoarcerea la materialele organice, ușor de cultivat sau de fabricat. Paiele, lemnul, argilă, bambusul, cânepă – toate acestea sunt materiale de construcție tradiționale de sute, dacă nu chiar de mii de ani. În prezent, aceste materiale, cu câteva ajustări suplimentare din partea cercetătorilor în domeniul materialelor și a producătorilor de produse, reprezintă alternative sustenabile și cu costuri de producție mult mai reduse.
FOTO ILUSTRAȚIE: Verne Ho /Unsplash