Storia.ro: Top 3 case pasive care pot avea facturi cu 90% mai mici pentru încălzire și apă caldă
Reading Time: 4 minuteÎntr-un studiu demarat de Storia.ro în decembrie 2022, 53% dintre respondenți (utilizatori OLX și Storia.ro) au declarat că principala dificultate în cazul unei achiziții imobiliare o reprezintă creșterile de preț apărute în cazul locuințelor, ratelor dobânzilor și ale utilităților. În acest context, în care nevoia de a reduce costurile facturilor devine tot mai mare, casele pasive pot deveni o alternativă în imobiliare.
Ansamblurile rezidențiale pasive vor contribui la obiectivul global de atingere a neutralității climatice – “Net Zero” – prin urgentarea reducerii până la zero a emisiilor de carbon, până în 2050, tema fiind tratată recent în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial din ianuarie 2023.
În România, casele pasive care nu includ de la dezvoltator și sistemul solar, ci doar condițiile tehnice pentru instalare, ar putea beneficia de Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, oferind finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3kW, conform Administrației Fondului Pentru Mediu.
Certificarea de „casă pasivă” – oferită de „Passivhaus Institute”, înființat în 1996, în Darmstadt – nu se aplică doar segmentului rezidențial, ci și clădirilor de birouri, școlilor, supermarketurilor, piscinelor acoperite etc, și are la bază o serie de principii de arhitectură sustenabilă și de conservare a energiei, cu scopul de a minimiza necesarul de energie pentru încălzire și răcire. Cele cinci principii de bază ale unei astfel de case sunt: izolarea termică (pentru pereți – 25-30cm, pentru acoperiș – 40 cm, precum și termopan cu strat triplu – 40-55mm), eliminarea punților termice (izolarea eficientă a ușilor, folosirea unor materiale speciale la contactul fundației cu solul, la legătura dintre pereți, la planșee și în zona acoperișului), etanșeizarea circulației aerului (un ventilator special împiedică pierderea aerului cald din interior), o casă pasivă fiind de 4-5 ori mai etanșă decât una obișnuită, ventilarea aerului cu recuperarea căldurii (sistemul permite circulația aerului, încălzindu-l sau răcindu-l prin folosirea, în proporție de 95%, a căldurii/răcorii din interior), poziționarea corectă față de punctele cardinale (spre Sudse captează 40-60% din lumină; spre Nord – doar 10-15%, iar spre Est sau Vest – sub 20%).
Astfel, având un consum de energie redus, factura la încălzire și apă caldă poate ajunge să fie chiar cu 90% mai mică.
Pe Storia.ro se găsesc o serie de ansambluri rezidențiale formate din case pasive, cu prețuri care încep de la 120.000 de euro atât în București, cât și în țară.
Vilă pasivă cu design scandinav, Băneasa – 249.000 euro
Această vilă pasivă, care promite o reducere de 90% reducere la factura de încălzire/apă caldă, face parte din ansamblul Hambar44, format din 12 locuințe cu arhitectură scandinavă, utilizând materiale brute, cum ar fi lemnul, metalul și betonul, pentru rezistență cât mai bună în timp. Acest proiect rezidențial oferă un confort termic asigurat prin pompă de căldură geotermică, având astfel zero emisii de carbon. Geamurile sunt special concepute pentru casele pasive, iar izolația exterioară a fundației și a acoperișului respectă dimensiunile precizate de standard.
Printre beneficiile adiționale ale complexului se află: priza de încărcat mașinile electrice, un „community hub”, piscină exterioară, dar și acces în complex prin telefonul mobil.
Casa autonomă energetic, Balotești, Ilfov -235.000 euro
Această casă pasivă cu pompă de căldură aer-apă și panouri fotovoltaice este construită pentru a proteja mediul și pentru a reduce cheltuielile curente. Ansamblul din care face parte a fost construit pentru a fi independent din punct de vedere energetic. Având încălzire în pardoseală, termoizolație cu vată bazaltică, ferestre tripan și finisaje premium, locuința include și priză trifazică pentru încărcarea mașinilor electrice și un sistem automatizat de irigații pentru grădina amenajată cu gazon, arbuști și plante ornamentale.
Casă cu patru camere, Dragomirești Vale -115.000 de euro (inclusiv TVA 5%)
Această casă face parte dintr-un nou cartier de locuințe eficiente energetic, care urmează a fi finalizat în 2023, în Dragomirești Vale, fiind al doilea proiect similar al dezvoltatorului cartierului SMARTENERGY, vândut integral. Primul ansamblu imobiliar a demonstrat că o casă izolată la standard de casă pasivă are factura la încălzire și apă caldă mult mai mică decât o casă obișnuită, având încălzire în pardoseală, geamuri tripan – cu 3 foi de sticlă, vată sub astereală cu barieră de vapori și alte sisteme de termoizolare.
Casele din acest cartier sunt construite cu trasee pentru fotovoltaice, care pot fi instalate ulterior prin programul Casa Verde, la prețuri speciale.
Diversitatea ofertei de case pasive, aflate peste tot în țară, de pe Storia.ro, deschide noi perspective și crește standardele celor care își caută o locuință, oferind nu doar promisiunea optimizării facturilor pe termen nedeterminat, ci și cultivarea responsabilității față de mediu, atât a generației adulte, cât și a celor mici, care vor crește în aceste case.
Despre Storia.ro
Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare.
Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei.
T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz