STUDIU: Românii au făcut economii în timpul pandemiei
Reading Time: 2 minuteDoi din trei angajați români au reușit să pună bani deoparte în ultimele două luni și vor să economisească în continuare de teama crizei.
63% dintre angajații români au reușit să pună deoparte bani în cele două luni de stare de urgență, iar cei mai mulți nu intenționează să renunțe la acest obicei nici după jumătatea lunii mai, potrivit unui studiu realizat de portalul de recrutare Best Jobs. Perioada stării de urgență i-a prins pe aproape 40% dintre români fără rezerve financiare, situație care nu s-a schimbat între timp.
De frica unei noi crize, participanții la studiul Best Jobs și-au prioritizat cheltuielile și au reușit să pună deoparte cel puțin la fel de mulți bani (23%) sau chiar mai mulți bani decât înainte de pandemie (26%). Sumele economisite provin în mare parte din cheltuielile pe care le-ar fi avut în această perioadă pentru transport, pentru ieșiri în oraș sau pentru cumpărături care nu sunt necesare.
Dintre cei care au strâns bani în cele două luni de stare de urgență, peste jumătate au de gând să continue să economisească, 23,2% vor să cheltuie o parte din economii pentru achiziții mărunte, 16,5% spun că vizează achiziții importante, iar 11% vor să plece în vacanță. Mai mult, 60% dintre participanții la sondaj spun că primul lucru pe care vor să îl facă după terminarea stării de urgență este să plece într-o vacanță scurtă în țară sau în străinătate (38,6%), să se vadă în oraș cu prietenii (31,5%) sau să meargă la mall, la teatru sau la film (28,5%).
Unul din trei angajați vrea să-și schimbe jobul în perioada următoare
Pe plan profesional, 34,3% dintre angajații care au răspuns sondajului BestJobs spun că primul lucru pe care vor să-l facă după întoarcerea, cel puțin parțială, la activitatea normală este să își caute un alt job, după care să-și dea demisia. Alți aproape 18% dintre intervievați au de gând să ceară o mărire de salariu (8,8%) sau să devină antreprenori (9,1%).
73,7% dintre respondenți nu cred că angajatorul va lua vreo măsură în ceea ce-i privește după revenirea la birou, însă 14% se așteaptă să le fie tăiat salariul, iar alți 5,2% chiar să fie concediați, în contextul în care multe firme își vor reveni foarte greu după această perioada de criză.
Foto: © calypsoArt | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz