Tech

Studiu OPPO: Aproape jumătate dintre români își fac selfie-uri măcar o dată pe săptămână, iar o treime le editează

14 sept. 2023 2 min

Studiu OPPO: Aproape jumătate dintre români își fac selfie-uri măcar o dată pe săptămână, iar o treime le editează

Reading Time: 2 minute

Aproape jumătate dintre români (46%) își fac selfie-uri măcar o dată pe săptămână, iar o treime dintre cei care fac acest tip de fotografii cu smartphone-ul le editează folosind filtre și aplicații dedicate, potrivit unui studiu local OPPO.

Conform aceluiași studiu, 19% din români își fac selfie-uri zilnic sau aproape zilnic, 27% săptămânal, 15% lunar și 40% mai rar de atât. Din totalul românilor care își fac selfie-uri, 30% le editează folosind filtre și aplicații online.

OPPO militează pentru naturalețea în fotografii și anunță lansarea inițiativei „Decalogul Portretului”, împreună cu renumitul sociolog Gelu Duminică. Această resursă este menită să atragă atenția asupra riscurilor expunerii unei imagini distorsionate în rețelele de socializare și să îi încurajeze pe utilizatori să fie autentici.

Motivele pentru care utilizatorii locali apelează la filtre sunt diverse, variind de la faptul că este o plăcere personală (49% din totalul celor care surprind acest tip de fotografii), la faptul că le oferă o imagine mai bună despre sine (34%) sau că primesc validarea în online. Astfel 20% își editează selfie-urile pentru a urma trendurile actuale, 17% pentru a avea succes în social media, 16% pentru a influența părerea prietenilor virtuali și 10% pentru a arăta asemănător persoanelor publice pe care le admiră.

„Decalogul nu este decât un îndemn la echilibru în modul în care ne promovăm imaginea în social media. Eu sper să fim cât mai mulți cei care înțelegem că trebuie să ne bucurăm atunci când ne arătăm așa cum suntem și care să promovăm poza naturală, luminoasă făcută cu sufletul zâmbind.”

Gelu Duminică, sociolog
Oppo Decalogul Portretului

Noile Reno10 5G și Reno10 Pro 5G redefinesc experiența de fotografiere și oferă toate premisele realizării unor portrete și selfie-uri naturale și expresive cu ajutorul smartphone-ului.

„OPPO este unul din principalii producători de smartphone-uri de pe piața locală și, din această poziție, ne propunem să îi încurajăm pe consumatori să folosească responsabil tehnologia și să nu se îndepărteze de la firesc.”

Alexandra Răuț, Head of Marketing OPPO

Zoom-ul optic 2X al camerei Telephoto Portret, împreună cu lentila de 32 MP Telephoto, contribuie la realizarea de portrete naturale. Toate acestea sunt completate de funcția Portrait Mode, îmbunătățită, care transformă fiecare imagine într-o operă de artă. OPPO Reno10 Pro 5G și OPPO Reno10 5G sunt disponibile la partenerii oficiali din România.

Studiul online, comandat de OPPO Romania și implementat de iSense Solutions, a fost realizat în perioada august-septembrie 2023, pe un eșantion reprezentativ de 1000 respondenți.

OPPO este un brand global care oferă o gamă largă de dispozitive inteligente, în frunte cu seriile Find și Reno. Brandul prezent în peste 60 de țări și regiuni, cu peste 40.000 de angajați.

Array

Articole pe aceeași temă: