Companii

Studiu: Comerțul cu produse farmaceutice a crescut cu 4%

16 aug. 2019 3 min

Studiu: Comerțul cu produse farmaceutice a crescut cu 4%

Reading Time: 3 minute

Veniturile companiilor din industria farmaceutică au avut o evoluție pozitivă, acestea crescând în 2017 cu aproximativ 4% față de anul precedent, se arată într-un nou studiu Coface România pivind comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice.

Cof

Studiul în discuție a agregat datele a 1.662 de companii, care au depus datele financiare pentru 2017 și care au înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 28,6 miliarde lei. Peste o tremie dintre companii, 40%, au efectuat investiții în 2017, înregistrând așadar un raport CAPEX/ Amortizare supraunitar. Ciclul de conversie al banilor este unul pozitiv la nivel consolidat, 76,4% în 2016 și 75,9 în 2017.

Extinderea activelor fixe a atras investiții semnificative în decursul anului 2017, astfel, eliminând impactul vânzării de active corporale sau ajustării pentru depreciere, ponderea CAPEX în total active a ajuns la 14%, în scădere față de anul precedent, când ponderea CAPEX în total active a fost de 18%.

”Companiile din sectorul comerț cu ridicata al produselor farmaceutice au crescut din punct de vedere al veniturilor, dar profitabilitatea a evoluat în sens invers. Deși la nivel consolidat se constată o îmbunătățire a lichidității curente, prin scăderea lichidității numerar și a celei imediate, putem deduce că firmele din acest sector încasează mai greu creanțele, aspect confirmat și de creșterea zilelor de încasare. Pentru sectorul comerț cu ridicata al produselor farmaceutice se remarcă, din punct de vedere al comportamentului de plată, scăderea numărului de companii care au înregistrat datorii la Bugetul de Stat în ultimii 2- 3 ani dar menținerea unei valori ridicate a sumelor datorate. Totodată, a scăzut  numărul companiilor cu cifra de afaceri > 1 mil EUR care au înregistrat incidențe în ultimele două trimestre. În ceea ce privește dosarele în instanță, anul 2019 ar putea reprezenta un minim pentru acest tip de acțiuni”, a declarat Nicoleta Marin, analist economic, Coface România.

Deși evoluția veniturilor a fost pozitivă, profitabilitatea este, în schimb, într-o ușoară scădere, 46% dintre companiile analizate înregistrând o scădere a cifrei de afaceri.

Companiile care activează în acest sector au înregistrat un rezultat net consolidat de 3,4% în 2017, în scădere față de 2016 cu 0,5%. Din totalul acestor companii, 58% au raportat o scădere a rezultatului net pentru anul 2017, în timp ce 25% dintre companii au înregistrat o pierdere netă în aceeași perioadă. 14% dintre companii au înregistrat o pierdere mai mare de 20% și doar 22% dintre acestea au înregistrat un profit mai mare de 20%.

Aproape jumătate dintre companiile analizate au un grad de îndatorare de peste 80%, iar 31% reprezintă un grad de capitalizare negativ.

Frecvența incidențelor bancare ale companiilor cu o cifră de afaceri mai mare de 1 miliard euro, a scăzut în prima parte a lui 2019, comparativ cu anii anteriori, când frecvența incidențelor bancare a fost în creștere.

Balanța comercială a produselor farmaceutice reflectă un deficit pe parcursul perioadei analizate, 2013- 2018, deficitul maximum fiind înregistrat în 2018. Partenerii principali pentru export ai României, din afara UE, sunt: Rusia, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite ale Americii, acestea trei reprezentând 55%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Românii alocă achiziționării de produse farmaceutice sub 10% din cheltuielile medii lunare, astfel, adunat, aceștia au cheltuit aproximativ 77 lei pe lună în 2018 pe produse medicale, aparate si medicamente. Această categorie de cheltuieli a fost depășită de alte trei tipuri de mărfuri nealimentare: tutun, carburant și îmbrăcăminte.

Din totalul de 1.662 companii active în anul 2017, Coface a analizat 212 de companii, aproximativ 12,8%, dar care au o pondere a cifrei de afaceri de 79% în cifra de afaceri consolidată la nivel de sector.

Foto: © Angelo Cordeschi | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: