STUDIU: Ce își doresc liderii din companii
Reading Time: 2 minuteAmrop, un jucător pe piața de Executive Search și consultanță în leadership, a observat în ultimii ani o schimbare în aspirațiile de carieră ale liderilor din multinaționale. Mai precis, o dorință de a-și controla propriul destin, chiar în detrimentul unei anumite predictibilități și a unei siguranțe.
Oana Ciornei, Managing Partner al Amrop Romania și Membru al Amrop Global Board susține că “provocările cu care s-au confruntat liderii la nivel global în ultimul an, i-au determinat să reflecte asupra perspectivelor propriei lor cariere. Acum avem dovezi clare că, atunci când executivii decid să facă o schimbare în carieră, abordarea etică, responsabilă și sustenabilă în luarea deciziilor de către organizații reprezintă criterii mult mai importante decât competitivitatea, viteza și valoare financiară. Astfel, studiul nostru evidențiază o serie de elemente importante pentru organizațiile care doresc să atragă (și să rețină) talentul la nivel de top management.”
Liderii vor mai mult control asupra propriului destin, chiar și în climatul economic actual.
Potrivit studiului, sprijinul, creșterea și libertatea profesională sunt mai importante pentru directori (80%) decât remunerația.
Traseele liniare ascendente ale carierei nu mai sunt atractive.Acestea cedează locul pentru mișcările semi-structurate, laterale:
- Chiar dacă 40% dintre lideri doresc în continuare să urmeze o cale tradițională ascendentă, tendința puternică este spre o abordare semi-structurată, căutată de 73% dintre lideri;
- 79% dintre lideri caută activ organizații ce le oferă propriul buget de învățare și chiar 73% ar evita companiile care nu finanțează programe de învățare.
Un număr semnificativ de lideri doresc acum să lucreze pentru mai multe organizații simultan: dacă 51% doresc în continuare clasicul contract „exclusiv”, aproape tot atâtea persoane (45%) caută în mod activ mai multă libertate. În ciuda nesiguranței economice a Covid, spiritul antreprenorial este încă puternic: 63% dintre lideri doresc ca o parte majoră a remunerației lor să fie legată de performanța organizațională (pe care 90% doresc să o influențeze). De la un scop clar și o strategie ESG (environmental, social, governance) rezistentă, până la diversitatea gândirii, compasiunii și implicării, acești factori se dovedesc a fi extrem de importanți pentru lideri.
Un scop măreț este esențial: 86% dintre lideri spun că, atunci când decid dacă să se alăture unei organizații, scopul, misiunea și viziunea acesteia sunt extrem de importante. Reputația etică, în special, este esențială pentru 89% și 74% caută o strategie ESG. Întrebați care sunt cele mai importante 3 criterii în luarea unei decizii de carieră, liderii au răspuns că scopul organizației rămâne în continuare cel mai important criteriu, (urmat îndeaproape de remunerare și echilibrul între viața profesională și cea personală).
91% dintre lideri ar căuta în mod activ o organizație cu o reputație etică curată, chiar 84% ar evita o companie cu o reputație negativă.
Tot potrivit sondajului, compasiunea este mai importantă decât competitivitatea astfel, 47% dintre lideri caută activ organizații care subliniază compasiunea în detrimentul competitivității. Mai mult,44% caută activ organizații care pun accentul pe implicare față de viteză.
Foto: © Andrii Yalanskyi | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz