Analize

BOLD by Initiative, Medic One, Path & iSense Solutions: Peste 70% dintre români sunt afectați de creșterile de prețuri la medicamente și servicii medicale

Reading Time: 4 minute

Initiative, Medic One și Path, unit-ul din cadrul Lowe Group, specializat în analiza și interpretarea datelor, alături de iSense Solutions, au realizat un nou studiu marca BOLD, un concept lansat de grupul de comunicare în 2018, în care au analizat cum își regândesc românii sănătatea, în fața unei crize economice.

Studiul dezvăluie informații valoroase despre modul în care românii resimt influența pe care contextul economic actual și schimbările care intervin o au asupra gestionării stării lor de sănătate. Rezultatele studiului vin în sprijinul companiilor și al brandurilor din industria farmaceutică, printr-o serie de concluzii care indică nevoile consumatorilor, precum și prin ce modalități ne putem asigura că o criză economică nu va deveni o criză de sănătate.

„Ne-am dorit să înțelegem dacă și cum schimbă actualul context comportamentul și atitudinea românilor când vine vorba de sănătatea lor. Datele ne arată și că ei au nevoie și așteaptă educare și susținere din partea companiilor din domeniul medical și farmaceutic. Iar în acest sens, ne putem sprijini partenerii, printr-o abordare care se concentrează pe analize amănunțite, ancorate în realitatea consumatorului, cu best practices în strategiile digitale precum și offline, și soluții personalizate de integrare a platformelor de vânzare pe site-urile brandurilor”, a spus Andreea Dinescu, Deputy Managing Director, Initiative România.

„Respondenții din acest studiu indică faptul că, în această perioadă, preferă și alte tipuri de sprijin din partea brandurilor, poate chiar mai valoroase pe termen lung. Românii au nevoie de educație și informare pe teme de sănătate, cu informații verificate, din surse sigure și de încredere – aici pot interveni, foarte relevant, companiile.

Pe de altă parte, asistăm la o schimbare a mentalităților privind sănătatea: de la reactiv (orientat spre tratament) la proactiv (orientat spre prevenție); de la tranzacțional (contează doar prețurile și ofertele) la relațional (brandurile pot fi mai mult decât o sursă de produse / servicii).

Toate aceste schimbări se constituie în oportunități noi de comunicare pentru brandurile din domeniul sănătății, care pot adresa nevoile și dorințele fără să-și erodeze marjele de preț dar dezvoltând, în același timp, o relație mai mult decât tranzacțională cu consumatorii”, a spus Oana Cociașu, Managing Partner, Medic One.

„În urma acestui studiu, cu ajutorul Path am descoperit multe insight-uri relevante. Aparținătorii, în special femeile, sunt categoria cu cel mai mare potențial de achiziții, dar și de susținere vocală pentru o cauză sau un brand. De asemenea, observăm o reorientare a românilor către considerarea sănătății ca stare de bine, și nu ca absență a bolii”, a spus Roxana Bleoaja, Head of Path, Lowe Group.

„Pentru a realiza acest studiu am adunat răspunsurile a 1.006 români, iar ținând cont de rezultatele acestuia, observăm că  presiunea financiară există, este resimțită de români și are impact asupra alegerilor care privesc gestionarea stării lor de sănătate”, a spus Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

Conform cercetării, jumătate dintre români au observat în ultimul an o deteriorare a situației financiare proprii, iar 4 din 10 estimează înrăutățirea acesteia în următoarele șase luni. 38% dintre respondenți alocă peste 11% din bugetul lunar pe produse și servicii medicale, iar comportamentul este mai pronunțat în rândul celor care suferă de o afecțiune cronică (47%) și aparținătorilor (54%).

Peste 70% dintre respondenți se declară afectați în mare și foarte mare măsură de creșterile de prețuri la medicamente și investigații sau consulturi medicale – cu precădere femeile și persoanele care au în grijă pacienți cronici. Cele mai întâlnite soluții adoptate pentru a se proteja de creșterile de preț sunt dictate de trio-ul „discount, strictul necesar, renunțare”.

4% dintre respondenți prioritizează cheltuielile cu medicamentele, iar 2% pe cele cu serviciile medicale la nivelul unei luni obișnuite. În ultimele 6 luni, 45% au primit rețete prea scumpe pentru bugetul lor, iar 47% dintre aceștia au recurs la un efort financiar pentru a urma rețeta întocmai. 17% dintre cronici și 11% dintre aparținători au renunțat sau amânat achiziția.

Studiul a înregistrat, de asemenea, o proporție considerabilă de persoane (aprox. 40%) care așteaptă măsuri de educare, susținere și solidaritate socială, prin acțiuni ale industriei medicale. De asemenea, asistăm la o schimbare a mentalității privind sănătatea – de la orientarea spre tratament la cea spre prevenție sau de la importanța prețurilor și ofertelor la brandurile care pot fi mai mult decât o sursă de produse sau servicii.

Studiul a fost realizat in luna decembrie 2022 la nivel național, pe un eșantion reprezentativ de 1.006 respondenți din mediul urban, utilizatori de internet (48% bărbați și 52% femei), cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani din panelul iSense Solutions.

Despre Initiative

Initiative este una din cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media.

Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Init iative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, Golin și Medic One.

Despre Medic One

Medic One a fost înfiinţată în 1999 de Dr. Oana Cociaşu, Veronica Savanciuc şi alți parteneri, fiind prima agenţie full service specializată în marketing şi comunicare medicală din România. Medic One asigură servicii de consultanță, strategie, creaţie şi implementare de campanii integrate de comunicare medicală în offline şi online, atât pentru piața locală, cât și cea internațională. Campaniile și proiectele agenției sunt multipremiate național și internațional, la festivaluri precum EMEA Sabre Awards, EFFIE, IAB Mixx Awards, ADC*Ro, PR Awards și Cristal Festival. Medic One este membră a grupului de comunicare Lowe Group din care mai fac parte Initiative, Mullen și Golin.

Despre Path

Path este unit-ul din Lowe Group specializat în analiza și interpretarea datelor, creat ca răspuns la nevoia business-urilor de a se adapta rapid la viteza cu care consumatorul își schimbă comportamentul.
Path integrează o suită amplă de instrumente și surse de date locale și internaționale, disponibile în rețeua agențiilor din grup, care adresează toate disciplinele comunicării.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company – folosește cele mai inovatoare metode de explorare și analiză a consumatorului modern. Fondată în 2014, compania oferă servicii complete de cercetare de piață și aduce un mix de inovație și eficiență pentru clienți.

Romanita Oprea

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

21 de minute ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

8 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

14 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

15 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

15 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

15 ore ago