Business Companii

Studiu: 2 din 3 români fac lunar cumpărături online

6 aug. 2019 2 min

Studiu: 2 din 3 români fac lunar cumpărături online

Reading Time: 2 minute

66% dintre utilizatorii români de internet fac lunar cumpărături online, arată cel de-al patrulea val al studiului cantitativ ”Digital ®Evolution: Connected Consumer Monitor”, (eșantion reprezentativ la nivel național de 1061 respondenți, utilizatori de internet, 18-65 ani), realizat de EXACT Business Solutions în mai 2019. În noiembrie 2017, doar 57%  dintre românii utilizatori de internet făceau lunar cumpărături online.

”De cele mai spectaculoase creșteri se bucură produsele vestimentare (atât haine, cât și încălțăminte), cele cosmetice și de parfumerie,  serviciile de food delivery și abonamentele la site-uri cu conținut video”, declară Julien Zidaru, Managing Partner EXACT Business Solutions. 

Julien Zidaru
Julien Zidaru

”Astfel, dacă în urmă cu un an și jumătate, doar 27% dintre românii utilizatori de internet cumpărau haine online, procentul acestora se ridică în acest moment la 45%. Cumpărătorii de încălțăminte reprezintă acum 37% din totalul utilizatorilor români de internet, în creștere cu 16% față de iarna lui 2017”, mai adaugă Julien Zidaru.

La rândul lor, cumpărătorii de produse cosmetice și de parfumerie numără tot 37% din populația utilizatoare de internet (în creștere cu 7% față de primul val al studiului, realizat în noiembrie 2017). Serviciile de food delivery se disting cu o creștere de 11%, acestea fiind utilizate în prezent de 3 din 10 onlineri români. De remarcat este rata de utilizare a platformelor cu conținut video, în prezent aceasta situându-se la nivelul de 16%, în creștere cu 13% față de luna noiembrie 2017.

Plata online a facturilor – în creștere cu 13%

Facturile sunt la momentul actual achitate online de 66% dintre românii utilizatori de internet, cu o frecvență lunară. Acest procent înregistrează o creștere de 13%, comparativ cu iarna anului 2017.

Serviciile de internet banking – în creștere cu 11%

Dacă în urmă cu 1 an și jumătate, 40% dintre utilizatorii de internet apelau săptămânal la serviciile de internet banking, în prezent procentul acestora se ridică la 51%.

Vânzarea de produse – în creștere cu 3%

Vânzarea de produse online reprezintă o activitate realizată cu preponderență trimestrial. Dacă în intervalul noiembrie 2017 – noiembrie 2018, procentul celor care aleg să vândă online se situează la 32% – 33%, din primăvara acestui an observăm un trend ascendent și pe acest segment, procentul acestora crescând la 36%.

Donațiile online – în creștere cu 3%

Digitalizarea continuă a românilor determină schimbări și atunci când privim spre categoria donațiilor. Dacă în urmă cu 1 an și jumătate procentul celor care utilizau internetul pentru a face o donație era de 13%, în prezent 16% folosesc acest mediu pentru a-și oferi suportul financiar. 

Foto: © Andrii Yalanskyi | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: