Antreprenori Stiri

Studenții The Entrepreneurship Academy au realizat vânzări de 1,5 mil. euro prin businessurilor incubate în cadrul facultății

14 sept. 2022 2 min

Studenții The Entrepreneurship Academy au realizat vânzări de 1,5 mil. euro prin businessurilor incubate în cadrul facultății

Reading Time: 2 minute

În anul universitar 2021-2022, studenții de la EA – The Entrepreneurship Academy, singura facultate de antreprenoriat din România, au generat vânzări de peste 1,5 milioane de euro în cadrul business-urilor incubate în cadrul facultății.

Cele mai cunoscute afaceri incubate în cadrul EA, sunt Flip.ro, The Outfit, Glow2Go, Fustițe cu Luminițe, Confidas sau Difrnt.

„Antreprenoriatul poate fi un obiectiv în sine dar, mai mult decât orice, înseamnă un mindset care aduce valoare în orice business, fie el start-up sau unicorn. Noi vrem să ajutăm tinerii care aleg acest drum, într-un mediu academic unde oferim sprijin și oportunități celor care vor să aibă un business sau visează să lucreze în acest domeniu în cadrul unor companii cu renume. Dovadă stau chiar studenții noștri încă activi în program, care au 62 de afaceri active și care au realizat din vânzări 1.5 milioane de euro.”

Alexandru Ghiță, CEO EA – The Entrepreneurship Academy

Studenții EA sunt într-un proces continuu de învățare, iar pe perioada studiilor, proiectul lor este să dezvolte un business. Afacerile lor generează venituri, au proprii clienți, iar ei dezvoltă și îmbunătățesc servicii și produse, așa cum face orice antreprenor, alături de mentori cu experiență cum ar fi Dan Toma – Digital Marketing Director Zitec, Florentin Popescu – Branch Manager Adecco sau Raluca Radu – Senior Talent Acquisition Partner Capgemini.

În anul 2021 – 2022, EA numără:

  • 34 de absolvenți, dintre care peste 60% au propriul business;
  • 62 de business-uri active și 15 idei în testare ale studenților încă în program; 
  • 33 de experți în antreprenoriat și managementul afacerilor, implicați în procesul de predare;
  • 5 mentori de business și 7 team coachi;
  • 8 produse minime viabile (MVPs).

Cum arată 2022 pentru The Entrepreneurship Academy

Anul nou universitar va avea 38 studenți noi, dintre care 30% fete și 70% băieți, care vin din orașe precum București, Brăila sau Constanța și care au terminat licee cu diferite profiluri, de la  matematică și informatică, până la licee internaționale.

Comparativ cu facultățile clasice, pentru a studia business și antreprenoriat în cadrul EA, elevii nu dau examen, ci trec printr-un proces de admitere interactiv – înscriere online pe baza CV-ului, a două eseuri și a unui video, o zi petrecută în cadrul facultății rezolvând o provocare de la un business real, numită Bootday și interviul final.

Pentru a-și dovedi spiritul antreprenorial, tinerii pot da admiterea încă din clasa a XI-a și își pot achita taxa de studiu cu ajutorul burselor, metodelor de finanțare și sponsorizare puse la dispoziție de facultate. The Entrepreneurship Academy oferă burse în valoare de 500.000 de euro.

EA – The Entrepreneurship Academy funcționează pe baza unui parteneriat cu Team Academy Amsterdam/ Stichting Schoolvision, după un model educațional existent de peste 20 de ani în Finlanda și implementat cu succes în peste 18 țări. Facultatea este acreditată internațional de Team Academy Netherlands, împreună cu Institutul Schoolvision, prin Ministerul Educației, Culturii și Științelor din Olanda. Diploma pe care studenții o obțin la finalul celor patru ani de studii, prin dobândirea celor 240 credite ECTS, este Bachelor Degree – Business Administration in Entrepreneurship și poate fi echivalată în România la CNRED, conform Ministerului Educației.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: