Dan Byron: Știu să fac doar muzică

Toată lumea îl cunoaște ca Dan Byron. Numele său de scenă, inspirat de o poreclă mai veche, pusă de prieteni, este denumirea folosită în limba engleză pentru o persoană mai grozavă decÂt ceilalți, care face lucrurile altfel.

Este un nume care i se potrivește ca o mănușă, pentru că artistul se distinge în peisajul muzical autohton prin originalitatea pieselor și prin profunzimea lor. El ascunde printre note și versuri povești despre viață și iubire.

Cum ai descoperit că ai talent, că poți să faci muzică?

Nu există așa ceva! Nu există talent! Este ceva care se formează. Cu cât începi mai devreme să studiezi, cu atât mai devreme se formează niște conexiuni în creier, care te ajută să faci muzică într-un anumit fel, pe care unii îl numesc talent. Cred că oricine ar fi trecut prin ce am trecut eu și ar fi luat aceleași decizii pe care le‑am luat eu ar fi ajuns tot aici. Nu ne naștem neapărat la fel, dar avem șanse egale. Depinde de traseul pe care îl urmăm. Este foarte important și profesorul pe care îl avem. De fapt, sunt importante exercițiile pe care doar un instructor bun știe când și cum să ți le dea, în funcție de nevoile tale. Eu am început de la șase ani. Am făcut școala de muzică. După aceea, nu m-am mai oprit niciodată din a studia. Întâi am învățat un instrument, iar partea cu vocea a venit din plăcerea de a cânta. Cu băieții prin parc, mai mult îndemnat de frate-meu. Acum, cântatul vocal, pentru mine, este chestia supremă. Nu se compară cu nimic. Îți folosești, practic, corpul ca pe un instrument. Vibrezi tot atunci când cânți.

Deci nu ai cochetat niciodată cu nicio altă carieră.

Nu. Oricât de greu mi-a fost de-a lungul timpului, nu m-am gândit niciodată să renunț la muzică sau să încep o altă carieră. Simțeam că tot ce scriam face parte din mine și efectiv nu pot renunța la asta. În plus, la modul cel mai sincer, eu nu știu să fac altceva. Iar, cu muzica, sunt convins. Nu am îndoieli că fac bine ceea ce fac. Totul a început datorită unui concert la care am fost în 1994. Trupa Jethro Tull a concertat pe stadionul Dinamo. Eu eram la liceul militar de muzică, un puști de 16 ani. Am rămas mut la concertul acela. Se cânta foarte bine, iar muzica era atât de complicată… Nu mai ascultasem așa ceva. Tipul de la voce cânta și la flaut. Eu cântam la flaut. Dar el făcea niște chestii cu flautul acela… A doua zi, am mers la profesoara mea de flaut și i-am povestit ce auzisem cu o seară înainte. Îmi doream să știu cum făcea. Mi-a explicat ea că există niște tehnici, dar nu mi-a dat prea multe detalii. Dar mai e o chestie! De la concertul ăla, am plecat pe jos, până la liceul situat undeva în Militari. Am mers pe jos, singur, tot drumul ăla și am avut timp de reflecție. Mi-am zis, băi, nu știu cum fac, ar trebui să scap de armată și să fac asta, pentru că e prea mișto! Am realizat că e o lume foarte frumoasă și un mod de exprimare foarte frumos.

Spui că a fost greu. La ce te referi?

Să faci muzică nu e frumos și ușor. Societatea promovează ideea asta, dar nu e așa. În toate filmele, când unii se apucă de muzică, gata, îi lovește inspirația și totul curge de la sine, succesul vine peste ei. În realitate nu e deloc așa! Pe scurt, pot să vă spun doar că mi-am început cariera în 1995. Suntem în 2017 și abia acum, de câțiva ani, simt că a început să fie OK. Pot trăi din asta, fără să îmi fac griji pentru ziua de mâine. Cel mai greu este să convingi publicul să te asculte. Durează foarte mult. Mai ales la noi. Oamenii nu sunt obișnuiți. Apoi, să-i convingi să plătească pentru muzică, să vină la concerte. Ele sunt cam singura sursă de venit pentru trupe. Albumele se vând foarte prost. Indiferent cum le lansezi. Anul acesta, fiecare om din Byron a lansat câte un album solo. L-a făcut cum a vrut el, a colaborat cu cine a vrut. Le-am lansat exclusiv digital. Eu am vândut sub 100 de bucăți. Lumea nu mai e dispusă să dea bani pe muzică.

Apropo de oameni, cei care vin la concertele voastre cum sunt?

Publicul Byron este format din genul acela de oameni care gândesc cu capul lor. Care nu pot fi influențați.

Majoritatea pieselor trupei Byron sunt compuse de tine. De unde inspirația, există și momente de blocaj?

Cu cât stăpânești mai bine partea teoretică, poți mai ușor să pui în propoziții ceea ce simți. Ai control și, atunci când te lovești de un zid, știi ce să faci. Cum să-l ocolești sau să-l sari. Studiez de mult și am ajuns la nivelul de experiență la care pot să încep să scriu o piesă în foarte multe feluri. Pot să mă joc cu chitara și cu pianul, să încep să fredonez și apoi să scriu, dar îmi ajung și o simplă foaie de hârtie și un pix pentru a scrie o piesă. Nu am blocaje, pentru că nu mai sunt în situația în care aștept să cadă para mălăiață, din cer. Când lucram la serialul “Rămâi cu mine”, am stat în studio șase luni, toată trupa. Producătorul venea cu tot felul de teme. Într-o zi, ne-a spus că vrea o piesă de două minute și jumătate, care să aibă și versuri și care să exprime bucurie, faptul că tipa s-a îndrăgostit… L-am întrebat până când trebuie să fie gata. Răspunsul a fost că până diseară. Am scos caiețelul și am început. În trei ore, piesa era gata.

Ești “vioara întâi”, imaginea trupei Byron. Te împovărează poziția aceasta? Dar pentru colegii tăi cum este?

Cred că e destul de relaxant să știi că există cineva care îți livrează piese mișto, pe care să le cânți. Și să poți avea încredere că totul o să fie conform așteptărilor tale. Din punctul acesta de vedere, nu cred că este o situație care să-i dezavantajeze pe colegii mei. În plus, în trupa noastră totul e foarte democratic. Nimic nu-i oprește să scrie. Putem cânta și piesele lor. Din punctul meu de vedere, situația e relaxată, de asemenea. Știu că am în trupă oameni pe care mă pot baza. Niște muzicieni foarte buni și, în același timp, niște oameni foarte faini. Dacă s-ar ivi o situație în care eu aș crede că lucrurile trebuie să fie făcute într-un anumit fel, iar ei ar avea o părere diferită, m-aș mai gândi. S-ar putea ca ei să aibă dreptate! Am mare încredere în ei.

Ce planuri aveți pentru perioada următoare?

Pregătim un nou album, la care facem lucrurile puțin altfel. În momentul ăsta, toți avem foarte multă experiență. Ne-am prins de multe lucruri și nu mai vrem să mergem pe varianta ordonată: o lună în studio, o lună promovare și gata, l-am lansat. Vrem să luăm lucrurile încet. Să lansăm piesele una câte una și apoi, în toamnă, tot albumul.

Hotărârea de a fi altfel

De-a lungul vremii, trupa Byron s-a evidențiat prin proiecte speciale nemaiîntâlnite la alte trupe românești. Artiștii au susținut un concert în salina din Turda, care a reprezentat o provocare imensă din punct de vedere organizatoric. Echipamentul a fost coborât în salină utilizându-se scripeți, printre turiști. În anul 2014, Byron a susținut un concert împreună cu Fanfara Militară din Bistrița și corul Excelsior. Aceasta rămâne cea mai mare provocare depășită cu brio de către artiști, cea mai dificilă fiind coordonarea de la distanță cu partenerii de scenă, astfel încât rezultatul să fie un spectacol impecabil.

Foto: Cristi Sutu