Ștefan Chirițescu este noul Head of Strategy al agenției McCann București
Reading Time: 2 minuteȘtefan Chirițescu va prelua rolul de Head of Strategy al agenției locale McCann București din ianuarie 2021. Cu o experiență de 20 de ani în publicitate, Ștefan este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de strategie din România.
Pe parcursul celor 20 de ani de carieră, Ștefan a gestionat clienți locali și regionali și a câștigat numeroase premii de eficientă și creativitate, inclusiv 38 premii EFFIE și un Grand Effie.
Ștefan se alătură echipei McCann cu o expertiză bogată în sectorul FMCG, telecom și a serviciilor bancare, marketing și consumer research.
„Sunt bucuros să mă alătur unei agenții cu un puternic ADN creativ și care și-a construit o solidă reputație în piață locală, dar, mai ales, internațională. Am venit să pun și mai mult Efficient în Creatively Efficient sloganul care ne definește. În anii ce urmează, acesta ecuație definită de creativitate și eficientă va arată cât de valoros poate fi advertisingul în performanță de brand. Cred că sunt în locul potrivit pentru această demonstrație”, spune Ștefan Chirițescu, noul Head of Strategy, McCann București.
Ștefan Chirițescu a debutat în publicitate la Vitrina Felix Media în 2001, în Cluj, iar după zece ani petrecuți în grupul BBDO în diferite roluri, de la Head of Strategy la Head of Innovation, și-a adăugat experiențele Ogilvy şi Cohn & Jansen JWT. Ștefan s-a alăturat agenției Kubis în poziţia de Head of Strategy în 2017. La scurt timp după ce a devenit director de strategie al Kubis Interactive, în 2019, Chirițescu a devenit noul director de strategie al Centrade Group.
„În McCann Worldgroup România, excelență în creație este o constanța dovedită cu rezultate tangibile iar această merge mâna în mâna cu angajamentul nostru de a crește business-urile și brand-urile clienților. Curiozitatea și permanentă căutare de insight-uri reale și valoroase sunt în ADN-ul McCann. Ștefan se alătură agenției într-o perioada cu multe provocări, dar este o perioada care cu siguranță va crea oportunități și ne va deschide noi perspective în viitor. Sunt sigură că experiență și pasiunea pe care le aduce Ștefan vor influență pozitiv direcția în care McCann va merge mai departe” a afirmat și Sagit Tzur Lahav, CEO McCann Worldgroup România.
McCann Worldgroup România are relaţii de parteneriat îndelungate cu unele dintre cele mai importante companii de pe piaţă: Coca-Cola, Vodafone, KFC, Nestle, L’Oréal, MasterCard Europe, Mega Image, Heineken România, Unilever. Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România fac parte agenţiile McCann Bucharest, Momentum, UM, McCann PR şi MRM România.
La nivel internaţional, este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice reţele de advertising cu birouri în 205 oraşe din 132 de ţări.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz