Stiri

Startupurile românești care au obținut finanțare prin platforma Ronin

19 ian. 2022 5 min

Startupurile românești care au obținut finanțare prin platforma Ronin

Reading Time: 5 minute

Ronin, platforma de investiții care susține antreprenorii din domenii cât mai variate să își dezvolte ideile de afaceri și să se finanțeze, a desfășurat în perioada 10-17 ianuarie, un turneu de prezentare în cele mai importante orașe din țară, pentru promovarea companiilor listate către investitori locali și pentru atragerea de noi idei de business în platformă.
Astfel, Softlead și StockBinder, cele două companii listate în prezent în platformă, au însoțit echipa Ronin săptămâna trecută la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, pentru a prezenta oportunitatea de a investi într-un startup de tehnologie promițător către investitorii locali.


Misiunea Ronin este de a facilita legătura dintre antreprenori și investitorii de tip crowd și de a permite oricui să devină investitor printr-o contribuție minimă de 100 euro pentru susținerea proiectului preferat.

Companii producătoare de software, listate în platformă


Softlead, prima companie listată pe Ronin, care a strâns deja o treime din suma de 300.000 euro țintită, este o platformă de tip marketplace B2B, cu peste 460 de companii IT partenere și peste 880 de soluții software listate. Obiectivul rundei de finanțare este de a obține din partea investitorilor privați 300.000 de euro, care să susțină Softlead în procesul de accelerare a creșterii la nivel global și în dezvoltarea instrumentului automat de identificare a ADN-ului digital al companiilor.

Andrei Dumitrascu Softlead


Softlead dezvoltă în prezent conceptul de ADN Digital al unei companii, ce stă la baza deciziilor de digitalizare, deoarece acesta oferă informații complete despre nevoia de înlocuire sau de achiziționare a unei soluții tehnice noi, în raport cu problemele și obiectivele organizaționale, dar și cu industria, mărimea și ritmul de creștere al companiei.
“Roadshow-ul Ronin a însemnat validarea apetitului pentru transformarea digitală eficientă, așa cum o propune platforma www.softlead.ro. Discuțiile avute cu zeci de companii locale, dar și cu investitori interesați de conceptul Softlead Digital DNA au construit premisa unor noi parteneriate pe care le vom concretiza în 2022.”, a declarat Andrei Dumitrașcu, Co-Fondator Softlead.ro.


Cel de-al doilea startup listat de Ronin, StockBinder, este o companie care facilitează integrarea rapidă între magazine online, furnizori şi producători, ce țintește o nouă finanţare pentru automatizarea completa a procesului și pentru începerea expansiunii internaționale.


StockBinder creează un ecosistem în care magazinele online și furnizorii atât din România cât și Europan pot sa interacționeze, sa stabilească noi relații contractuale și să transmită informații despre cataloage, prețuri și stocuri în timp real . Stockbinder vrea să atraga prin Ronin 300.000 de euro de la investitori locali. Finanțarea va asigura dezvoltarea integrărilor de tip plug&play cu cele mai importante platforme de ecommerce și ERP, facilitand astfel magazinelor online și furnizorilor accesul rapid la ecosistemul StockBinder. De asemenea, prin aceasta finanțare, StockBinder își propune sa inceapa integrarea furnizorilor din piețele vecine.

Ionut Farcas Stockbinder
Ionut Farcas – Stockbinder


Echipa Ronin selectează companiile care prezintă potențial, conform unei grile independente de evaluare, le sprijină în pregătirea campaniei de atragere de finanțare, și le aduce în fața investitorilor de retail, care până în prezent nu aveau deloc acces la proiecte rezervate în mod tradițional fondurilor de investiții. Cu ajutorul Ronin, oricine are acum oportunitatea de a investi în startup-uri și în companii consacrate, începând de la tichete de 100 euro. Astfel, în urma unui proces riguros de selecție și validare a ideilor de business, echipa Ronin va oferi antreprenorilor accesul la resursele necesare pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor lor.

Principalele provocări ale start-up-urilor

Echipa Ronin urmărește să adreseze principalele provocări cu care se confruntă atât start-up-urile, cât și companiile consacrate care doresc să obțină finanțare, dar și investitorii care sunt interesați să susțină mediul de afaceri din România.


„Obiectivul nostru este ca Ronin să devină o comunitate a românilor antreprenori care, uniți de experiențe și provocări similare, vor reuși să se sprijine reciproc și să crească împreună. Îi vom aduce împreună pe cei mai activi, creativi și inovatori dintre români. Unii din postura de antreprenori, alții din postura de investitori sau experți care susțin micile companii să se dezvolte și să creeze valoare adăugată și progres în societate.’’ a adăugat Bogdan Almași, unul dintre co-fondatorii Ronin.


Fondatorii Ronin consideră că inovația în business nu reprezintă o exclusivitate a companiilor de tehnologie sau care au o componentă semnificativă de tehnologie. Prin urmare, orice companie, din orice domeniu și în orice stadiu de dezvoltare, care inovează, poate să aplice pentru a fi listată prin platforma Ronin, venind astfel în fața publicului larg pentru a solicita o finanțare.


“Inconvenientele de care se lovesc atât companiile, cum ar fi condițiile nerezonabile de finanțare, cât și investitorii, cum ar fi lipsa informațiilor despre oportunitățile de investiții sau lipsa de transparență pre sau post investiție nu ar trebui să constituie un impediment în calea antreprenorilor care au nevoie de sprijin și au potențialul de a genera valoare adăugată pentru companiile lor, pentru investitori și pentru clienții finali.” a explicat Ovidiu Ghiman, co-fondator Ronin.
„Tehnologia și modificările legislative ne oferă în 2021 posibilitatea de a nu mai depinde de instituții financiar-bancare care să furnizeze încredere între adevărații deținători de capital (investitorii) și cei care au nevoie de capital pentru a genera profit (antreprenorii). Încrederea va fi furnizată de tehnologia Ronin care va asigura transparența și comunicarea continuă dintre antreprenori și investitori, care vor fi asigurate prin intermediul platformei Ronin. Astfel, se vor crea premisele pentru reducerea gradului de intermediere, micii investitori având astfel acces direct la oportunitățile de investiții. ”, a declarat Felix Crisan, co-fondator Ronin.

Investiții de 100 de euro

Tichetul minim de investiție prin platformă este de 100 euro și vine în întărirea ideii că oricine poate fi un investitor. Astfel, Ronin dorește să genereze „real crowd”, investitori care vor oferi nu doar finanțarea necesară companiei, dar și validarea de piață. De asemenea, valoarea scăzută a tichetului va permite investitorilor o diversificare a portofoliului prin posibilitatea de a susține mai multe proiecte. Astfel, orice companie sau cetățean european sau dintr-o țară din Spațiul Economic European poate să investească prin Ronin în firmele pe care doresc să le susțină.

Trei antreprenori români – Bogdan Almași, Ovidiu Ghiman și Felix Crișan, cu experiențe complementare în business, și-au unit forțele pentru a lansa Ronin, platforma de investitii creată pentru a susține și finanța companii și idei de business inovatoare, locale și europene.


Echipa Ronin facilitează accesul afacerilor la finanțare și vine cu o nouă abordare prin implementarea pragului minim de investiție de 100 euro, oferind posibilitatea oricărui român sau cetățean european de a deveni investitor și de a susține companiile cu idei inovatoare.


Ideea proiectului Ronin a luat naștere în anul 2020, fiind lansat oficial în data de 1 Decembrie 2021, și a primit până în prezent o finanțare de 500.000 de euro de la un investitor autohton.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: