Stiri Business Companii Tech

Startup-urile din România pot primi finanțări prin programul Eleven Alpha

19 oct. 2022 2 min

Startup-urile din România pot primi finanțări prin programul Eleven Alpha

Reading Time: 2 minute

Eleven Ventures, firma de venture capital originară din Bulgaria, axată pe investiții pre-seed și seed în Europa de Sud-Est, lansează Eleven Alpha – un program de trei luni adresat antreprenorilor remarcabili care fac primii pași în dezvoltarea propriilor business-uri.

Programul reprezintă și o inițiere în lumea Eleven – participanții primesc un plan de business adaptat nevoilor proprii, dar obțin și acces la vasta expertiză a firmei și la comunitatea creată în jurul brandului. Acestea vin la pachet cu beneficiul primar, o investiție de 300.000 de euro pentru 10% din capital.

Cui se adresează Eleven Alpha

Programul este orientat, în etapa pre-seed, către fondatori dedicați care se preocupă în prezent de idee, de produs și de compania pe care o gestionează. Asta poate însemna și a avea o idee sclipitoare și un prototip timpuriu, sau o comunitate incipientă de clienți plătitori. Programul Eleven Alpha are la bază patru direcții prioritare: fintech, sănătate, viitorul joburilor și viitorul alimentației, însă și antreprenorii concentrați pe alte domenii sunt bineveniți.

Eleven încurajează antreprenorii români care au o idee să aplice pentru finanțare prin noul program Eleven Alpha. Firma de venture capital are deja exemple de startup-uri românești care au obținut în trecut investiții și care acum se bucură de succes în piață: Frisbo, Flaminjoy (fost ProductLead) și SuperOkay sunt doar câteva dintre numele aflate în portofoliul de investiții marca Eleven.

De la Alpha la Beta

După ce fondatorii semnează lista de condiții, aceștia obțin acces la întregul pachet de resurse și know-how oferite de către Eleven. Echipa va oferi suport constant și va lucra îndeaproape cu fiecare fondator pentru a crea un plan de business personalizat, astfel încât business-ul să poată ajungă la nivelul următor. Programul este, astfel, împărțit în trei etape:

  1. Discovery, unde fondatorii vor înțelege mai bine clienții cărora li se adresează, vor discuta direct cu ei și vor afla care sunt nevoile la care startup-ul trebuie să răspundă. Aici sunt puse bazele companiei.
  2. Design, unde fondatorii vor defini plusvaloarea pe care o aduc clienților, dar și unde vor învăța să creeze un produs pe care clienții lor să îl dorească. Tot aici are loc și crearea și modelului de business, dar și învățarea modului în care poate fi testată și validată o ipoteză.
  3. Delivery, unde fondatorii creează o strategie de intrare pe piață, încep să vândă efectiv, pun bazele creșterii ulterioare și pregătesc toate detaliile strategiei de strângere de fonduri.

Cum poți aplica

Este nevoie de completarea unui scurt formular de aplicare (unde trebuie atașat și un pitch), apoi urmează o întâlnire cu echipa de investitori a firmei Eleven și ulterior, are loc o întrevedere cu membrii comitetului de selecție, în cazul în care startup-ul trece cu succes de etapa preliminară.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: