Stiri Business Companii Tech

Startup-uri tech din România se pot înscrie în Startup Reaktor, pentru runde de investiții de până la 300.000 de euro   

13 mart. 2024 2 min

Startup-uri tech din România se pot înscrie în Startup Reaktor, pentru runde de investiții de până la 300.000 de euro   

Reading Time: 2 minute

Fondatorii de startup-uri early-stage de tehnologie din România și Europa de Sud-Est se pot înscrie până pe 22 martie în Startup Reaktor, un program de internaționalizare prin care au acces la investiții pre-seed și posibilitatea de a se extinde în Europa de Vest și Scandinavia. Peste 40 de echipe din România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Serbia si Ungaria s-au înscris deja în program.

Prin parteneriatul programului cu SeedBlink și investitori locali, cele mai performante companii vor avea acces la listarea pe SeedBlink pentru runde de investiții pre-seed de la 50.000 până la 300.000 de euro .

Cui se adreseaza

Startup Reaktor este un program lansat în 2022 de Romanian Tech Startups Association – ROTSA, care se află la a patra ediție și se desfășoară printr-un grant Innovation Norway în parteneriat cu Techcelerator, EIT Digital, European Startup Network – Bruxelles, Strategy Tools – Norvegia, TechAngels Romania, Linnify, SeedBlink și investitori locali.

Programul este deschis startup-urilor care provin din domenii precum: data automation, inteligență artificială, enterprise software, servicii financiare, eHealth, proptech, cleantech, edutech & future of work, market places, SaaS, transport și mobilitate, aerospace & defence, smart-city, securitate cibernetică, gaming, data & analytics și agritech.

4 bootcamp-uri

Companiile selectate în program vor parcurge patru bootcamp-uri intensive care vor aborda următoarele teme:

  • Adaptarea modelui de business pentru a fi favorabil dezvoltării internaționale (prin matchmaking cu mentori și experți internaționali, acces la un lead mentor pentru acțiunile de customer development)
  • Tehnici de validare – împreună cu Linnify
  • Analiza pieței (analiza piețelor vizate și identificarea pieței internaționale potrivite pentru lansare, realizarea de experimente și de analiză a clienților în piețele selectate pentru extindere, suport în identificarea partenerilor potriviți în respectiva piață)
  • Accesarea pieței (realizarea strategiei de internaționalizare, suport în planul de comercializare și generarea de lead-uri pe zona de clienți și distribuitori)

Programul de internaționalizare Startup Reaktor beneficiază de susținerea a peste 30 de parteneri din ecosistemul de startup-uri de tehnologie din Europa. De asemenea, fondatorii vor avea acces la mentorat și asistență aplicată oferită de peste 100 de experți internaționali din cele zece țări partenere din Europa de Vest și Scandinavia. Serviciile de consultanță și expertiză sunt oferite de Strategy Tools – Norvegia, partener al programului alaturi de Innovation Norway.

Directia internationalizare

Startup Reaktor este primul program “internationalization first” dedicat startup-urilor tech din Europa de Sud-Est aflate în faza early stage și very early stage, cu focus pe validarea și lansarea de piețe noi.

„În 2022 , când am conceput Startup Reaktor, am pornit de la date, de la planurile și nevoile antreprenorilor exprimate în raportul How to Support Startups To Go Global realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD. Aceste informații ne arătau că mai mult de 50% dintre startup-urile din UE se internaționalizează în primul an, iar peste 86%  în primii trei ani. Pe de altă parte, 37% dintre startup-uri consideră UE drept piața cea mai importantă pentru a se dezvolta, iar în interiorul UE piețele targetate cel mai des sunt Marea Britanie (15%), Germania (13%) și zona scandinavă (9%), conform Startup Heatmap Europe 2021. Astfel, internaționalizarea afacerilor este un punct esențial pentru majoritatea fondatorilor și o provocare pentru toate economiile. Programele de tipul Startup Reaktor sunt necesare pentru că pot minimiza riscurile, pot  opera pe baza unor parteneriate strategice și oferă acces la infrastructuri locale din noile piețe, persoane si date deja existente. Toate aceste acțiuni pot face ca internaționalizarea a cât mai multe startup-uri să fie una reușită și mult mai rapidă”,  declară Cristina Țoncu (foto stanga), director regional al Romanian Tech Startups Association (ROTSA) și Programs Partner Techcelerator.

Array

Articole pe aceeași temă: