Analize Evenimente Lifestyle

Studiu Starcom România: spectacolele, târgurile și festivalurile de muzică sunt evenimentele preferate de români în 2023

6 iun. 2023 4 min

Studiu Starcom România: spectacolele, târgurile și festivalurile de muzică sunt evenimentele preferate de români în 2023

Reading Time: 4 minute

Starcom România lansează studiul Events Behavior in 2023, care analizează intenția românilor de a participa la evenimente, dar și preferințele acestora în materie de evenimente, cum aleg evenimentele la care vor participa, care sunt principalele surse de informare și care sunt cele mai așteptate festivaluri ale anului.

Românii și participarea la evenimente

Conform noului studiu, cei mai mulți români din zonele urbane participă cel puțin o dată pe an la evenimente, indiferent de tipul acestora. Dacă ne uităm, însă, în rândul participanților frecvenți (lunar), observăm o ușoară maturizare a segmentului de vârstă (25-44 de ani), comparativ cu anul trecut (18-34 de ani).

În tabăra celor care nu merg de obicei la evenimente, se remarcă două bariere principale menționate de românii  din zonele urbane: situația financiară precară și lipsa timpului.

În 2022, pandemia a trecut în plan secundar în mintea oamenilor, ceea ce a dus la o creștere importantă a participării la evenimente. 8 din 10 persoane au fost prezente la evenimente anul trecut, înregistrându-se astfel un număr semnificativ mai mare comparativ cu anul 2021. Dintre participanți, cei mai mulți (92%) au fost tineri cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani.

Conform studiului, în medie, un utilizator român de internet din mediul urban a participat la aproximativ patru evenimente în 2022, comparativ cu trei evenimente în 2021. În plus, anul trecut, târgurile, festivalurile și expozițiile care au implicat vânzarea de produse au fost evenimentele care au atras cei mai mulți participanți.

Concertele și spectacolele au continuat să fie populare în 2022, cu 6 din 10 respondenți participând la astfel de evenimente. Spre deosebire de anul 2021, când cei mai mulți participanți la concerte și spectacole erau mai maturi (35 – 44 de ani), anul trecut, cei mai mulți participanți au fost din Generația Z (18-24 de ani).

De asemenea, în 2022, a crescut semnificativ și interesul pentru festivalurile de muzică, cu o participare de 41%, comparativ cu doar 28% în anul precedent, iar festivalurile de film au câștigat și ele popularitate, în special în rândul publicului tânar (25-34 de ani).

Tipuri de evenimente preferate în 2023

Conform studiului Events Behavior in 2023, intenția de participare la evenimente este în creștere în 2023. Astfel, 9 din 10 respondenți au declarat că plănuiesc să participe la cel puțin un eveniment în acest an, membrii din Generația Z fiind cei mai nerăbdători. În plus, românii plănuiesc să meargă în 2023, în medie, la 5 evenimente, menținându-se interesul crescut și în rândul segmentului de vârstă matur (45+ ani).

Concertele / spectacolele, târgurile și festivalurile de muzică rămân principalele tipuri de evenimente plănuite pentru 2023. Festivalurile de muzică sunt, de altfel, primele în topul preferințelor generațiilor tinere (18-34 de ani).

Astfel, în timp ce în categoria de târguri și expoziții, Street Food Festival și Bookfest sunt principalele evenimente la care românii plănuiesc să participe, Neversea și Untold sunt cele mai așteptate evenimente în categoria festivalurilor de muzică. Tiff este cel mai așteptat eveniment în categoria festivalurilor de film.

Decizii și surse de informare

Majoritatea utilizatorilor români de internet din zonele urbane sunt acum mai predispuși să se informeze sau să își planifice participarea la evenimente cu o lună în avans. Tot mai puțini oameni optează în prezent pentru decizii de ultimă oră.

În ceea ce privește sursele de informare, televizorul continuă să fie relevant, mai degrabă pentru persoanele cu vârsta peste 35 de ani. În schimb, Generația Z și Millennials se bazează în mare măsură pe rețelele sociale pentru a obține informații și pentru a fi la curent cu ultimele noutăți. Astfel, tinerii din Generația Z tind să urmărească influenceri și celebrități, precum și pagini ale evenimentelor/organizatorilor de evenimente, în timp ce Millennials sunt mai înclinați să acorde atenție conținutului publicat de partenerii de evenimente.

Așteptări privind festivalurile din 2023

În ceea ce privește așteptările legate de festivaluri, lucrurile nu s-au schimbat prea mult față de anul precedent. Astfel, 6 din 10 români, utilizatori de internet din mediul urban, își doresc să se relaxeze și să trăiască momentul în timpul festivalurilor planificate pentru acest an. Observăm de asemenea, că oamenii sunt tot mai entuziasmați de oportunitățile specifice festivalurilor, cum ar fi interacțiunea cu artiștii sau influencerii / vedetele prezente.

În timp ce tinerii (18-24 de ani) sunt mai interesați să cânte și să danseze alături de artiștii lor preferați, să se distreze împreună cu prietenii și să se bucure pur și simplu de atmosfera de la festival, persoanele mature (peste 55 de ani) preferă atracțiile culinare. O noutate în cazul acestora din urmă, însă, este interesul lor crescut de a participa la activări de brand, o preferință a celor din Generația Z de anul trecut.

Brandurile și evenimentele

În 2023, românii par a fi mai puțin dispuși să reacționeze imediat la prezența brandurilor, concentrându-se mai mult pe experiența oferită de eveniment.

Cu toate acestea, prezența brandurilor la evenimente continuă să aibă efecte semnificative asupra publicului. În special, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani sunt predispuși să

ia în considerare produsele sau serviciile oferite de brand și să distribuie în social media fotografii cu acestea. Pe de altă parte, persoanele mature (45+ ani) devin mai curioase, dispuse să își extindă orizonturile.

Studiul Events Behavior in 2023 a fost realizat online, pe un eșantion format din 973 de persoane cu vârsta peste 18 ani, utilizatori de internet din mediul urban. Dintre aceștia, 810 respondenți au declarat că participă de obicei la evenimente / activități culturale. Colectarea datelor a avut loc în perioada 26 Aprilie – 5 Mai.

Studiul Events Behavior in 2023 este un demers Starcom România care face parte din seria HumanGraphExperience. Varianta extinsă a studiului sau informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail consumer@starcomww.com. Events Behavior in 2023 este o soluție de date din portofoliul DATA Intelligence a Publicis Groupe România.

Array

Articole pe aceeași temă: