Stiri

Sphera Franchise Group, scor maxim pentru comunicarea cu investitorii, în cadrul evaluării VEKTOR, pentru al doilea an consecutiv

Reading Time: 2 minute

Sphera Franchise Group (SFG), cel mai mare grup din industria de food service din România, a obținut scorul maxim 10 pentru comunicarea cu investitorii, în cadrul evaluării VEKTOR, realizată de Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursa din România (ARIR). Este al doilea an consecutiv când Sphera Group primește punctajul maxim, pentru indicatori care vizează în special transparența în relația cu investitorii, atât prin evenimente dedicate acestora, cât și prin informațiile oferite pe website-ul companiei.


„Investitorii reprezintă unul dintre stakeholderii cheie pentru Sphera Group și ne concentrăm eforturile pe crearea de valoare pentru acționari, prin dezvoltarea sustenabilă a businessului, precum și pe transparență în comunicare, esențială pentru construirea unei relații de încredere. Obținerea punctajului maxim la evaluarea VEKTOR, pentru al doilea an consecutiv, reflectă întocmai preocuparea noastră de a pune la dispoziția investitorilor informații clare și complete. Mulțumim ARIR pentru demersul său, care susține dezvoltarea pieței de capital, prin stimularea transparenței în relația cu investitorii”, a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.


Sphera Group este una dintre cele 16 companii din 80 evaluate pe Piața Principală a Bursei de Valori București care a obținut scorul maxim, VEKTOR 10, în condițiile în care media pentru toate companiile este 4,3.


Indicatorul VEKTOR este publicat anual începând cu 2019 și reflectă comunicarea cu investitorii a emitenților de la Bursa de Valori București, în baza unei metodologii care cuprinde 12 criterii, ce vizează, printre altele, încurajarea creșterii ponderii evenimentelor dedicate investitorilor, includerea politicilor solicitate de investitori, cum ar fi cea de dividende, precum și introducerea de instrumente digitale pentru interacțiunea cu piața.


Pentru analiza VEKTOR din 2023, evaluarea companiilor listate a fost realizată în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023 de către ARIR și o comisie de proiect, formată din participanți la piața de capital locală, precum investitori sau reprezentanții ai BVB, ARIR, fondurilor de pensii și celor de asset management sau brokeri.

Cristi Dorombach

Recent Posts

În culisele deschiderii primului SASS‘ Restaurant & Lounge din România

Cel mai nou boutique hotel de lux din centrul Bucureștiului, Corinthia, cu doar 30 de suite exclusiviste, care se va…

8 ore ago

Start de sezon pentru pârtiile din Austria

Vești bune pentru pasionații de sporturi de iarnă. Cele mai îndrăgite regiuni de schi din Austria sunt pregătite pentru startul…

18 ore ago

Electrica are un EBITDA în scădere, dar tot peste 1 mld. lei în primele nouă luni din 2024

În primele nouă luni ale anului 2024, la nivelul Grupului Electrica, EBITDA a înregistrat o valoare de 1.062,0 milioane de…

23 de ore ago

Acceleratorul Impact Creators a prezentat cele 14 startup-uri calificate în program  

Impact Hub Bucharest și fondul de investiții pre-seed din Europa Centrală și de Est, PurposeTech, prezintă cele 14 startupuri alese…

23 de ore ago

Târgul de Crăciun de la Craiova se deschide pe 15 noiembrie

Cea mai frumoasă poveste de iarnă va fi prezentată, și în acest an, la Craiova, unde centrul orașului va fi,…

o zi ago

La șantierul Damen Galați se construiesc două feriboturi electrice pentru Canada

Șantierul Naval Damen Galați a găzduit ceremonia de punere a chilei pentru primele două feriboturi complet electrice dintr-o serie de…

o zi ago