Spațiul Privat Virtual de la ANAF are două milioane de utilizatori
Reading Time: < 1 minutANAF se digitalizează, iar până acum două milioane de plătitori de taxe s-au înregistrat în Spaţiul Privat Virtual (SPV), un serviciu gratuit prin intermediul căruia se pot depune declaraţii sau cereri, solicita documente sau verifica situaţia fiscală proprie, a anunţat joi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Instituţia precizează că transmiterea documentelor prin mediul electronic economiseşte atât resursele contribuabililor, cât şi pe cele ale administraţiei fiscale.
Înregistrarea în SPV este obligatorie de la 1 martie
ANAF reaminteşte că înregistrarea în SPV a devenit obligatorie, începând cu 1 martie 2022, pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.
Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale.
Persoanele fizice sau juridice, care deţin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu deţin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator şi parolă.
Informaţii suplimentare cu privire la înrolarea în SPV se pot obţine accesând portalul ANAF, la secţiunea „Servicii Online”, vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale şi pentru persoane fizice, cu nume de utilizator şi parolă) sau telefonic, apelând Call Center-ul ANAF.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz