În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections Hub” va funcționa în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie 2024, la Amzei Creative Corner (Amzei Nr. 13), oferind publicului ocazia unică de a vedea în acțiune soluțiile digitale care fac democrația mai transparentă și mai eficientă. Astfel, pe lângă pagina dedicată ecosistemului de alegeri, Code for Romania adaugă portofoliului său de soluții digitale și o binevenită prezență fizică, un loc de întâlnire în care oamenii vor putea socializa și schimba idei valoroase.
Creat în parteneriat cu The Institute și cu sprijinul Primăriei Sectorului 1, acest hub devine un loc de întâlnire între tehnologie, civism și democrație. Aici, cetățenii, jurnaliștii și specialiștii vor putea explora ecosistemul digital dezvoltat de Code for Romania: Monitorizare Vot, Atent la Vot, Vot Diaspora și Rezultate Vot – soluții care facilitează un proces electoral corect, transparent și accesibil pentru toți.
Elections Hub-ul Code for Romania îi așteaptă cu porțile deschise pe reprezentanții presei scrise și audiovizuale, care vor putea afla în timp real date relevante pentru aceste alegeri: de la prezența la vot, la rapoartele observatorilor electorali, la rezultatele parțiale și nu în ultimul rand rezultatele finale arhivate.
Așadar, în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie 2024, Code for Romania invită publicul larg să treacă pragul acestui Elections Hub atât pentru a vedea la firul ierbii cum anume sunt monitorizate și analizate alegerile, cât și pentru a participa la discuții și activări specifice sau pentru a afla mai multe despre soluțiile digitale care schimbă fața României de aproape un deceniu. Invitația este și o bună oportunitate de a cunoaște mai bine echipa din spatele Code for Romania, oameni dedicați trup și suflet construirii unei adevărate infrastructuri digitale a binelui.
Creată în 2016 și având ca misiune asumată rezolvarea blocajelor și problemelor României prin intermediul soluțiilor digitale, Code for Romania a devenit între timp cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume. Printre soluțiile dezvoltate în laboratorul civic al Code for Romania se numără și un ecosistem digital dedicat exclusiv alegerilor.
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…