Sorin Grindeanu promite deschiderea centurii Balș înainte de Paște
Reading Time: < 1 minutMinistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a promis deschiderea drumului de mare viteză ce ocolește orașul Balș, înainte de Paște. Porțiunea de șosea face parte din Drumul Expres Craiova – Pitești, iar lotul doi din același tronson va fi deschis în scurt timp.
Potrivit ministrului Transporturilor este vorba de 40 de kilometri de drum expres, modern. Aceste drumuri vor elimina aglomerația din orașele Balș și Slatina.
Avertisment pentru constructori
Totodată Sorin Grindeanu a venit și cu un avertisment pentru constructorii care nu își onorează contractele. Ministrul a descoperit că termenele de execuție sunt deja depășite pentru tronsonul 1 al drumului Expres Craiova – Pitești, iar constructorul trebuie să se mobilizeze pentru recuperarea acestor întârzieri.
Termenul de finalizare al contractului este sfârșitul anului, iar constructorul a ajuns la doar 45% progres fizic! I-am atenționat că am schimbat cadrul legislativ și, în cazul unei rezilieri, putem să reluăm mult mai rapid proiectele cu alți constructori.
Nu îmi doresc să se ajungă la rezilierea contractului, însă vreau ca toți constructorii să își respecte prevederile contractuale, a menționat Sorin Grindeanu pe Facebook.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz