Sondaj. Românii se așteaptă ca prețurile să crească în următoarele luni
Reading Time: 2 minuteConform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în mai 2024, peste două treimi dintre români se aşteaptă ca în următoarele 3 luni preţurile să crească.
Românii sunt pesimiști, nu cred că mergem într-o direcție bună
32.5% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 60.3% sunt pesimiști în legătură cu viitorul țării. 7.2% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.
Cred în proporții mai mari decât media că țara merge într-o direcție bună: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, cei cu venituri ridicate și locuitorii din București. Sunt pesimiști în legătură cu viitorul țării mai ales: persoanele cu educație primară, cei cu vârsta între 45 și 59 de ani și cei cu un venit redus.
67.9% dintre români se așteaptă ca, în următoarele 3 luni, prețurile să crească, 13.4% să rămână la fel, iar 16.9% să scadă. 1.8% nu știu sau nu răspund.
Se așteaptă ca prețurile să crească mai ales: votanții AUR, persoanele cu educație primară, cu vârsta între 45 și 59 de ani, cei cu un venit redus.
Ce se întâmpla cu locurile de muncă
Cât privește numărul de locuri de muncă, 44.3% dintre respondenți se așteaptă ca în următoarele 3 luni acesta să crească, 24.3% să rămână la fel, iar 28.1% să scadă. 3.2% reprezintă ponderea non-răspunsurilor.
Se așteaptă ca numărul locurilor de muncă să crească mai ales: votanții Alianței PSD-PNL, persoanele cu educație primară, locuitorii din rural sau din urbanul mic, cei care nu au cont pe rețelele sociale. Votanții ADU și ai AUR, persoanele cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din București sau din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat se așteaptă ca numărul locurilor de muncă să rămână la fel într-o proporție mai mare decât media. Se așteptată ca numărul locurilor de muncă să scadă mai ales persoanele cu un venit foarte redus.
Ce se întâmplă cu investițiile
42.2% dintre români se așteaptă ca investițiile în economia românească să crească în următoarele 3 luni, 27.2% să rămână la fel, iar 24.3% să scadă. 6.2% nu știu sau nu răspund.
Votanții Alianței PSD-PNL, persoanele peste 60 de ani, cei cu un venit mai ridicat sunt cei mai optimiști cu privire la evoluția investițiilor în economia românească. Tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din București sau din urbanul mare se așteaptă ca numărul locurilor de muncă să rămână la fel într-o proporție mai mare decât media. Se așteptată ca investițiile în economia românească să scadă mai ales tinerii sub 30 de ani, gulerele albastre, cei cu un venit mai redus.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda agenției de știri News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
INSCOP Research este o companie privată de cercetări sociale și marketing înființată în 2013. Specialiștii INSCOP Research au împreună o experiență de peste douăzeci de ani în activitățile de cercetare sociologică, comunicare publică, științe politice și activități academice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz