Cu ocazia Zilei Internaționale a cărții și drepturilor de autor, librăria online Libris a demarat un studiu pe un eșantion de aproximativ 1700 de cititori pentru a determina care sunt obiceiurile de lectură ale celor care citesc.
Astfel, 30,6% dintre respondenți alocă săptămânal lecturii între 3 și 5 ore, 15,3% între 5 și 7 ore, iar 20,8% dedică cititului mai mult de 7 ore în fiecare săptămână. O treime din respondenți citesc sub 3 ore pe săptămână.
De asemenea, 89.6% preferă cărțile tipărite, iar 87% aleg să cumpere din librării online.
În ceea ce privește bugetul destinat lunar achiziției de carte, 17% alocă sub 50 lei, 41% alocă între 50-100 lei lunar, 20% între 100-150 lei, iar 10.5% între 150-200 lei. Un buget lunar peste 200 lei este alocat de 11.5% dintre respondenți.
Când vine vorba de cât de des cumpără cărți, procente aproape egale au indicat „cel puțin o dată pe lună” (41.5%) și „o dată la 2-3 luni” (42.8). Restul cumpără mai rar sau împrumută.
”Rezultatele sondajului ne arată că lectura este percepută de către cititori în egală măsură ca metodă de relaxare și ca sursă de informare și educare – majoritatea respondenților, peste 90%, fiind de acord și că lectura face parte din rutina pentru o stare de bine”, spune Laura Țeposu, CEO Libris.ro.
Când vine vorba despre cum preferă să citească, aproape 90% dintre respondenți au ales cărțile tipărite, în timp ce restul preferă sau citească pe un dispozitiv electronic sau să asculte audiobook-uri.
Întrebați cum aleg cărțile pe care le citesc, respondenții au indicat mai multe criterii. Printre răspunsuri se numără „mă orientez către recomandări” (55%), „răsfoiesc cărțile înainte să le cumpăra” (49%), „aleg cărți ale autorilor citiți” (48%) și „caut cărți cu recenzii pozitive” (45%).
Când vine vorba despre ce îi influențează cel mai mult în alegerea lecturilor, cei mai frecvent întâlniți factori sunt: starea emoțională (82%), evenimentele din viața personală (47%) și obiectivele profesionale (38%).
Deși majoritatea (95,7%) preferă să citească în română, iar 41,8% marchează și limba engleză, 4,3% citesc doar în altă limbă decât română și engleză (franceză, maghiară, germană, italiană, spaniolă etc). Printre alte limbi preferate am regăsit coreeană, turcă, finlandeză, albaneză sau rusă. O parte din respondenți și-au exprimat preferința de a citi în limba în care a fost scrisă cartea.
În ceea ce privește motivele pentru care românii citesc, acestea sunt relaxare (83%), informare și educație (80%), îmbunătățirea stării emoționale (59%), îmbunătățirea vocabularului (50%) și creșterea empatiei și a înțelegerii sociale (43%).
Dacă o treime dintre respondenți citesc doar seara înainte de culcare, iar 15% doar în weekend-uri sau dimineața, 43% citesc oricând în timpul zilei când prind un moment liber.
Întrebați cum gestionează distragerile, cum ar fi telefonul atunci când citesc, cei mai mulți spun că acceptă distragerile minore și le integrează în experiența lecturii (41%), în timp ce 31% ignoră telefonul sau alte dispozitive atunci când citesc, iar pentru 15% distragerile rămân o provocare.
Când vine vorba de gestionarea perioadelor aglomerate, 61% dintre respondenți acceptă că citesc mai puțin în perioadele foarte aglomerate, 18% aleg sesiuni de lectură mai scurte, iar 10% prioritizează lectura indiferent de program sau ascultă audiobook-uri.
Potriviți sondajului Libris, 78% consideră că lectura este importantă și includ activ cititul în obiceiurile zilnice.
14% dintre cei intervievați citesc un singur gen literar, majoritatea beletristică, în timp ce 86% dintre respondenți citesc mai multe genuri literare: beletristică, dezvoltare personală și psihologie, biografii, istorie/științe umaniste, spiritualitate, sănătate.
Întrebați cum se organizează ca să-și facă timp pentru lectură, 68% dintre respondenți au declarat că nu fac nimic în mod deosebit și citesc când și dacă au timp, iar 32% apelează la diferite strategii, precum stabilirea obiectivelor clare de lectură, monitorizarea numărului de cărți citite prin intermediul aplicațiilor specifice, iar alții se asigură că au mereu o carte la ei sau la îndemână pentru pauzele prevăzute și neprevăzute. Unii au strategii mai atipice, precum chiulitul de la cursuri pentru a citi, iar alții aleg audiobookurile atunci când desfășoară activități fizice (în interior sau în aer liber).
În ceea ce privește ritualurile de lectură, 59.5% au declarat că nu au un ritual specific, în timp ce 40.5% asociază lecturii un spațiu confortabil, o cafea, un desert, o anumită oră din zi, chiar și un playlist potrivit cărții alese.
Dacă 25% nu renunță atunci când nu le place o carte și o citesc până la capăt, 16% o abandonează după primele pagini, iar 59% renunță pentru moment, dar își propun să revină asupra ei.
Librăriile online sunt prima alegere atunci când vine vorba de achiziția de carte (87%), urmate de librăriile fizice (66%), anticariate (36%) , edituri (19%) și hipermarketuri (14%).
1 din 4 cititori apelează și la biblioteci și prieteni pentru împrumuturi, iar 1 din 5 consumă carte și în format audio.
Sondaj derulat online, la nivel național, în perioada 1 februarie – 15 aprilie 2024, pe un eșantion de 1695 români cu vârste între 18-65+, categoria de vârsta predominantă fiind 31-40 ani (32%), urmată de 41-50 ani (23%), 18-24 ani (21%), 25-30 ani (15%), 51-65+ (9%) 83% din respondenți locuiesc în mediul urban, în România, în timp ce 5% locuiesc în străinătate. 75% dintre respondenți sunt femei, iar 80% cumpără cărți cel puțin o dată la 2-3 luni.
SeedBlink, platforma all-in-one de equity management și investiții, intră într-o nouă etapă a dezvoltării cu Andrei Dudoiu, până acum președinte…
Veniturile totale ale firmelor din România au crescut de 6,5 ori în ultimii 15 ani, de la 400 miliarde de…
LIFE IS HARD, prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo (simbol LIH), prezintă rezultatele financiare și operaționale…
Schneider Electric și Saint-Gobain, lider în construcții ușoare și sustenabile, și-au unit forțele pentru a implementa primul sistem de automatizare…
Cum arată azi construcțiile responsabile și cum vor arăta ele în viitor, Biz a căutat să afle de la Tamara…
Garanti BBVA și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanții de minim 30…