Softelligence angajeaza 100 IT-isti la Craiova
Reading Time: < 1 minutPână la finalul anului 2018, Softelligence Engineering va angaja în Craiova 100 de specialiști IT, atât cu o experiență vastă, de peste 8 ani, cât și personal entry-level, cu o activitate de până la 2 ani în programare, a declarat azi Teodor Blidăruș, Managing Partner Softelligence. Echipele Softelligence Engineering vor deservi clienți din Marea Britanie, Olanda, Irlanda, Germania și Statele Unite.
”Ne orientăm spre deschiderea mai multor divizii Softelligence, care să deservească în mod aplicat nevoile în creștere ale companiei. În perioada următoare, Softelligence Engineering va gestiona dezvoltarea și implementarea unor proiectelor software de anvergură, în special pentru clienții internaționali, de la design și arhitectura software până la lansare în producție și servicii post-implementare”, a precizat Teodor Blidăruș (foto).
La inceputul acestui an, Softelligence a deschis un nou birou în orașul Craiova, Softelligence Engineering. Divizia, specializată în software engineering, este condusă de Sorin Găvănescu și Șerban Ionescu în calitate de Managing Partners.
Conform estimărilor companiei, piața craioveană a forței de muncă în domeniul IT este una matură, depășind în prezent 1.300 de specialiști.
“Noile poziții din cadrul Softelligence Engineering vizează specialiști Microsoft .Net, dezvoltatori web cu expertiză în Javascript, Angular și React, programatori Java și Python, precum și specialiști în testare manuală și automată”, a adaugat Sorin Găvănescu, Managing Partner Softelligence Engineering.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz