BizRemote by certSIGN Stiri

Smiley și Narada lansează un manifest pentru educație

25 iun. 2021 4 min

Smiley și Narada lansează un manifest pentru educație

Reading Time: 4 minute

Narada împreună cu Smiley și HaHaHa Production lansează un manifest pentru educație, prin care peste 100.000 de copii vor fi sprijiniți să recupereze materia pierdută în pandemie

Anul școlar care se încheie azi pentru mai bine de jumătate dintre elevi marchează un eveniment fără precedent – este anul în care, din cauza pandemiei, aproximativ 259 000 de copii au avut acces redus sau deloc la cursurile școlare. În contextul închiderii școlilor în format fizic, într-o primă fază, iar ulterior, odată cu saltul forțat la educația în format digital sau hibrid, sute de mii de copii români au fost privați de accesul la educație în mod exponențial, pentru că acesta a fost condiționat de dotarea cu tehnologie și/sau conectivitate. În acest moment, fără o intervenție amplă pentru sprijinirea educației remediale – la care să participe atât instituții oficiale, organizații, companii și societatea civilă – există riscul ca generația elevilor care au trecut prin pandemie să fie una „pierdută”.            

Ultima zi de școală dintr-un an ratat de peste un sfert de milion de elevi reprezintă prima zi a unei mobilizări de urgență inițiate de Narada, o campanie amplă în Educație, la nivel național, căreia i s-au alăturat Smiley și artiști ai HaHaHa Production. Comunitatea de peste 300.000 de „angajați virtuali” de pe Facebook ai acestora este implicată într-o acțiune fără precedent, prin care artiștii se pun în slujba unei urgențe sociale semnalate de Narada încă din primăvara acestui an: necesitatea de recuperare a materiei pierdute în perioada când copiii din comunitățile defavorizate nu au avut acces la școala online. 

Astfel, printr-o inițiativă unică în România, Narada lansează pe 12 iulie prima platformă dedicată educației remediale, care poate fi accesată gratuit de toți elevii. 

Smiley și artiștii HaHaHa Production printre care Sore, Feli, Emilian, Jo, Dorian, Jean Gavril, Juno, Seredinschi, Iova, Vlad Popescu, Vlad Cireșan, Vladimir Coman Popescu, Roland Kiss, Lucian Nagy,  Șerban Cazan, Florin Boka sau Toby Ibitoye declanșează „campania celor 300.000”, prin care își mobilizează colegii, dar și societatea civilă să doneze pentru Educație și să sprijine inițiativa Narada.

Printr-un SMS la 8845 cu textul „ELEV”, sunt alocați câte 2 euro lunar, sumă prin care sunt susținute costurile educației remediale pentru copiii din comunitățile vulnerabile.

Donațiile obținute prin cea mai amplă mobilizare pentru susținerea educației de până acum vor fi folosite de Narada și HaHaHa Production pentru a oferi acces gratuit pe platforma de educație remedială care se va lansa pe 12 iulie și de care vor beneficia elevii claselor 0-8 din comunitățile vulnerabile din toată țara.

Vacanța de vară reprezintă o perioadă critică în care poate fi recuperată materia pierdută în timpul pandemiei. Ca urmare a întregii situații legate de pandemie ân rândul școlilor, abandonul școlar a crescut la toate nivelurile de învățământ, potrivit rapoartelor oficiale. 4 din 10 copii din mediile defavorizate nu au participat deloc la cursuri, ceea ce creează un decalaj la nivel de cunoștințe de până la 2 ani față de cei care au frecventat cursurile.

Analfabetismul funcțional în România se ridică deja la un îngrijorător procent de 44%, conform testelor PISA, iar abandonul școlar are costuri sociale de 1 până la 2 milioane de euro, pe întreaga durată de viață a unui tânăr care abandonează timpuriu școala. Astfel, perioada vacanței de vară este aleasă strategic pentru ca până la începutul noului an școlar diferențele de nivel de pregătire între elevii de aceeași clasă să fie ameliorate.

Obiectivul concret al campaniei naționale inițiate de Narada și susținută de Smiley și artiștii HaHaHa Production este unul ambițios – până la toamnă, la începutul noului an școlar, 100.000 de copii să poată fi sprijiniți să recupereze materia pierdută în pandemie.

„Iubesc copiii și felul în care ei își desenează viitorul cu mintea și cu sufletul. Sunt mici, dar uneori sunt mai mari decât noi, pentru că ei cred mereu că pot schimba lumea și că pot face orice. Cu timpul, pe unii dintre ei îi răpune emoțional realitatea, sărăcia, răutatea, neputința și se descurajează, se uită din ce în ce mai mult la limitele vieții lor, la diferențele dintre ei și ceilalți și apar în mintea lor dușmanii „nu mai pot”, „nu mai vreau”, „eu nu sunt bun”, „nu mă ajută nimeni” și așa pot ajunge adulți nefericiți, revoltați, frustrați și neimpliniți sufletește, personal și profesional. Școala este esențială pentru toți copiii, spun asta de câte ori am ocazia și cred cu tărie că educația este drumul cel mai scurt către lumea mare din care copiii pot alege ce își doresc să facă pentru viitor. Vreau să contribui la școala din Romania, vreau să ajut atât cât pot copiii să ajungă să înțeleagă importanța și utilitatea școlii, vreau să spun cât de tare pot că fiecare copil trebuie să meargă la școală. Am ales împreună cu artiștii, producătorii și cei 300 000 de angajati virtuali de pe Facebook ai HaHaHa Production să ne luam de mână cu Narada și să aducem cât mai mulți copii din zonele defavorizate în școli. Practic să luptam pe timp de vară pentru o toamnă cu mai mulți copii la școală. Hai ca se poate! E simplu, sms cu textul „ELEV” la 8845 si viitorul ne zâmbește frumos!”, spune Smiley.

„E o bucurie că pandemia s-a ameliorat simțitor și că, pas cu pas, ne recuperăm sănătatea, dar și modul de a trăi”, spune Andra Munteanu, cofondator Narada. „Totuși, în educație, efectele cele mai grave ale pandemiei abia acum încep. Toate studiile internaționale arată că în comunități în care copiii au lipsit chiar și 3-6 luni de la școală, au rămas de fapt în urmă cu 1-1,5 ani de materie. Asta ne dă dimensiunea a ce înseamnă să avem 259 000 de copii care au lipsit complet sau parțial mai mult de un an. E nevoie de noi toți să intervenim acum și aici. Smiley și artiștii HaHaHa au venit din proprie inițiativă în sprijinul eforturilor noastre în această direcție și ăsta e un sprijin extrem de prețios. Ne bucurăm să putem face echipă cu marea familie HaHaHa, e în continuare nevoie de noi toți în beneficiul acestor 259 000 copii”.

Cu un simplu SMS la 8845 cu textul „ELEV”, sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei, fiecare donator recurent va avea satisfacția, la finalul verii, de a fi oferit copiilor din comunitățile vulnerabile șansa la educație.

Narada nu este la prima intervenție de amploare pentru sprijinirea învățământului românesc. Doar anul trecut, zeci de comunități din toată țara au primit sprijin concret pentru demararea educației digitale, mii de profesori și-au făcut cunoscute necesitățile pe platformele online ale organizației, iar accesul la învățământul digital a fost facilitat pentru un număr de 620.000 de elevi. Narada promovează o nouă viziune asupra educației, în care digitalizarea curriculum-ului să ofere șansa la educație de calitate tuturor copiilor din România, inclusive celor din comunitățile defavorizate.

Campania demarată alături de Smiley și artiștii HaHaHa Production este o etapă importantă a acestui proiect de anvergură.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: