Stiri Companii CSR

SkyTower donează 60.000 lei către Asociația OvidiuRo

23 dec. 2020 3 min

SkyTower donează 60.000 lei către Asociația OvidiuRo

Reading Time: 3 minute

Din dorința de a sprijini educația timpurie din România, SkyTower se implică în programul național „Citește-mi 100 de povești!” implementat de Asociația OvidiuRo.

Prin programul „Citește-mi 100 de povești!”, OvidiuRo își propune ca, până în 2025, toate grădinițele din România să devină Grădinițe Biblioteci, adevărate insule de lectură pentru copii, cu scopul de a îmbunătăți performanțele școlare ale copiilor din comunități defavorizate. Nivelul de literație este un indicator solid al succesului școlar, în care educația timpurie are cel mai mare aport.

Astfel, SkyTower se alătură inițiativei Asociației OvidiuRo cu o donație de 60.000 lei, prin care 400 de copii și 20 de educatori, din patru grădinițe din zone defavorizate, vor fi incluși în proiect.

Prin urmare, fiecare grădiniță va fi dotată cu o selecție de cărți potrivite vârstei copiilor preșcolari, iar educatorii vor primi cărți pe care le vor utiliza în sesiunile de lectură dedicate acestora și vor beneficia de sesiuni de training de literație, organizate pe parcursul anului 2021 de către Asociația OvidiuRo.

„Educația timpurie reprezintă un element esențial în dezvoltarea copiilor și în construirea unei societăți sănătoase. Ne bucurăm să putem susține educația timpurie prin parteneriatul cu Asociația OvidiuRo. Cu ajutorul cărților și prin instruirea educatorilor sprijinim deschiderea către cunoaștere, către creativitate, către imaginație și,  în final, către o identitate și o demnitate proprie a fiecărui copil”, a declarat Adriana Drăgoescu, CEO RPHI Romania, compania care deține SkyTower.

Un total de 1.820 de cărți fi donate de către SkyTower: unele vor fi citite de educatori copiilor, altele vor fi dăruite celor mici, spre a putea fi citite și acasă, împreună cu familia. În grădinițe vor fi organizate sesiuni săptămânale de lectură, pe durata anului 2021.

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil să poată beneficia de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății, indiferent de locul în care se naște și de comunitatea căreia îi aparține.

„<<Este nevoie de un sat întreg ca sa crești un copil>>, spune un vechi și înțelept proverb african. Ceea ce am învățat noi, la OvidiuRo, în cei 16 ani de la înființare, este că în viața copiilor sunt importanți atât părinții, educatorii, familia apropiată, cât și cei din cercul extins, adulții responsabili, autoritățile și cei în măsură să sprijine o educație timpurie de calitate. Ne bucură empatia și disponibilitatea de a se implica, pe care oamenii din spatele SkyTower o manifestă. Copiii din cele patru grădinițe „adoptate” cu generozitate de către RPHI și  SkyTower se vor bucura de minunea cărților, vor descoperi cu uimire, îndrumați de dascălii lor, minunata lume în care trăiesc și se vor pregăti temeinic pentru școală.”, spune Patricia Pușchilă, director operațional al Asociației OvidiuRo.

SkyTower este cea mai înaltă clădire din România și cea mai iconică clădire de birouri din București. Turnul are 37 de etaje, ajungând la o înălțime de 137 de metri deasupra solului și 60 de metri de structură subterană cu 5 etaje de locuri de parcare și depozitare. Toate zonele de birouri din SkyTower sunt iluminate natural, iar etajele superioare beneficiază de ascensoare de mare viteză, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă. De la finalizarea construcției în decembrie 2012, SkyTower a devenit un punct de reper al orașului, remodelând orizontul noului cartier de afaceri din nordul Bucureștiului și stimulând dezvoltarea de noi proiecte în zona Floreasca-Aurel Vlaicu.

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, în vigoare începând cu februarie 2016.

OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru cei mai săraci copii din România, oferind materiale educaționale și formând profesorii pentru a valorifica aceste resurse. De la înființarea sa în 2004, beneficiarii direcți ai asociației au fost 67.000 de copii preșcolari și peste 9.000 de profesori. Peste 100.000 de frați și surori ai copiilor din programele asociației au fost beneficiari indirecți, alături de 18.000 de părinți, iar peste 225.000 de cărți au fost oferite și citite copiilor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: