InteRo Property Development, deținută de familia de investitori canadieni Topolinski, demarează lucrările de construcție la proiectul mixt SkyLight Residence, în valoare de 1 miliard de euro, situat în zona Obor.
Proiectul va avea, la finalizare, o suprafață totală construită de 486.000 mp și aproape 28.000 mp de spații verzi și parcuri pentru cartier. Faza 1 a Proiectului cuprinde 551 de apartamente în 7 blocuri. Întrucât ritmul lucrărilor de construcție va accelera până la sfârșitul acestui an, dezvoltatorul își propune ca primii rezidenți să se poată muta în complex în 2027.
„După achitarea ultimei tranșe de 12,5 milioane Euro în data de 31 iulie 2024, familia Topolinski a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului teren în suprafață de 10 hectare din zona Obor, care este în prezent evaluat la 120 de milioane de Euro. Suntem entuziasmați să lansăm cel mai reprezentativ și ambițios proiect al nostru, care reflectă angajamentul familiei noastre față de dezvoltarea durabilă a pieței imobiliare din București. SkyLight Residence este un proiect verde, eficient din punct de vedere energetic, care, datorită caracteristicilor și potențialului său de transformare a zonei, a fost inclus în proiectul Primarului Sectorului 2 pentru revitalizarea Gării Obor și a zonei înconjurătoare. Proiectul vizionar al primarului, finanțat de Banca Mondială, este un exemplu de dezvoltare inteligentă, iar familia noastră este încântată de oportunitatea de a se implica și de a aduce un plus de valoare pentru viitorul sustenabil al cartierului”.
Michael Topolinski, fondatorul InteRo Property Development
Proiectat pentru a respecta standardul de excelență BREEAM care certifică proiectele ecologice, SkyLight Residence va fi dezvoltat folosind tehnologii avansate și eficiente din punct de vedere energetic, combinând designul inovator cu calitatea locuințelor.
Proiectul cuprinde aproape 28.000 mp de spații verzi – echivalentul unui parc de dimensiuni medii, reprezentând peste 35% din suprafața de teren a proiectului, față de procentul de 30% impus de lege.
Locuitorii vor avea acces la parcuri private în suprafață totală de 9.000 mp și un parc public de 7.000 mp, care va face legătura între Parcul Bucur Obor și un nou parc de 3 hectare ce va fi construit în cadrul proiectului de revitalizare a terenului CFR învecinat. Alte spații verzi în suprafață de 12.000 mp vor fi realizate în cadrul proiectului. De asemenea, InteRo Property Development s-a angajat să planteze 1.000 de copaci de mari dimensiuni în zonă.
Utilizând elemente de design specifice, SkyLight Residence va aduce un omagiu patrimoniului cultural al zonei Obor și al fabricii Aversa. Astfel, clădirile rezidențiale și de birouri vor folosi pe fațada primelor trei niveluri orientate către Piața Obor aceeași cărămidă roșie emblematică. De asemenea, două echipamente de producție de dimensiuni impresionante, reprezentând piese emblematice din anii 1800, care s-au păstrat din fabrica de pompe Aversa, vor fi expuse în zona parcului și a promenadei.
SkyLight Residence va avea o suprafață totală construită de peste 486.000 mp – 370.000 mp de locuințe (peste 2.200 de apartamente) și 115.000 mp de spații de birouri, inclusiv un campus IT care va găzdui aproximativ 10.000 de locuri de muncă. Adresându-se pieței medii și premium, proiectul dezvoltat de InteRo va include și peste 4.000 de locuri de parcare și o zonă comercială de 8.540 mp.
În baza angajamentului asumat față de locuitorii din zona Obor și față de administrația locală, InteRo va construi și o școală primară cu o capacitate de 250 de locuri, trei grădinițe (cu o capacitate totală de 150 locuri) și două creșe (150 locuri).
InteRo Property Development estimează că SkyLight Residence va contribui cu cel puțin 25 de milioane de lei în impozite anuale la bugetul local. Totodată, dezvoltatorul a fost de acord să doneze administrației locale străzi noi în valoare de 10 milioane de euro, care vor fi construite ca parte a proiectului SkyLight Residence şi vor avea în total aproximativ un kilometru lungime.
Fondat de familia de investitori Topolinski (tatăl Michael și cei trei copii ai săi – Michael, Tyler și Ashton), InteRo Property Development este prezent în România de mai bine de 15 ani, și susține evoluția pieței imobiliare per ansamblu în ceea ce privește standardele și responsabilitatea socială corporativă (CSR).
PPC anunță finalizarea achiziției portofoliului de energie regenerabilă al Evryo Group în România, portofoliu deținut de fonduri administrate de Macquarie…
Rowenta, brandul de renume al companiei franceze Groupe SEB, aniversează 140 de ani de inovație și angajament față de îmbunătățirea…
Schneider Electric anunță lansarea noii game de lămpi de lucru profesionale cu LED, Thorsman Premium, concepute special pentru a răspunde…
Într-o atmosferă relaxată, în spațiul vilei enRose din București, Agrii a organizat primul său atelier de grădinărit urban. Monalisa Ungureanu,…
Agenția de comunicare GMP&U a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul de clienți din zona de…
Johan Norberg – laureat al premiului Fisher – spunea că cei bogați, puternici și cu relații, se pot descurca în…