Sistemul de Garanție-Returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și metal va deveni funcțional începând cu 30 noiembrie 2023
Reading Time: 4 minuteConsumatorii vor putea returna ambalejele din PET, sticlă și metal, începând din 30 noiembrie 2023, când în România va începe să funcționeze sistemul de Garanție – Returnare, conform ultimelor modificări și completari aduse la HG Nr. 1074/2021.
La cumpărarea unei băuturi din următoarele categorii: apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase de la un comerciant, consumatorii vor plăti o garanție de 0,50 lei care va fi recuperată odată cu returnarea ambalajului.
Administrarea implementării sistemului de garanție-returnare (SGR) se face de către RetuRO Sistem Garanție Returnare SA care a fost desemnat în acest sens la 24 august 2022. Compania a început să facă primii pași pentru implementarea operațională a sistemului în România, fiind în etapa de definitivare a proceselor administrative, de recrutare a personalului administrativ cheie, dar și de obținere a finanțării necesare implementării SGR la nivel național.
Pașii pe drumul spre implementarea Sistemului de Garanție – Returnare
În cursul lunii octombrie urmează să fie lansat site-ul RetuRO, care va include procedura de înregistrare pentru producători și comercianți – pentru care legea prevede participarea obligatorie la SGR – aceștia se vor putea înregistra în sistem, conform actului normativ sus menționat, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023.
RetuRO va colabora cu producătorii și comercianții pentru a-i ajuta să își înțeleagă obligațiile, oferindu-le sprijin pentru a se pregăti în vederea lansării SGR. În perioada următoare, compania va veni cu mai multe informații către producători și comercianți, cu pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru înregistrarea în sistem.
„În perioada următoare trebuie construită o întreagă infrastructură în spatele sistemului care să permită colectarea ambalajelor returnate de consumator la comercianți, numărarea acestora, compactarea, trimiterea către reciclare, activități care se vor desfășura în centrele de sortare și de numărare pe care urmează să le construim în cadrul RetuRO.”
Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu, asociație acționar al companiei RetuRO
În perioada de tranziție vor exista ambalaje cu și fără etichetă SGR pe rafturile magazinelor. Începând cu data intrării în funcțiune a SGR nu se vor mai putea introduce pe piață produse neinscripționate SGR, cu excepția produselor care se află în stocul producătorilor și ale comercianților, acestea putând fi comercializate până la data de 31 decembrie 2024.
Organizarea centrelor de colectare a ambalajelor de la consumatori rămâne în sarcina comercianților și se estimează un număr de aproximativ 100.000 de astfel de centre, distribuite în mediul rural și urban, indiferent de mărimea magazinului.
“Comercianții vor organiza puncte de returnare în cadrul magazinului, pentru colectarea ambalajelor manuală sau prin aparate de tip RVM, având și posibilitatea, îndeosebi pentru comercianții cu suprafete de vânzare sub 200 mp, să organizeze puncte de returnare în asociere cu unitățile administrativ-teritoriale pe a caror rază teritorială își desfășoară activitatea. Dorim să asigurăm consumatorilor finali o cale cât mai facilă pentru recuperarea garanției plătită de acestia la achiziționarea produselor care intră sub incidența SGR.”
Maria Maxim, Președinte al Asociației Retailerilor pentru Mediu, asociație acționar al companiei RetuRO
Pentru funcționarea eficientă a sistemului este nevoie de construcția a 5 centre la nivel național, unde se vor asigura contabilizarea, sortarea și pregătirea pentru reciclare a ambalajelor. În paralel, se va dezvolta și implementa infrastructura IT necesară, inclusiv dezvoltarea unui program software complex care să stocheze și să gestioneze bazele de date.
“Presiunea timpului este mare pentru toate etapele de implementare și pentru toate părțile implicate. Ne propunem să lansăm un sistem perfect funcțional încă din prima zi, ușor de înțeles și accesibil tuturor. După cum am mai amintit, România are particularități de care trebuie să ținem cont (suprafață geografică, caracteristicile demografice etc.) față de alte țări care au reușit să implementeze sistemul.”
Alice Nichita, Președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, asociație acționar al companiei RetuRO.
RetuRO Sistem Garanție Returnare SA a fost creat de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu, și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu.
Cum va funcționa SGR
Sistemul de garanție-returnare reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 lei atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Scopul acestui sistem este de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european.
Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu sunt asociații înființate special pentru a asigura implementarea, gestionarea, operarea și finanțarea sistemului de garanție-returnare (SGR) în România, ca acționari în cadrul RetuRO Sistem Garanție Returnare SA. Scopul lor este de a contribui, prin toate mijloacele legale, la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, în vederea prevenirii și reducerii impactului acestora asupra mediului.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz