Simona Păun: Atitudine la altitudine

Simona Păun: Atitudine la altitudine

După multă muncă, determinare și sacrificii, Simona Păun a reușit să își vadă visul cu ochii într-o lume a bărbaților, în care sub 5% dintre piloți sunt femei.

Simona Păun, pilot de linie la TAROM, ne-a povestit cum a reușit să depășească toate obstacolele și prejudecățile de care s-a lovit pe drumul în carieră, de-a lungul căruia a învățat că pasiunea, curajul și răbdarea îți arată că cerul nu mai este limita. 

Când și cum ai descoperit pasiunea pentru pilotaj și de ce ai ales o carieră în domeniu aviației?  

Povestea mea cu aviația a început într-un mod neconvențional. Nu am avut un trecut familial înrădăcinat în domeniul aeronautic. Nu am crescut cu bunicul sau tatăl meu pilot, nici mama mea nu a fost însoțitoare de bord. Nu am avut acea legătură directă cu domeniul care să mă introducă în această lume încă de mică. Pur și simplu, nu aveam pe nimeni în familie care să îmi deschidă poarta către această carieră magnifică. După ce am absolvit Facultatea de Management la Academia de Studii Economice din București, am avut un moment de reflecție cu mine însămi. M-am întrebat ce vreau cu adevărat să fac cu viața mea, care este direcția pe care doresc să o urmez.

În timpul studiilor, am lucrat pentru companii multinaționale și aveam deja o idee despre cum arată un loc de muncă full-time, cu toate provocările și satisfacțiile sale. Dar, în acel moment de sinceritate cu mine, am analizat pasiunile și dorințele mele și am realizat că ceea ce mă face cu adevărat fericită este zborul. În acel moment, drumul spre cariera mea de vis a început să se desfășoare în fața mea. A fost ca un slalom, cu curbe și denivelări, dar cu o destinație clară. Tot ceea ce a trebuit să fac în continuare a fost să îmi găsesc «pasărea de metal», avionul care să îmi ofere aripile de care aveam nevoie. Și așa am devenit pilot, trăindu-mi visul de a zbura, de a atinge cerul, și oferindu-mi șansa de a împărtăși această pasiune cu lumea. 

Ne poți spune câteva cuvinte despre drumul parcurs de tine, de la stadiul de „învățăcel” până la funcția de pilot de linie? 

Povestea mea cu aviația începe în 2008, în momentul în care, după multă muncă și pregătire, am reușit să obțin o bursă din partea statului român, în valoare de 120.000 de euro, pentru a urma cursurile de pilot comercial. Fiecare oră de meditație, fiecare lecție de matematică și fizică în plus, toate sacrificiile făcute pentru a economisi bani, toate acestea au însemnat pentru mine că am în mâinile mele cheia către cer și că viitorul meu se deschidea în fața ochilor. 

La absolvirea Romanian Aviation Academy, în 2011, inima îmi era plină de visuri și speranțe. Îmi imaginam cum voi zbura printre nori, în controlul unei mașinării complexe și fascinante. Dar, din nefericire, realitatea m-a adus rapid cu picioarele pe pământ. Criza financiară mondială m-a prins în plin, chiar în pragul unei cariere promițătoare. Companiile aeriene falimentau, iar cele care supraviețuiau erau în regres, tăind adânc în numărul de piloți. Era un moment nefavorabil pentru un pilot debutant cu doar 200 de ore de zbor în portofoliu. 

În acea perioadă, era necesar să-mi mențin licența de zbor validă în fiecare an, cu costuri ridicate. Acesta era un alt obstacol pe care mulți dintre colegii mei nu au putut să-l depășească, cedând presiunii și abandonând visul de a fi pilot. Însă eu am ales să rămân în cursă, să continui să lupt. 

Am ales să îmi continui munca la o companie multinațională, menținându-mi visul de a fi pilot viu în inimă. Fiecare zi la birou era un pas în direcția visului meu, o lecție în tenacitate și perseverență. După doi ani de luptă și încercări nereușite în România, am decis să risc. Am lăsat în urmă confortul și am ales necunoscutul. M-am mutat în Emiratele Arabe Unite și am început să lucrez ca însoțitor de bord la o companie aeriană de prestigiu. Deși acest rol nu îmi permitea să ating manșa, speram că, în timp, aș putea accesa un program intern de promovare pentru a ajunge în cabina de pilotaj. 

În 2017, după multă muncă, determinare și sacrificii, mi s-a oferit șansa de a deveni pilot de linie la o companie de renume din România. În sfârșit, visul meu a devenit realitate. Ceea ce am învățat de-a lungul acestui drum sinuos este că pasiunea, curajul și răbdarea îți arată că cerul nu mai este limita. 

La nivel mondial, doar 3% dintre piloți sunt femei, acesta fiind unul dintre joburile cu cea mai redusă prezență feminină. De ce crezi că se întâmplă acest lucru? Ce le descurajează pe doamne să devină piloți? 

Este adevărat că mai puțin de 5% dintre piloții din întreaga lume sunt femei, ceea ce este o cifră neobișnuit de mică. Cred că există multe motive pentru această discrepanță, iar unele dintre ele au rădăcini adânci în istoria și cultura noastră. 

Primul factor ar putea fi percepția societății asupra acestui rol ca fiind «masculin». Aviația a fost dominată de bărbați de la începuturile ei, iar această imagine s-a păstrat de-a lungul deceniilor, chiar dacă lucrurile au început să se schimbe în ultimii ani. 

Un alt factor ar putea fi lipsa de modele feminine în domeniul aviației. Este mai dificil să îți imaginezi că poți realiza ceva dacă nu vezi pe cineva asemănător ție care a reușit. Pentru a încuraja mai multe femei să opteze pentru o carieră în aviație, este esențial să sporim vizibilitatea acestora în domeniu, popularizându-le poveștile și experiențele unice; aceasta ar putea reprezenta un factor determinant în acest demers. 

În al treilea rând, există bariere practice, cum ar fi costul ridicat al formării și lipsa de flexibilitate în ceea ce privește echilibrul între muncă și viața personală, care pot descuraja femeile să își urmeze acest vis. 

Am auzit nenumărate povești de la femei care și-au exprimat dorința de a deveni piloți, dar s-au simțit descurajate atunci când au împărtășit acest vis cu ceilalți. Au fost sfătuite să își «reconsidere» opțiunile sau au fost avertizate cu privire la dificultățile pe care le-ar putea întâmpina. Este important să schimbăm această atitudine și să încurajăm femeile să își urmeze visurile, indiferent de cât de «tradițional masculin» ar putea părea domeniul. Este esențial să le oferim sprijin și încurajare și mai ales să le arătăm că este posibil. Prin urmare, este nevoie de o schimbare de mentalitate, de educație și de modele de urmat pentru a crește procentajul femeilor piloți. 

Fiind o lume a bărbaților, te-ai lovit vreodată de idei preconcepute din partea colegilor de breaslă sau a unor pasageri? Cum ai depășit momentele și te-ai automotivat?  

Cariera mea a început în mijlocul unui val de scepticism și prejudecăți. „Nu poți, nu vei reuși, locurile sunt deja luate” – așa sunau corurile de voci sceptice când am început să mă lupt pentru bursa de pilotaj. În academia de aviație, prejudecățile nu au dispărut. Unii instructori își permiteau să emită judecăți premature, afirmând că o femeie nu poate face față acestei meserii. 

Am întâmpinat refuzuri abrupte din partea companiilor de aviație, care nu își doreau femei piloți. CV-uri respinse pur și simplu pentru că aveau în dreptul sexului o literă „F” și nu „M”. Dar vă spun acum și aici, astfel de bariere nu m-au încetinit, dimpotrivă, m-au motivat să mă străduiesc și mai mult. Omul e înclinat spre prejudecăți, dar asta nu înseamnă că trebuie să le acceptăm. Și, ce e și mai important, că trebuie să ne modelăm viața în funcție de ele. Faptul că sunt femeie și pot face copii nu mă face mai puțin capabilă să zbor un avion. Prejudecata asta ar trebui eradictată prin lege. Refuz categoric ideea că femeile sunt descalificate de la bun început din cauza unor astfel de percepții greșite. 

Știu multe colege care au fost agasate și chiar hărțuite, până când au fost nevoite să schimbe compania. Rapoarte și plângeri au fost făcute, însă în mare parte au fost ignorate.

«De ce nu a spus când era aici, acum ce să mai facem noi?» – asta e replica standard, fuga de răspundere și asumare. E timpul să vorbim deschis despre aceste lucruri. Realitatea din umbră nu e niciodată la fel de strălucitoare precum cea pe care o vedem pe social media. Nu putem să ignorăm sau să ne prefacem că problema nu există. Trebuie să abordăm aceste probleme cu seriozitate și să ne străduim să creăm un mediu de lucru echitabil și respectuos pentru toată lumea, indiferent de sex. 

Perioada de pandemie a fost una extrem de dificilă pentru companiile aeriene. Cum a fost perioada de pandemie pentru tine ca pilot de linie?  

Perioada de pandemie a fost pentru mine, ca și pentru ceilalți piloți, un timp al incertitudinii și al schimbării. Aviația, care până atunci era un univers plin de viață, a intrat într-un somn adânc, pe care puțini dintre noi l-am anticipat. Îmi aduc aminte că am simțit în mod brusc o tăcere neobișnuită la aeroporturi, un zgomot surd al avioanelor care nu mai decolau, al pistelor goale și al avioanelor care nu mai aveau niciun loc unde să zboare. A fost o vreme a neliniștii, a îndoielii și a întrebărilor fără răspuns. 

Multe companii aeriene au încetat să mai funcționeze. Colegii și prietenii mei, piloți experimentați cu mii de ore de zbor la activ, au fost nevoiți să lase în urmă locurile în care și-au construit cariera, în țări precum China sau Emiratele Arabe Unite, și să găsească modalități de a se întoarce acasă. S-a vorbit foarte puțin despre asta, despre acei oameni ai cerului care, într-o clipă, s-au trezit cu picioarele pe pământ, fără avioane de pilotat și cu destine incerte. 

În România, am văzut cum mulți dintre colegii mei au intrat în șomaj tehnic și în fața unei realități dureroase, au fost nevoiți să-și găsească alte căi de a-și întreține familiile precum Uber. Eram în mijlocul unei crize care ne-a afectat pe toți, indiferent de rang sau de experiență. 

Din punct de vedere personal, perioada de pandemie a fost o vreme a contrariilor și a nesiguranței. În momentul când trebuia să îmi accelerez cariera, când „flapsurile” vieții mele erau setate pentru decolare, pandemia a lovit ca o furtună neașteptată. 

Era un timp de creștere pentru mine. Tocmai trecusem de interviul de promovare, line-check-urile se încheiaseră cu succes și eram gata să urc o nouă treaptă în cariera mea. Îmi pregăteam sufletul și mintea pentru un zbor de croazieră către orizonturi noi, dar aceasta a fost o furtună pe care niciun radar nu o putea anticipa. Pandemia a apăsat ca un buton de pauză asupra lumii și în special asupra carierei mele. Tot ce era familiar, tot ce planificasem, toate speranțele și așteptările mele au fost amânate, dacă nu anulate. Upgrade-ul mult așteptat a fost anulat, după doi ani de promisiuni și speranță – toate în numele unei situații fără precedent, unei crize globale de sănătate. Simțeam că zborul meu către succes a fost transformat într-o cădere liberă, că visul meu a fost întrerupt brusc. 

Pandemia a fracturat cariera mea, a încetinit ritmul vieții mele și m-a împiedicat să ating acele înălțimi pe care le visam. Dar nu m-a oprit. Nu mi-a luat speranța sau dorința de a zbura. Pentru că știu că, indiferent de cât de puternică este furtuna, va exista întotdeauna un cer senin deasupra norilor. Și acolo, deasupra norilor, este locul în care vreau să fiu. 

Cum arată o zi obișnuită de muncă din viața ta și cum reușești să echilibrezi (cât de cât) viața personală cu cea profesională?  

Zilele mele încep cu sunetul pătrunzător al alarmei și gustul unei cafele bune. Nu există o oră fixă de trezire, se schimbă în funcție de zborurile pe care le am. Așa că indiferent cât de devreme sau de târziu este, cafeaua îmi este cel mai bun aliat. Se întâmplă adesea să mă trezesc atunci când este încă întuneric, să încep ziua când lumea încă doarme. Dar, după ce ridic avionul de la sol, soarele îmi zâmbește, iar în cabina de pilotaj înseamnă începutul unei noi zile de muncă. 

Zborurile ocupă cea mai mare parte a timpului meu. Atunci când nu zbor, îmi îndrept atenția către lectură – manualele de zbor sunt partenerii mei constanți. Meseria mea cere cunoștințe vaste și actualizate, așa că învățarea continuă este o necesitate. 

În plus, mă ocup și de activitatea mea în social media. Având peste un milion de urmăritori pe platformele mele, aloc timp pentru a crea conținut, pentru a răspunde la comentarii și pentru a mă informa despre ultimele noutăți din lumea online. Este un aspect al muncii mele care necesită mult timp și energie, dar care, în același timp, îmi aduce multă satisfacție. 

Balansul între viața profesională și cea personală este un adevărat dans aerian. Timpul liber este o raritate. Echilibrul dintre viața personală și cea profesională e unul dintre cele mai mari provocări cu care mă confrunt. Ca pilot, nu am luxul unui weekend standard sau al unei vacanțe preplanificate. De cele mai multe ori, călătoriile mele sunt pe ultima sută de metri, fără rezervări sau planuri prealabile. De la safari în Africa, la explorarea străzilor aglomerate din Rio, totul este spontan și neașteptat. Și chiar dacă ritmul este uneori epuizant, nu aș schimba nimic. Pentru că fiecare zi aduce cu ea o nouă provocare, o nouă oportunitate de a învăța și de a crește. Și, în cele din urmă, fiecare zi îmi oferă șansa de a face ceea ce iubesc cel mai mult – să zbor. 

Există foarte multe mituri legate de zborul cu avionul. Care este „preferatul” tău?  

Ah, miturile despre zborul cu avionul! Sunt adevărate capodopere ale imaginației umane, unele dintre ele mă fac să zâmbesc de fiecare dată când le aud. 

Unul dintre favoritele mele este cel al „golurilor de aer”. Închipuiți-vă doar, să te trezești într-o zi plină de soare, să te uiți în jur și să vezi că aerul a dispărut pur și simplu! Ei bine, trebuie să vă dezamăgesc, dragii mei. Golurile de aer nu există! Avionul poate întâmpina diverși curenți de aer ascendenți și descendenți, care pot cauza turbulențe, dar nu există așa ceva ca un „gol de aer” în care avionul să cadă. 

Apoi, avem mitul cum că aripa avionului s-ar putea rupe. Aceasta este o altă capodoperă a imaginației, întrucât aripile avioanelor sunt construite să fie incredibil de rezistente și pot suporta o multitudine de forțe. De fapt, în timpul testelor, aripile sunt îndoite la un unghi mult mai mare decât ar întâlni vreodată în condiții normale de zbor. 

Iar acum, haideți să vorbim despre acel mit legendar: „Dacă văd o pilot femeie, aștept următorul avion”. Amuzant, nu-i așa? Da, sunt pilot femeie. Da, zbor cu un avion cu sute de oameni la bord. Și da, avem aceleași antrenamente, aceeași pregătire și aceeași responsabilitate ca oricare alt pilot. Nu-i așa că e amuzant cum unele prejudecăți persistă? 

Ah, și desigur, nu putem să uităm mitul cum că pilotul automat zboară avionul, iar noi, piloții, doar ne relaxăm cu o cafea. Pilotul automat este un instrument, o unealtă care ne ajută, dar nu zboară avionul de unul singur. Avem nevoie de un om la manșă care să dea input-urile, să supravegheze, să ia decizii și să intervină atunci când este necesar. 

Așadar, acestea sunt doar câteva dintre poveștile fantastice care circulă despre zborul cu avionul. Ele adaugă un strop de mister și fascinație în jurul acestei minunate profesii, dar nu uitați că realitatea este mult mai pragmatică – și la fel de fascinantă!   

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 375 (16 iulie – 16 septembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.