Simina Dron, Raul Ardelean: Modernitatea tradiției la Bienala de Arhitectură

Selectate la Romanian Design Week și la Bienala Națională de Arhitectură, proiectele de arhitectură La Cochmèlie și Casa de oaspeți ies în evidență prin adecvarea la mediu (un sat de pe Valea Vâlsanului), dar și prin îmbinarea inspirată de tradiție și modernitate. Am stat de vorbă cu autorii proiectelor, arhitecții Simina Dron, Raul Ardelean (DAAA Studio) despre regăsirea simplității, a expresivității și a funcţionalității în arhitectură.

Cum ajunge o…Cochmèlie într-un concurs al Bienalei de Arhitectură – 2024?

O Cochmèlie ajunge într-un concurs de arhitectură, dat fiind că orice proiect, oricât de mare sau de mic, de impunător sau de discret, de avangardist sau de tradițional este un răspuns al unor cerințe și nevoi și are un demers creativ pe care arhitectul îl poate prezenta. Cu siguranță, principala explicație pentru aprecierea pe care această cea mai mică construcție din portofoliul nostru o câștigă de fiecare dată este adecvarea – la scop, la loc, și la condiții.

Cerința beneficiarilor Cristina și Silviu Man (satul Vâlsănești – Argeș) a fost aceea de a crea un spațiu închis, destinat locului de luat masa, adiacent bucătăriei existente, la rândul ei o adăugire adusă în timp la locuința lor veche de peste 100 de ani. Provocarea a venit din alegerea locului de amplasare, ținând cont de faptul că extinderea unei locuințe tradiționale este întotdeauna dificilă atunci când adăugirea nouă nu trebuie să altereze imaginea originală. Din acest motiv, noul spațiu creat prin închiderea parțială a unui pridvor existent și completarea „în oglindă” cu un volum din sticlă și metal a generat un spațiu neutru, simplu și intim, deschis vizual către curte. Fiind realizată la sfârșit de noiembrie, în doar două săptămâni, s-au utilizat materiale ușor și rapid de obținut în zonă și de pus în operă cu meșterii locali, dar și cu participarea efectivă a arhitecților și a beneficiarilor, de la săpatul fundației până la montajul sticlei. Rezultatul obținut este o mini-construcție, alintată pe parcursul edificării „coșmelie” și botezată de către Silviu la final „La Cochmèlie”, diferită, dar și integrată, prezentă, dar și transparentă, în care gazdele și oaspeții se adună la masă înăuntru, dar și în afară – în grădină.

Pentru toate aceste motive, în 2021, La Cochmèlie a fost selectată la Romanian Design Week și la Bienala Națională de Arhitectură și a fost nominalizată la Anuala de Arhitectură București. Trei ani mai târziu, în 2024, La Cochmèlie a primit o nouă nominalizare la Bienala de Arhitectură Oltenia-Muntenia, datorită unei secțiuni speciale dedicate proiectelor de intervenții pe clădiri existente, realizate în județele celor două regiuni vizate de competiția de arhitectură.

În același timp, am remarcat la ultima ediție Romanian Design Week prezența voastră cu un alt proiect: ”Casa de oaspeți”….Care este povestea acestui proiect?

Selectarea Casei cu oaspeți și prezența ei în expoziția Romanian Design Week 2024 reprezintă o apreciere a răspunsului dat de colaborarea clienți-arhitecți nevoii de a construi o locuință în context rural, într-o interpretare contemporană, dar în relație cu tradiția locală.

Proiectul a rezultat din dorința beneficiarilor de a realiza o casă de oaspeți. Cristina și Silviu Man au renunțat în urmă cu câțiva ani la centrul Bucureștiului pentru a se muta la țară, în satul familiei lui Silviu, unde se ocupă, printre multe altele, cu găzduirea celor interesați de ritmul unei vieți rurale. Inițial, ei au folosit ca spațiu de cazare mansarda casei lor vechi de peste 100 de ani, adăugând apoi o căsuță în copac și construind acum această locuință nouă.

Casa cu oaspeți este o adaptare a unei propuneri din 2021 făcută în colaborare cu tinerii arhitecți de la SHAFT pentru niște prieteni ai familiei Man ce locuiesc în aceeași zonă, dar care însă își doreau un alt tip de proiect. Cristina a fost cea care a apreciat soluția și a văzut în ea „o formă de a păstra și replica spiritul casei vechi într-o “coajă” nouă, fără a “jigni” împrejurimile așezate statornic în timp și spațiu”.

Așadar, noua construcție a fost amplasată în grădina casei vechi existente și constă într-o volumetrie simplă, configurată pe un plan perfect pătrat, cu o structură de lemn de tip Framing și închideri din panouri din microfibre de paie, ridicată peste o dală generală din beton, având în centru coșul de fum din elemente ceramice prefabricate și perimetral o prispă largă din care se realizează accesul la diferitele încăperi. Casa este dezvoltată pe două niveluri, parterul prismatic și mansarda piramidală, care se conectează prin intermediul a patru scări din lemn. Întreaga planimetrie este organizată pe un grid riguros, care delimitează patru spații independente, de tip duplex, trei având încăperi private, destinate odihnei sau lucrului, iar al patrulea fiind comun, cu loc de gătit și mâncat în parter și cameră de lectură și relaxare în mansardă.

Toți cei care trec pragul Casei cu oaspeți se simt imediat acasă în atmosfera unei gospodării plină de activitate și în compania unor oameni faini, care iubesc animalele, florile de câmp, fructele și legumele din grădină, mâncarea gătită acasă, cărțile bune și obiectele vechi.

Se (mai) poate construi ”ca în vechime”, în mediul rural cel puțin, cu materialele și meșterii zilelor noastre?

Există astăzi o preocupare reală pentru recuperarea, conservarea și transmiterea tradițiilor și meșteșugurilor din vechime. Dacă în cadrul organizat al unor școli (de la Bunești, Piscu etc.), acest lucru este posibil sub îndrumarea unor oameni specializați, lucrurile se complică și pot fi chiar imposibile în cazul unor proiecte comune, în mod special în mediul rural. Dar, cu interes, voință și mai ales răbdare, atât din partea beneficiarului, cât și a arhitectului, se pot găsi soluții tehnice, materiale și meșteri care să facă posibilă construirea „ca în vechime” sau pe baza unor principii similare cu cele din trecut.

Este ”sustenabilitatea constructivă” o temă la modă sau un concept care se încadrează într-o logică vernaculară? 

În vechime lucrurile se făceau întâi de toate cu un rost, un scop, un sens, căpătând abia apoi și o componentă estetică. Din acest considerent, sustenabilitatea constructivă nu ar trebui să fie doar o temă la modă, ci un mod de gândire curent în arhitectură. Poate cel mai interesant aspect al acestei abordări, dincolo de materialele (re)utilizate și de tehnica sau tehnologia de realizare, este gradul de adaptabilitate al unei construcții.

În arhitectura contemporană există această confruntare între pragmatismul funcțional și estetica limbajului. Rămânând în logica vernaculară, conformarea corectă a unui spațiu este dată de proporție, de relația plin-gol, de lumină. O clădire cu spații coerent configurate și relaționate este o clădire ce se poate reutiliza în timp, prin adaptare (conversie, reconfigurare etc.) la cerințe și condiții noi, aducându-i astfel acest important și actual caracter sustenabil.

Cineva spunea că arhitectura românească este caracterizată în primul rând de pridvor. Cum abordați voi un proiect în care modernitatea trebuie armonizată cu tradiția?

Modernitatea se poate armoniza cu tradiția prin preluarea, adaptarea sau interpretarea anumitor elemente și principii compoziționale. Casa tradițională este simplă și funcțională și perfect adecvată locului, aspecte ce se regăsesc și în preocupările arhitecturii moderne.

În abordarea proiectelor noastre avem două principii pe care ne străduim să le îmbinăm armonios – adecvarea și funcționalitate. Pe de o parte, proiectele noastre caută întotdeauna să fie un răspuns la loc și context, amplasându-se optim în relație cu strada, vecinătățile, topografia terenului, cadrul natural, când acesta există, punctele cardinale etc. Pe de altă parte, conformarea exterioară armonioasă a construcțiilor propuse este condiționată de funcționalitatea spațiilor interioare și de coerența relațiilor dintre acestea.

Sunt apoi elemente care se pot cu ușurință integra, fie ca atare, fie prin adaptare. Pridvorul este, într-adevăr, un element ce definește arhitectura tradițională a casei românești, fiind acel spațiu intermediar, de trecere de la lumea exterioară la cea interioară, a casei, marcat de un alt element semnificativ – pragul. În cazul Casei cu oaspeți, am preluat și integrat elementul prispei, dispunând-o însă pe întreg perimetrul construcției, datorită faptului că nu avem un unic acces principal, ca la o locuință tradițională, ci mai multe accese, echivalente ca importanță și distribuție. În plus, este o prispă deschisă, neîngrădită, desprinsă foarte puțin pe înălțime de sol, al cărei rol funcțional, dar și metaforic, devine acela de „prag”. De altfel, acest „a trece pragul casei” este pentru noi tradus în configurarea spațială a majorității proiectelor prin utilizarea unui spațiu, de data aceasta interior, de tip vestibul, care preia funcția de tranziție și filtru între „în afară” și „înăuntru” și care are rol de acomodare, dar și de distribuție și orientare către celelalte spații.

Unde vă căutați/găsiți sursele de inspirație?

Cu ani în urmă am identificat și existența unui „prag” profesional – vârsta de 40 de ani. Ca arhitecți tineri, la 20-30 de ani, aveam fascinația dobândită în facultate pentru arhitecți celebri și clădiri emblematice, investind în albume de arhitectură și excursii de studiu. Odată cu vârsta și cu experiența profesională, dar și personală, sursele noastre de inspirație sunt acum, la cei peste 40 de ani, acele proiecte în care regăsim pasiunea și preocuparea pe care noi o împărtășim pentru simplitate, expresivitate și funcţionalitate.

La nivel academic (universitar), ce loc ocupă arhitectura tradițională?

La Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, spre exemplu, pentru o foarte lungă perioadă de timp, în anul 1 se studia arhitectura tradițională, atât la cursuri, cât și la ateliere, cu un prim proiect de releveu la Muzeul Satului, al cărui scop era înțelegerea modalității de construire din vechime. În prezent se încearcă o abordare mai teoretică, mai conceptuală și mai universală, de analiză comparată a tipologiilor spațiale, a diferențelor de structuri, materiale etc. Poate că această metodă va înlesni o înțelegere mai complexă a ceea ce înseamnă arhitectură în general și tradițional în mod particular și, chiar dacă arhitecților la va fi în continuare dificil să facă o casă „în stil tradițional”, ei vor fi însă inspirați de modul în care, în vechime, omul percepea și se raporta la timp, la loc și la spațiu.