Silviu Dragomir, editura Trei: „Eu am trecut prin această criză, a fost un drum lung și dificil, dar, parcurgându-l, am învățat atât de multe”

În toamna anului trecut, psihoterapeutul Silviu Dragomir a lansat „Mijlocul vieții: Între echilibru și dezechilibru”, cartea sa de debut, o carte-mărturie și un ghid terapeutic în care abordează provocările întâlnite și confruntate la mijlocul vieții, atât personal, câț și în cabinetul terapeutic.

Silviu Dragomir, director executiv al editurii Trei ne-a vorbit despre cum a apărut ideea unei cărți despre criza vârstei de mijloc, despre cum ne poate afecta o astfel de criză pe plan personal și profesional, dar și despre evoluția vânzărilor cărților de pshihologie în perioade de criză.  

Silviu Dragomir este psihoterapeut, psihanalist jungian și editor. Licențiat în filosofie, a urmat programul de formare internațională al C.G. Jung-Institut din Zürich. Este membru al IAAP (International Association for Analytical Psychology) și analist acreditat al C.G. Jung-Institut.

Ne puteți spune câteva cuvinte despre cum a apărut ideea acestei cărți? De ce ați ales să dezvoltați subiectul crizei vârstei de mijloc?  

Varianta simplă și directă a răspunsului este că eu am trecut prin această criză, a fost un drum lung și dificil, dar, parcurgându-l, am învățat atât de multe. Consider că a fost o adevărată confruntare a Eului cu unele conținuturi ale inconștientului, în urmă căreia am fost împins înainte, pe drumul individuării și al dezvoltării. Varianta mai complexă este că am înțeles, în urmă studiilor mele la Institutul Jung din Zürich, unde m-am format ca psihoterapeut, cât de importantă, ba chiar aș spune decisivă, este această perioadă pentru restul vieții unui om.

Se face trecerea dinspre viață înspre moarte, dinspre o anume energetică psihică specifică primei părți a vieții și care alimentează din plin viață exterioară a individului, către o altă orientată către interior, urmând principiul enantiodromiei, al inversării polilor de interes. Tema m-a captivat și am ales-o că subiect al tezei mele de absolvire a Institutului. Cartea publicată acum este o adaptare și dezvoltare a acesteia pentru publicul larg. Conține atât experiența mea de viață și de terapeut, cât și studiile cărora m-am dedicat în ultimii ani.

Imaginea crizei vârstei a doua este bărbatul care își părăsește familia pentru o tânără de 20 de ani și renunță la mașina de familie în favoarea unui bolid decapotabil și roșu. Însă aceasta se poate manifesta și în alte moduri, fiind extrem de diferită de la persoană la persoană. Ne puteți explica, pe scurt, cum apare, care ar fi primele semne ale acesteia și cum se poate manifesta?

Da, ce ați descris mai sus este o situație întâlnită destul de des, și reprezintă partea de suprafață a crizei și unul dintre modurile ei de manifestare. Ceea ce generează această atitudine se află în profunzime și poate fi rezumat ca o nevoie imperioasă de schimbare. Omul este împins, uneori cu brutalitate, dacă nu percepe nenumăratele semne ale acestei nevoi, e drept de cele mai multe ori învelite în simboluri, către a renunta la vechea viață și vechile preocupări. Este o mișcare naturală și ține de organizarea structurală a psihicului. 

Ea vine dinspre inconștientul colectiv, de aceea încărcătura energetică este uriașă și imposibil de gestionat de către un Eu instabil. De aici și aceste manifestări infantile. Valul schimbării ne cuprinde pe toți mai devreme sau mai târziu, direcția este inițial progresivă, însă Eul, dacă nu o  poate menține, se blochează sau regresează. Primele  semne pot fi similare cu cele ale depresiei și anxietății. Însă reacția  la ele  se schimbă acum față de vârstele anterioare și de aici și manifestările diferite ale crizei.

Cei care se confruntă cu această criză pot urma trei drumuri: regres, stagnare sau dezvoltare. Cum ar putea un individ care trece printr-o astfel de criză să folosească energia aceasta pentru a crește? Sau măcar pentru a evita un regres?

Toată această presiune dinspre inconștient către schimbare necesită și generează un răspuns al Eului. În funcție de gradul de maturitate și de stabilitatea acestuia, răspunsul poate fi conștient și asumat, prin înțelegerea sensului, sau lăsat în voia demonilor inconștientului, și de aceea perceput din afară ca haotic. Un Eu imatur se comportă ca atare și regresează, către vârstă anterioară a tinereții, și este cazul amintit de dumneavoastră mai sus. Generează iluzia că putem rămâne tineri la nesfârșit. Știm cu toții că asta nu este posibil și că mai devreme sau mai târziu tot acolo vom ajunge.

Dacă însă se pierde această energie către schimbare care apare acum, se pierde și posibilitatea de a merge mai departe și de a se dezvolta. Un Eu slab și instabil va alege stagnarea. Nu se va putea hotărî să avanseze din  cauza pericolelor pe care le întrezărește la orizont și își găsește un relativ confort în a rămâne pe loc. Un Eu matur și stabil reacționează asumat la această presiune și caută în permanentă sensul. Plătind prețul unei suferințe psihice care uneori nu este ușor de suportat. Este calea către dezvoltare și transformare. 

În paginile cărții spuneți că, deși după vârsta de 40 de ani apare o decădere fizică, totuși tulburările vin mai degrabă din evoluția socială și culturală și din organizarea psihică a individului. Ne puteți spune câteva cuvinte despre cum pot contribui acestea la instalarea crizei?   

Omul în sine este o ființă naturală, și chiar dacă uneori face lucruri care îl diferențiază (de unde și expresia „opus contra naturem”) este supus unor legi naturale implacabile. Jung a inscripționat pe frontispiciul casei sale un citat din latină care sună cam așa: invocat sau nu, Dumnezeu este aici. Noi, fie că vrem, fie că nu, avem un parcurs social, programatic, în care în prima parte a vieții trăim și construim mai mult în lumea exterioară, familie, slujbă etc…Ține de supraviețuirea speciei. La un moment dat, această energie în urcare își atinge un punct maxim urmând, firește, să coboare către altceva, către opusul de până acum. Adică către interior. Jung a făcut trimiteri la fizică, de care a fost foarte interesat, pentru că a găsit acolo multe similitudini cu procesele psihice pe care le studia.

Sau la mișcarea naturală a Soarelui, care își atinge punctul culminant la mijlocul zilei, după care își pierde din putere și apune. Acest moment își găsește corespondentul în ceea ce psihologic numim mijlocul vieții. Însă mișcarea naturală de coborâre către interior poate fi acceptată sau nu, poate fi asumată sau nu și, mai ales, poate fi integrată sau nu. Apare confruntarea. Și odată cu ea criza. Sunt necesare. Și inevitabile. Sigur, intensitățile diferă de la individ la individ. Cei care se împăunează spunând că ei nu au nici o treabă cu această criză, fie încearcă prin negare să ocolească adevărul, fie nu o percep din rațiuni de apărare sau de imaturitate a Eului. Însă, ca în citatul pe care l-am invocat mai devreme, ea este acolo. Și ca orice produs al inconștientului trebuie tratată cu respect  și înțelepciune.

Sunteți și directorul executiv al editurii Trei, care este cunoscută pentru colecția bogată de volume din domeniul psihologiei. Cum a apărut ideea din spatele acesteia și care sunt planurile pe care le aveți pentru aceasta?

Editura Trei este rodul unei întâlniri fericite între entuziasmul și energia tinereții, specifice primei părți a vieții și maturitatea, cunoștințele și competențele pe care le dobândești la maturitate. Eu aveam 25 de ani, eram proaspăt absolvent al Facultății de Filosofie și foarte interesat de psihanaliză și filosofie orientală. Iar domnul Vasile Dem. Zamfirescu, aflat cam pe la mijlocul vieții, era profesor la Universitate, psihanalist, autor și traducător cunoscut și foarte apreciat. Mi-a fost profesor, mentor, coordonatorul lucrării mele de licență despre filosofia inconștientului. Nu ne-am oprit însă aici, am construit împreună Editura Trei cu entuziasm și pasiune. Mai întâi ca o editură specializată în psihologie și filosofie. Ceva mai târziu ni s-a alăturat Magdalena Mărculescu, și ea absolventă a Facultății de Filosofie și studentă a domnului Zamfirescu, care era deja editoare,  după finalizarea studiilor în Franța. Împreună am extins și dezvoltat aria editorială și ne-am transformat într- un grup care acoperă mai toate domeniile. Energiile noastre s-au contopit în vasul alchimic al creativității și produsul solid, vizibil, concret este TREI. 

Planuri avem multe și interesante și sper că situația economică să ne permită să le dezvoltăm. Colecțiile noastre sunt la maturitate acum și dorim să le îmbogățim cu titluri din de în ce mai surprinzătoare, dar și folositoare pentru cititorii noștri. Construim cu migală, atenție și pasiune fiecare proiect.

Cum au evoluat vânzările la cărțile din colecția de psihologie și psihoterapie a editurii în ultima perioadă de timp?

Constant în creștere.

Din ce ați observat, există o creștere a apetitului pentru cărți de psihologie și psihoterapie în perioade de criză (pandemie, război la graniță, criză economică, etc) în care românii caută să înțeleagă mai multe despre ei, despre fricile lor, etc? De ce?

Da, cu siguranță. Am răspuns sumar la întrebarea de mai sus ca să pot dezvoltă aici. Trendul de creștere este general, însă în perioadele de criză este și mai pronunțat. Ați enumerat mai sus câteva evenimente: pandemie, război, criză economică. Acestea acționează ca șocuri emoționale de cele mai multe ori. Și unul dintre efecte este conștientizarea. Prima grijă, instinctuală, este să ne apărăm, să supraviețuim. Și pentru asta avem nevoie de arme. Cărțile potrivite pot deveni arme redutabile, știm asta. Și într-un sens pozitiv, din păcate și într- un sens negativ. Sunt cărți care au fost folosite pentru a justifica războaie sau regimuri totalitare. Oamenii le folosesc, au nevoie de ele și îi ajută. Căutarea lor este continuă, însă în unele perioade se intensifică și se orientează mai precis către anumite teme. În timpul crizelor se pare că  apetența pentru cărți de psihologie și psihoterapie crește.