Numărul incidentelor electrice cu impact semnificativ cauzate de întreruperile de curent a crescut aproape de 3 ori, în 2019, comparativ cu anul 2017 (de la 140 la 360), ajungând să reprezinte 45% din totalul incidentelor raportate. Pe de altă parte, numărul mediu de conexiuni afectate ca urmare a incidentelor electrice este în scădere, aceeași tendință fiind înregistrată și în cazul duratei medii a unui astfel de incident, în timp ce durata totală a incidentelor datorate problemelor de alimentare cu energie electrică se menține relativ constantă (1.960 ore), se arată într-un raport ANCOM.
Aproape 90% dintre incidentele cauzate de lipsa de alimentare cu energie electrică au afectat furnizarea serviciilor la puncte mobile (88,5% în anul 2017, peste 94% în 2018, respectiv peste 97% în 2019). Din perspectivă geografică, județele care au înregistrat cele mai multe probleme sunt Buzău, Gorj, Teleorman, Constanța, Timiș, Olt și Dolj.
”În ceea ce privește afectarea unor servicii de comunicații din cauza întreruperii furnizării energiei electrice, din datele comunicate de operatori, doar în ultimul an, s-au înregistrat peste 100 000 de evenimente de acest tip. Este necesară o colaborare intersectorială mai strânsă, în special între companiile de energie și comunicații, pentru că sunt domenii interdependente. Rețelele de comunicații au nevoie de energie electrică și de rezolvarea cât mai rapidă a incidentelor, iar sistemele de comandă și control pentru producerea, transportul și distribuția de energie au nevoie de rețele de comunicații“, a declarat Eduard LOVIN, vicepreședinte ANCOM.
Raport național
La nivel extins, fără limitare la incidentele electrice cu impact semnificativ, se constată existența unui număr mult mai mare de incidente, potrivit datelor rezultate din răspunsurile operatorilor mobili la un chestionar transmis de ANCOM. Astfel, aceștia au înregistrat un număr total de peste 100.000 de evenimente de acest tip în decursul ultimelor 12 luni calendaristice, cu consecințe semnificative în funcționarea echipamentelor de comunicații și a sistemelor-suport ale acestora.
Pe de altă parte, în pofida eforturilor continue de dezvoltare a rețelelor de distribuție, indicii tehnici relevanți de continuitate în furnizarea energiei electrice din România se situează încă sub valorile înregistrate la nivel european, potrivit datelor publicate de ANRE pentru anul 2019.
Măsurile luate de furnizori
Măsurile prevăzute de operatorii mobili pentru prevenirea și tratarea efectelor incidentelor electrice acoperă o gamă largă de soluții, de la generatoare fixe și mobile până la sisteme UPS sau baterii de acumulatori. O tendință de evoluție se constată și în ceea ce privește utilizarea, deocamdată sporadică, a energiilor alternative. Revizuirea necesarului energetic în toate situațiile în care acesta poate fi afectat de modificările de topologie sau de configurație din rețele este de asemenea în atenția operatorilor, precum şi optimizarea logisticii de intervenție în caz de întrerupere a energiei electrice şi utilizarea procedurilor specifice de lucru pentru scurtarea timpilor de repunere în serviciu a echipamentelor.
Ford a prezentat modelul full electric Puma Gen-E, care este asamblat la uzina companiei din Craiova, folosind propulsorul electric produs…
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) a ales un nou Consiliu Director pentru un mandat de doi ani, respectiv până…
Ioana Zamfir, CCO al MRM România, este singura reprezentantă a României în recent anunțatul Grand Jury al Gerety Awards 2025,…
Violența împotriva femeilor rămâne o problemă majoră în România, reflectată de statistici alarmante. În 2022, au fost raportate peste 26.000…
Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research a analizat atitudinile și preferințele românilor referitoare la produsele în ediție limitată de Crăciun, evaluând factori…
În 2024, românii au preferat să își facă mai des cumpărăturile casnice online, comenzile de la supermarket crescând cu 40%…