Lungmetrajul regizat de Cristi Puiu, care a reprezentat propunerea de anul acesta a României la Premiile Oscar, va fi lansat într-o ediție specială, pe sufletul cinefililor pasionați de filmele românești.
Aceasta va avea 979 de exemplare și cuprinde filmul în format Blu-ray, cu subtitluri în engleză și franceză, însoțit de un interviu realizat de către George Șerban, cu versiuni în engleză și franceză, precum și de o selecție de 32 de fotografii din seria Sieranevada. Fotografiile îl au ca autor chiar pe regizorul Cristi Puiu și fac parte dintr-o serie din care a fost selectată și imaginea afișului. Blue-ray-ul include o secvență inedită de 3 minute, care a fost tăiată la montaj. În plus, fiecare exemplar al ediției va fi unicat. Pachetul conține câte un set de replici din Sieranevada, scrise de mână chiar de către Cristi Puiu.
Lansarea oficială a setului are loc pe 8 iunie, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Din 15 iunie, el poate fi achiziționat din rețelele librăriilor Cărturești, Humanitas și Librarium din toată țara.
Sieranevada este considerat, atât de critici cât și de spectatori, drept cel mai bun film al anului 2016. Pelicula a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. A fost selectată în peste 100 de festivaluri internaționale și a câștigat peste 25 de premii importante.
Ediția a fost realizată cu sprijinul Raiffeisen Bank, Țuca Zbârcea & Asociații și iadasarecasa.
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…