Shopping-ul online, dominat de barbati
Reading Time: 2 minuteDesi este proverbiala preferinta femeilor pentru cumparaturi, in materie de shopping online, barbatii sunt mai activi: o treime dintre respondentii de sex masculin au declarat ca au achizitionat cel putin un produs sau serviciu online in ultimele doisprezece luni, fata de 29% dintre femeile intervievate.
In ultimul an, doar 31% dintre romani au facut cumparaturi in mediul virtual, cu diferente semnificative intre segmentul de pana in 45 de ani si cei care au depasit aceasta varsta, arata studiul GfK Romania privind comportamentul de shopping online. Cei pana in 35 de ani sunt si cei mai activi in ceea ce priveste shoppingul online, cumparand mai des.
Diferente semnificative au fost inregistrate intre diferitele grade de urbanizare, orasele cu peste 200.000 de locuitori fiind lideri in topul comenzilor online.
“Hainele, cosmeticele sau produsele si serviciile IT si electronice sunt cele mai achizitionate bunuri in mediul online. In acelasi top regasim si electrocasnicele sau cartile”, declara Andreea Coca, Digital Market Intelligence Consultant GfK Romania.
Pachetele turistice sau restaurantele care livreaza mancare au si ele parte de o pozitie buna, insa ceva mai timid, pe ultimele locuri in topul celor mai achizitionate produse si servicii situandu-se pachetele financiare sau cumparaturile pentru consum curent (produse de bacanie – zahar, ulei, lactate, fructe si legume sau produse de ingrijre a locuintei, detergent, hartie igienica etc.).
Daca aproape o treime dintre romani au facut trecerea in mediul virtual de shopping, majoritatea dintre ei prefera sa plaseze comanda online, urmand ca plata sa o faca cash, in offline.
De obicei, cei care cumpara online mai des – cam o data pe luna – aleg sa si plateasca prin tranzactie digitala, in timp ce aceia care cumpara mai rar, platesc cash. In general, peste 90% dintre cei care cumpara online prefera sa achite valoarea produsului numerar, la primirea comenzii.
Studiul a fost realizat de GfK Romania pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din toata tara, cu varsta de peste 15 ani. Metoda folosita este cea a interviurilor fata in fata si are o marja de eroare de 2%.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz