Un vin bun are întotdeauna o poveste moștenită din generație în generație. La Crama Pivnița Savu, din Ciumbrud (județul Alba), poveștile despre vin și viță-de-vie sunt atât de bine închegate și interesante, încât vinul produs acolo se pregătește acum să ia și calea exportului. Am vorbit cu Sergiu Savu, manager Crama Pivnița Savu, despre proiectele pe care le are Crama Pivnița Savu în plan local și internațional. Și nu numai.
Desigur, am avut norocul să ne naștem într-o zonă viticolă cu o bogată istorie. La Ciumbrud se cultivă vița-de-vie de secole. Familia mea producea, de asemenea, vinuri pentru consum propriu în trecut, însă era mereu o concurență în zonă pentru cine produce cel mai bun vin, așa că pretențiile erau mari.
Pasiunea pentru vie și vin m-a molipsit și pe mine. Încă de la 12 ani îmi plăcea să lucrez cu utilajele prin vie. De fapt, chiar așa a și început aventura mea în acest domeniu fascinant. Mai târziu, am descoperit arta vinificației, de care am fost profund fascinat și de care m-am îndrăgostit imediat. Este o lume a descoperirilor și a provocărilor.
La urma urmei, vinul nu este doar o băutură, ci o poveste închisă într-o sticlă, o expresie a naturii și a muncii omului. Este rezultatul unui echilibru delicat între pământ, climă și efortul neîntrerupt al celor care își dedică viața acestei arte. În fiecare pahar de vin există un univers de experiențe și emoții, o invitație la reflecție și apreciere a frumosului.
Amintindu-ne de cuvintele lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți”, vinul este un prilej de a ne cunoaște mai bine, de a descoperi ce ne aduce bucurie și de a celebra viața în toate formele sale.
Totul a început din dragostea pentru vin și vița-de-vie. Cultivarea viței-de-vie se află în sângele familiei noastre. Părinții mei au visat să aibă o cramă de familie, asemănătoare celor din vestul Europei. Împreună, am transformat acest vis în realitate. Știau că se poate face asta și în România, dacă ai puțină viziune, inspirație și o determinare puternică.
Am început cu 49 de arii, iar astăzi cultivăm aproape 10 hectare de viță-de-vie. Totul se desfășoară în cadrul familiei, păstrând astfel tradiția și pasiunea care ne-au ghidat încă de la început.
Am decis să investim în principal în partea de procesare, adică în crama propriu-zisă. Am alocat fonduri considerabile pentru achiziționarea tehnologiei de ultimă oră, care ne permite să monitorizăm și să controlăm fiecare parametru, de la bobul de strugure până la vinul din pahar. Această strategie ne asigură capacitatea de a produce vinuri de cea mai înaltă calitate, pregătite să concureze cu orice vin de pe glob. Vinificarea este făcută chiar de către mine, așa că am vrut să fiu sigur că dispun de cele mai bune utilaje și tehnologii atunci când strugurii ajung toamna în cramă. Inovăm, implementăm noi stiluri de vinificare, iar aici tehnologiile și biotehnologiile au mare importanță.
De asemenea, o parte semnificativă din investiții a fost direcționată către exploatații, pe care am căutat să le ducem într-o zonă de maximă eficiență. Am investit în noi plantații de viță-de-vie, utilizând soiuri cu o selecție clonală specială, adaptate terroir-ului nostru, ceea ce ne permite să producem vinuri cu adevărat speciale.
Până în prezent, investițiile totale se ridică la aproximativ jumătate de milion de euro. Cu toate acestea, suntem optimiști că piața va continua să se dezvolte, ceea ce ne va permite să continuăm investițiile și să ne extindem capacitățile. Ne place să spunem că suntem cea mai modernă cramă mică.
Pe termen scurt, dorim să ne consolidăm flota de utilaje pe care o folosim în plantații, pentru a atinge un procent de mecanizare cât mai mare, având în vedere dificultatea de a găsi forță de muncă dispusă să lucreze în vie. De asemenea, ne propunem să eficientizăm fluxul de producție pentru a putea reduce costurile de producție.
Și cel mai important, am început demersurile pentru un nou proiect ambițios: dezvoltarea turismului vitivinicol – sau oenoturismul – aici în Ciumbrud. Acest proiect ne va permite să împărtășim frumusețea și bogăția culturii vinului cu vizitatorii, transformând experiența noastră într-o destinație atractivă pentru iubitorii de vinuri și nu numai.
Planurile noastre de dezvoltare sunt ghidate de dorința de a excela și de a împărtăși această excelență cu cei din jur. În fiecare zi, ne străduim să devenim mai buni, să rămânem inovatori și dedicați în tot ceea ce facem.
Ne concentrăm pe mai multe linii de business pentru a asigura creșterea și sustenabilitatea pe termen lung.
Producția și vânzarea vinului reprezintă coloana vertebrală a afacerii noastre. Ne străduim să producem vinuri de cea mai înaltă calitate, folosind tehnologii moderne pentru a satisface gusturile diverse ale consumatorilor noștri. Suntem o cramă, iar vinurile sunt cartea noastră de vizită.
Turismul vitivinicol (oenoturismul) – acesta este, așa cum am punctat mai sus, un proiect ambițios prin care dorim să transformăm podgoria noastră într-o destinație turistică atractivă. Vizitatorii vor putea participa la degustări de vin, tururi ghidate prin vie și cramă și vor putea învăța despre microclimatul nostru și despre procesul de vinificație. Această inițiativă nu doar că va diversifica sursele noastre de venit, dar va promova, totodată, cultura și tradițiile locale.
Până la finalul acestui proiect, vor fi și spații de cazare amplasate în vie, unde oamenii vor putea să doarmă chiar lângă rândurile cu viță-de-vie.
Avem un avantaj strategic, fiind la doar 45 de minute de trei aeroporturi internaționale, ceea ce ne permite să facilităm accesul vizitatorilor din întreaga lume. Cu alte cuvinte, infrastructura rutieră și aeriană ne asigură cel mai bun acces pentru turiștii care doresc să exploreze frumusețile Transilvaniei.
Ne propunem ca, în anii următori, să atragem cât mai mulți turiști străini să ne viziteze podgoria și să descopere farmecul regiunii noastre. Prin această mișcare, dorim să oferim o experiență completă, combinând degustarea vinurilor noastre cu explorarea peisajelor pitorești și a bogatei noastre istorii viticole.
De asemenea, ne propunem să creștem prezența pe piețele internaționale, concentrându-ne pe piețele cu potențial mare pe acest segment. Exportul ne permite să ne extindem brandul și să aducem vinurile noastre la un public mai larg.
Cea mai mare putere a afacerilor de familie este că pot gândi în generații, așa că investim constant în cercetare și dezvoltare pentru a găsi noi metode de producție care să fie atât eficiente, cât și prietenoase cu mediul. Chiar acum testăm noi programe prin care practicăm agricultură de precizie și prin care putem colecta mai multe date și putem interveni mai bine în eficientizarea operațiunilor și reducerea amprentei.
La Crama Pivnița Savu ne concentrăm pe practicile agricole durabile și pe reducerea amprentei de carbon, contribuind astfel la protejarea mediului pentru generațiile viitoare. Pentru că vrem să lăsăm pământul pe care-l lucrăm mai bine decât l-am găsit.
Cifra de afaceri nu a fost și nu este principalul nostru indice de performanță. Nu ne-am concentrat niciodată să avem o cifră de afaceri mare, cu orice preț. Suntem în etapa în care căutăm să construim lucuri de valoare, să dezvoltăm un brand cu care lumea să poată rezona cu ușurință. Iar asta vine cu mult sacrificiu și cu multă atenție la fiecare produs. Cumulat, am încheiat anul cu o cifră de afaceri sub 200.000 de euro, cifră pe care sigur o vom depăsi în anii ce urmează.
Momentan, dispunem de o capacitate maximă de stocare de până la 70.000 de litri, dar ne propunem să o creștem la 100.000 de litri. Acesta este pragul unde ne simțim confortabili și ne permite să menținem standardele noastre înalte de calitate. Este important să subliniem faptul că întreaga activitate este desfășurată în familie, de la cultivarea viței-de-vie până la vinificație, vânzări și marketing.
Astfel, 100.000 de litri reprezintă o capacitate optimă pentru a asigura un control riguros asupra fiecărui litru de vin produs. Pentru noi, ceea ce facem nu este doar un business, ci un adevărat stil de viață. Fiecare sticlă de vin reflectă pasiunea și dedicarea noastră, rezultatul muncii de echipă și al valorilor familiale. În această activitate, nu căutăm doar profitul, ci urmărim să creăm experiențe unice și să aducem bucurie celor care savurează vinurile noastre.
Până anul acesta, vinurile de la Crama Pivnița Savu au fost vândute exclusiv pe plan național. Inițial, nu am fost pregătiți pentru export, concentrându-ne pe consolidarea prezenței pe piața internă. Însă, lucrurile s-au schimbat. Ne-am dezvoltat, am acumulat experiență și acum suntem pregătiți să ducem vinurile noastre dincolo de granițele României.
Noi producem niște vinuri puțin mai nișate, vinuri pe care nu toată lumea le înțelege. Nu producem vinuri de volum, astfel încât să se vândă cu ușurință oriunde. Trebuie un efort de înțelegere mai mare asupra lor și, cât de cât, o minimă experiență în cultura vinului.
Am început să primim cereri pentru export și avem discuții avansate cu diverși clienți internaționali. De anul acesta, vinurile noastre vor fi prezente și pe mesele celor din afara țării. Această extindere este un pas important pentru noi și suntem entuziasmați să împărtășim calitatea vinurilor noastre cu un public mai larg.
Ne concentrăm pe soiurile albe, deoarece acestea reprezintă cel mai bine zona noastră. Transilvania este patria vinurilor albe, fructate și intrigante. Printre preferatele noastre se numără:
Alegerea acestor soiuri nu este întâmplătoare. Fiecare dintre ele este selectat pentru capacitatea sa de a exprima cel mai bine terroir-ul local și de a răspunde cerințelor pieței. Ne dorim ca vinurile noastre să fie nu doar o reflecție a calității, dar și o expresie a pasiunii și tradiției noastre.
Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este dezinteresul autorităților față de această industrie. Am avut noroc, în ultimii ani, cu posibilitatea accesării de fonduri europene, care a mai revigorat industria. Nu există strategii și nici comunicare din partea lor. Prezența și susțienerea din partea lor, la târgurile internaționale, este doar un vis.
La aceasta se adaugă și o divizare în rândul cramelor; nu am reușit să ne așezăm cu toții la masă pentru a discuta o strategie comună, clară și pusă pe hârtie și acceptată de toți. Suntem ca fermierul care a legat la aceeași căruță un cal, un măgar și un bou, sperând că vor trage mai repede, dar a constatat că fiecare trage în direcții diferite. La fel se întâmplă și în industria noastră.
În prezent, România este inundată de vinuri din import. Producătorii locali nu beneficiază de aceleași facilități din partea statului cum beneficiază cei care își exportă vinurile în România. În plus, istoria și regimul trecut nu ne-au ajutat prea mult, spre deosebire de alte țări care produc și vând vin de sute de ani și care au costurile optimizate la maxim. Aceste țări au, de asemenea, o experiență îndelungată în marketing și vânzări.
Aceasta este doar o parte a problemelor. Industria noastră se confruntă și cu lipsa de educație a consumatorilor locali despre vinurile autohtone. Mulți consumatori preferă vinurile de import, considerându-le de calitate superioară fără să fie neapărat informați despre opțiunile locale. Este esențial să investim în educația publicului și în promovarea vinurilor noastre.
Cu toate aceste provocări, suntem optimiști și determinați să schimbăm lucrurile. Credem că, prin colaborare și strategii bine definite, putem revigora industria vinului din România.
Vinul românesc are numeroase atuuri care îl diferențiază de vinurile din alte țări. În primul rând, diversitatea terroir-ului – fiecare zonă viticolă din România are propria istorie, poveste, tipicitate și microclimat. Această diversitate se reflectă în caracterul unic al vinurilor produse, oferind o gamă largă de arome și stiluri care pot satisface orice palat.
Suntem binecuvântați cu o mulțime de vinificatori pasionați, dedicați și devotați meseriei lor, care pun suflet în această meserie. Acești profesioniști caută mereu să scoată ce este mai bun din terroir-ul nostru, investind în calitate și inovație.
România se mândrește cu soiuri de struguri autohtone, care sunt extrem de intrigante și abia așteaptă să fie descoperite de iubitorii de vin din întreaga lume. Soiuri precum Fetească Regală, Fetească Neagră, Fetească albă, Tămâioasă Românească și Busuioacă de Bohotin, care sunt doar câteva din colecția noastră ampelografică, aduc o notă distinctă și originală vinurilor noastre, oferind o experiență autentică și de neuitat.
Vinul românesc are rădăcini adânci în istoria și cultura noastră. Tradițiile viticole transmise din generație în generație conferă vinurilor o autenticitate și o valoare culturală care nu pot fi replicate.
Diversele microclimate din România permit cultivarea unei varietăți largi de struguri, fiecare adaptându-se perfect condițiilor locale. Acest lucru duce la producerea unor vinuri de calitate superioară, cu caracteristici distincte și complexe.
Aceste atuuri fac din vinul românesc o alegere excelentă pentru cei care caută să descopere noi arome și să se bucure de o experiență autentică. Așa cum spunea și un cunoscut enolog: „Vinul bun este ca o operă de artă – fiecare sticlă este o capodoperă în sine.” Vinurile românești sunt cu adevărat opere de artă, reflectând pasiunea, tradiția și diversitatea țării noastre.
Cu o carieră extinsă care îmbină teoria cu practica, Wayne Visser este expert în domeniul sustenabilității și responsabilității sociale a…
Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian Vechiu, ce explorează bogăția obiceiurilor…
Pentru a se înțelege unii cu alții, europarlamentarii au nevoie de interpreți chiar și în ”casa lor”, fie că este…
Cum a reușit Mitsuharu Tsumura să facă din Maido unul dintre cele mai bune cinci restaurante din lume cu propriul…
Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…
Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…