sendSMS.ro încheie un parteneriat cu platforma de integrări și automatizări E-commerce BaseLinker
Reading Time: 2 minuteCompania specializată în SMS Marketing și Mobile Advertising, sendSMS.ro, încheie un nou parteneriat cu platforma de integrări și automatizări e-commerce BaseLinker.
BaseLinker.com permite gestionarea și automatizarea proceselor unui magazin online dintr-o singură interfață. În cadrul unui singur sistem și al unui singur abonament, ai acces la platforme de tip marketplace, curieri și sisteme de contabilitate. Din interfața BaseLinker.com gestionezi comenzi din mai multe surse, emiți facturi, generezi AWB-uri, expediezi colete și trimiți notificări clienților.
Integrarea modulului sendSMS oferă utilizatorilor BaseLinker posibilitatea de a crea șabloane pentru SMS-uri sau mesaje Chat și de a le trimite în bloc destinatarilor din lista de comandă indicată (de ex. informații privind status comandă, reduceri sau promoții, mesaje de mulțumire pentru achiziție, cerere de feedback, mesaje personalizate de suport).
“Evaluările pozitive ale clienților depind atât de pregătirea corectă a coletelor, cât și de livrarea rapidă. Clienții se așteaptă să fie informați despre fiecare etapă a onorării comenzilor. De aceea, am decis ca printre integrările noastre să includem și module SMS. Trimiterea notificărilor SMS, RCS, Viber are loc direct din panoul BaseLinker, astfel încât întregul proces să fie concentrat într-un singur loc! Departamentul “servicii clienți” este eliberat de sarcini repetitive, sistemul preluând trimiterea automată de SMS-uri și e-mailuri cu informații despre statusul comenzii, livrării și facturii” – a declarat Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker.
Modulul sendSMS este conectat via BaseLinker la 33 de marketplace-uri (ex. Amazon, Ebay, Shopmania), 34 de platforme e-commerce (ex. Magento, Shopify, PrestaShop) și 3 aplicații de print remote.
BaseLinker nu percepe niciun comision pentru trimiterea de notificări SMS, plata efectuându-se prin platforma sendSMS.ro doar pentru mesaje trimise, fără să existe un cost suplimentar sau o perioadă contractuală.
“Platformele de integrare și automatizare ne ajută să răspundem în timp real la nevoile clienților și să ținem pasul cu tendințele din zona e-commerce. Practic, să economisim timp și bani și să ne dezvoltăm afacerile online. În lumea digitală de astăzi, este extrem de important să eficientizăm procesele de lucru și să automatizăm sarcinile repetitive. Echipa SendSMS lucrează continuu pentru a ține pasul cu transformările revoluționare ale tehnologiei, dezvoltând aplicații mobile compatibile cu platformele digitale de integrare și automatizare, căci pentru noi este evident că așa arată viitorul”- a declarat Liviu Băltoi, fondator sendSMS.
Photo 208602280 © Thammakit Theerawattanakul | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz